Aseară a fost, pentru a “n”-a oară, filmul ăla cu cometele care vin spre Pământ. “Impact distrugător” sau așa ceva. Seamănă binișor cu “Armaggedon”. “2012″ un pic mai vechi și mai rudimentare. Toate trei, baza, probabil, a viitorului film “2020″ sau “2112″. Bune filme. Omul de știință – eventual retras sau certat cu Guvernul – află de “comeată”, președintele USA îl invită să negocieze, fata îndrăgostită de el crede că nu-l mai vede, copchiii cu prima nevastă fug ca șobolăneii care încotro și trebuie adunați de erou și prietenii săi, comeata înaintează încet, dar sigur, eroii (de toate națiile, adunați în jurul americanilor) trag în ea cu praștia, tunul sau satelitul nucelar, whatever, misiunea reușește în ultima fracțiune de secundă, o parte din apocalipsă se produce, mor unii, scapă alții, lumea trece la reconstrucție, aia se mărită cu eroul pentru a șasea oară, plozii lor chirăie fericiți, The End. Happy end. Dacă-i făcut în 2010, apar și niște nave faine, plus efecte de mare …efect. Cam la fel toate, dar câte scenarii diferite de impact al unui asteroid cu Terra pot imagina oamenii ?
Problema nu sunt filmele, ci faptul că un asemenea scenariu este, totuși, posibil. Așa că ar fi interesant să știm că vine asteroidul ăla mare, nenea amerecanu’ nu l-a nimerit cu bombardeaua nucleară și că e The End. Nu film, ci realitate. Am avea puterea să trăim frumos ultimele zile, ore, minute ? Să nu dăm foc, să nu omorâm, să nu ne înjurăm zeii, soarta și oamenii din jur ? continue reading…