Reporter Liber

Dacă tot a avut loc concursul “Cel mai bun şofer din presă”, în cadrul festivalului “Maşina de presă”, despre care am tot scris pe-aici, m-am gândit să închei seria postărilor legate de acest eveniment cu o melodie de…şoferie feminină. Pentru că locurile 1 şi 3 la concursul de mers încet cu maşina au fost ocupate de colege, ceea ce demonstrează că, măcar în presă, şoferiţele, şi nu şoferii, fac legea în trafic. Enjoy ! Dacă vreţi…

“Maşina de presă” s-a încheiat. Comentarii se mai pot face multe, şi pozitive, şi negative, dar cred că mi-am spus părerea în articolul anterior. E bine că s-a organizat o asemenea manifestare şi în Bacău. Mai jos, un filmuleţ cu o parte din demonstraţia făcută de pilotul oneştean la volanul unui Clio RS.

Şi o mică galerie foto: Citeşte tot articolul

Ultima zi a festivalului “Maşina de presă” s-a desfăşurat … cum s-a putut. Singurul punct din program care a fost respectat a fost demonstraţia pilotului de curse Adrian Răspopa, din Oneşti, la volanul unor modele Dacia şi Renault, inclusiv câteva momente extrem de spectaculoase cu un Renault Clio RS. În rest, jurnalişii au încercat să termine programul de drive-test. Sunt aproape sigur că niciun jurnalist nu a condus toate cele 38 de maşini de pe listă. Unii au scăpat una sau două, alţii şapte-opt. Se putea face totul ceva mai ordonat, mai bine gândit. Au existat şi lucruri care au mers bine. Festivitatea de premiere s-a desfăşurat fără probleme.

Iniţial, organizatorii anunţaseră că după centralizarea notelor primite de jurnalişti, vor fi desemnaţi primii cinci, care vor participa la o probă “de măiestrie”. Proba urma să aibă loc în jurul orei 16. Apoi organizatorul a anunţat că ar fi vorba de primii trei, după care am fost anunţaţi că ierarhia jurnaliştilor va fi cunoscută la ora 19,30, la festivitatea de premiere. Iar în caz de egalitate, proba de departajare va fi înlocuită de o tragere la sorţi. Nu a mai fost cazul, se pare. Lucru bun, pentru că nu mi s-ar fi părut ok, noi nu am notat maşinile prin tragere la sorţi, ci le-am condus şi am încercat să fim obiectivi.

Nici reprezentanţii unora dintre dealerii auto nu au părut mult mai încântaţi de unele lucruri, inclusiv rezultatele. Singura scuză a organizatorilor ar fi numărul mare de maşini, dar nu i-a obligat nimeni să organizaze un drive test cu 15-20 de jurnalişti şi 38 de maşini, pe sistemul “fiecare cu fiecare”.

În fine. Felicitări organizatorilor pentru curajul de a încerca o asemenea manifestare în Bacău. În linii mari, a ieşit bine, însă destule lucruri au arătat ca făcute “pe genunchi”. Inclusiv repartizarea maşinilor pe clase şi jurizarea. Şi o spun eu, unul dintre premianţi. Festivitatea de premiere a fost cel mai aşteptat moment, chiar dacă nu toţi dealerii au onorat invitaţia. Partenerii media au acordat diplome pentru modelele care le-au plăcut cel mai mult (Mitsubishi Outlander, Audi Q 5, Mercedes S Klasse, Mitsubishi Pajero).
Iată rezultatele:

La clasa mică s-a impus RENAULT CLIO RS, care a concurat cu maşini “normale”. Locurile 2 şi 3, Nissan Note şi Skoda Fabia.
La clasa medie, locul 1 a revenit lui AUDI A 4.
La clasa mare, MITSUBISHI LANCER.
La SUV: 1. MITSUBISHI PAJERO 2. Range Rover Sport 3.Mitsubishi ASX

Concursul “Cel mai bun şofer”, rezervat jurnaliştilor:
1. Melania Ichim – “ZILE ŞI NOPŢI”
2. Codrin Pop (adică eu) – REALITATEA TV
3. Sânziana Filimon – DEŞTEPTAREA
Fără alte comentarii, pot doar să îi încurajez cu modestie pe colegii din presă – mă refer la bărbaţi – să îmi ridice o statuie, pentru simplul fapt că le-am salvat onoarea de şoferi, pe un podium de premiere pe care am fost “împresurat” de domnişoare. Felicitări ambelor colege, dar şi celorlalţi jurnalişti care au “luptat” trei zile cu maşini din clase diferite.

Şi acum câteva cuvinte despre reprezentanţii dealerilor de maşini din oraş. Sigur, a fost o colaborare de foarte scurtă durată, dar poate sunt utile câteva impresii, chiar aşa, superficiale şi fără pretenţii de caracterizări temeinice şi documentate: Citeşte tot articolul

Astăzi, în a doua zi a festivalului Maşina de presă, jurnaliştii înscrişi au chinuit paisprezece vehicule din categoria “SUV”. Au fost şi off-road-uri adevărate şi urbane, şi mixte. Mie mi-au plăcut cel mai mult Range Rover Sport şi Mitsubishi Pajero, dar şi L 200, iar printre surprizele plăcute aş enumera Dacia Duster şi Skoda Yeti, ţinând cont şi de preţ. Nici Nissan Murano nu e rău deloc. În aceeaşi zi am condus şi Skodele (Fabia, Superb şi Octavia). Plus Audi A 3 şi Volkswagen Polo.

Seara mi-a adus un binemeritat masaj din partea Mercedesului S Klasse absolut minunat pe care l-am condus înceeeeet, ca să prelungesc la maxim plăcerea de a trăi pentru câteva momente într-o lume cu totul diferită de cea a maşinilor “normale”.

Mi-au rămas nouă maşini de testat duminică. Nu doar maşinile primesc note, ci şi noi, jurnaliştii. Primii cinci se vor califica în finală, unde vor participa la probe, cred, de îndemânare. Sau aşa ceva. Oricum, tot probe cu volanul în mână. Lupta este echilibrată, oricine poate să se califice.

Vineri, sâmbătă şi duminică, în parcarea de la Arena Mall, puteţi admira zeci de modele de autovehicule. Printre mărcile expuse se numără Jaguar, Mercedes, Audi, Volkswagen, Renault, Nissan, Dacia, Mitsubishi, Fiat, Skoda, Seat, Opel, Chevrolet, Ford. Evenimentul este un concept de Bad Dog Advertising şi este organizat de Best Corporate Events, membru al Adeco Group.

Cel mai mult avem de muncă noi, jurnaliştii. Inconştienţii Curajoşii care s-au înscris la drive-test trebuie să conducă – atenţie – 37 de maşini în trei zile. Ca să le acorde note de la 1 la 5, pentru diferite criterii. Pe baza acestora vor fi desemnate duminică maşinile cele mai populare printre jurnalişti, la cele patru clase: mică, media, mare şi SUV. Mă număr, evident, printre cei suficient de curioşi şi neglijenţi cu propriul timp liber încât să îşi sacrifice un weekend întreg doar ca să cunoască mai bine nişte maşini.

Cică ar fi şi un concurs cu premii (nu ne-a spus nimeni care ar fi premiile, dar oricum nu cred că mă apropii prea mult de portetul robot al şoferului ideal), dar criteriile par să conducă mai degrabă spre dorinţa organizatorilor de a desemna cel mai lent şofer dintre jurnalişti. Acum, serios vorbind, e plăcut să vezi că pot fi premiate şi seriozitatea, consecvenţa, bunul simţ şi respectarea regulilor la volan. Ovidiu Drug, organizatorul evenimentului, a declarat că “Maşina de presă” va deveni o tradiţie pentru Bacău, unde se află la prima ediţie. Vineri, sâmbătă şi duminică, publicul poate să testeze oricare dintre maşinile aduse de dealeri în acest scop, iar participanţii la drive test se pot înscrie la o tombolă cu premii.

Vineri, în prima zi de concurs, imediat după ce mi-am terminat munca la tv, m-am prezentat la “locul faptei”, gata de orice fel de test. Despre concursul rezervat jurnaliştilor ştiam deja că e o capcană. Aşa cred. Iată de ce. Organizatorii ştiu, probabil, că noi, ăştia din presă, suntem o secundă mai nebuni decât restul omenirii. E clar că dacă încercau să desemneze cel mai rapid şofer dintre jurnalişti sau cel mai sportiv, ar fi avut o mare bătaie de cap. Aşa că au băgat criterii precum – da, de aici puteţi râde la liber – “Atitudinea la volan”, “Respectarea Codului Rutier”, “Cunoaşterea comenzilor”. Fraţi-dealeri, dacă tot e pe de-astea, de ce nu aţi adus şi un domn de la Poliţia Rutieră pe scaunul din dreapta, ca să ne ia permisul ? Eu îl predam de bunăvoie imediat după drive-testul cu un Jaguar, când m-am dus la 140 la oră fără să-mi dau seama… Citeşte tot articolul

De obicei mă plâng, pe bună dreptate, de traficul din orașul meu. Însă această dimineață a fost una de vis, din punct de vedere automobilistic. Băcăuanii mă vor înțelege cu siguranță, când le voi spune că poți să ajungi de la intersecția Narciselor cu Republicii până la hotelul Decebal în patru minute și ceva. Toate semafoarele au fost pe verde (cu excepția celui de la Policlinica veche, unde am așteptat cam 30 de secunde), strada era liberă, mașini foarte puține. Când am pornit motorul, la Radio Alfa era o melodie faină de tot, din anii 80. Începută. Când l-am oprit, ajuns aproape de Casa Modei (strada Războieni) melodia era pe terminate. Senzațional ! În zilele cu aglomerație, același drum poate să îmi ia și 15 minute. Cu ghinion maxim, 20. E drept că totul s-a întâmplat dimineață devreme: am ieșit din casă la ora 6.51 și am ajuns la serviciu la ora 6.57. Dar e minunat să ajungi la muncă, aproape de celălalt capăt al orașului, în mai puțin de 5 minute…

Ce bine ar fi dacă și în Bacău ar funcționa unda verde, la semafoare…

Dacă te grăbești și vrei să dai deoparte fraierii de pe șoselele țării ce faci ? Uite, faci ca domnul cu VW Touareg din imaginile de mai jos și-ți pui cu tupeu, la parasolar, lumini roșii și albastre, conectate la priza mașinii. E drept că un om mai atent la detalii nu s-ar da din fața unei mașini civile, cu numere de United Kingdom, doar pentru că are niște flashuri roșii și albastre. Dar probabil la unii funcționează.

Scuze pentru calitatea pozelor, dar cea din stânga a fost făcută la volan, în mișcare. În mod ironic, în acea poză apare și o mașină de Poliție veritabilă. Bine că băieții de Anglia nu aveau  “girofarul” particular pornit, că i-ar fi speriat pe bieții noștri polițiști…

Adevărul e că Volkswagen Sharan e o denumire lungă şi complicată. Literele alea cromate costă şi ele ceva prin târg, cred că tre’ să fie vreo 5 lei bucata. Aşa că dacă ai maşină cu nume lung şi nici nu buchiseşti foarte bine, mai bine faci ca domnul cu maşina din imagine, şi le pui cum apuci. Până la urmă, cine vrea tot înţelege corect. E fix ca la mesajele alea sublimitatoare, sau subliminele, cum s-or chema…

De câteva zile, văd pe străzile Bacăului un buggy (sau quad ?) foarte reuşit, solid şi frumuşel, înmatriculat în Italia. Din câte am văzut până acum, vehiculul este condus civilizat şi e o prezenţă plăcută pe străzile oraşului. Potrivit cum nu se poate mai bine pentru perioada verii. Welcome !

Aglomeraţia infernală din aceste zile, de la Serviciul Paşapoarte din Bacău (pe strada Henri Coandă), are repercusiuni şi în traficul rutier din zonă. Mica intersecţie de acolo a devenit un furnicar în care zeci de şoferi se enervează, se înjură şi, din când în când, comit accidente. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, pe la ora 13,30, când un Logan a lovit o persoană pe trecerea de pietoni.

Termometrul maşinii a indicat astăzi valori de-a dreptul fierbinţi. Afară, bineînţeles. Fără aer condiţionat m-aş fi copt în maşină…

Ora 13:55

A atins şi 40 de grade, pe la ora 14:55, dar conduceam şi nu am mai avut chef să imortalizez momentul. Ceva îmi spune că voi avea ocazia şi cu temperaturi mai ridicate, în această vară…

În urmă cu ceva timp, eram şi eu deranjat de invazia “stranierilor” cu maşini. De întoarcerile bruşte pe linia continuă, de opririle în mijlocul drumului, de combinaţia de mare efect “semnalizare dreapta – viraj la stânga”, de plecările cu scârţâit de roţi de la un semafor, ca să se oprească la 100 de metri mai încolo, la următorul semafor, de ifosele unor spălători de veceuri care nu au mai condus o maşină de un an, iar acum se cred singuri pe şosele în amărâtul ăsta de Bacău. De manelele care urlă din maşini închiriate, de salturile tembele de pe o bandă pe alta, fără motiv.

Am şi scris, am filmat, am pozat. Am sunat nervos la Poliţia rutieră, ca să aflu ce măsuri se iau, cum scăpăm de “italieni”, cum li se ridică permisele, cât de amendaţi sunt. Totuşi, undeva facem o eroare. “Italienii” sunt români de-ai noştri. Nu se schimbă brusc atunci când intră în ţară. Nu devin alţi oameni. Sunt aceiaşi. Dar în Occident, greşelile se plătesc mult mai scump. Amenzile sunt mai mari, poliţiştii mai atenţi, iar societatea dă mereu lecţii celor care calcă strâmb. Nu îţi mai vine să o “calci”, să opreşti aiurea, când ştii că nimeni nu face asta şi că vei fi privit ca ultimul om. Plus că poţi să scoţi din buzunar 300 de euro, nu 50 de lei. Citeşte tot articolul

Adrian Georgescu, pur şi simplu genial, despre raliuri. Şi un citat din Roland Barthes: “Recunoaştem în persoana unui pilot de curse pe cel care triumfă asupra unui inamic mult mai subtil: timpul”. Păcat că nu trăim într-o ţară în care sporturile cu motor sunt dezvoltate…

În 2003 Selena Motor Sport a organizat un eveniment reuşit, care a contribuit la conturarea imaginii clubului la nivel naţional: Cupa Presei la karting. Au participat, dacă nu mă păcăleşte memoria, cam 50 de jurnalişti, nu doar din Bacău, ci şi din Bucureşti, Iaşi şi alte oraşe.

Foarte bine organizat, evenimentul a cuprins calificări şi finală. Ţin minte că după zece tururi de calificare am reuşit al treilea timp şi am plecat de pe grila de start din linia a doua, cu speranţe la un loc 1 demn de Michael Schumacher. Lipsa de experienţă la volanul micului kart şi-a făcut însă simţit efectul, am greşit destul de grav de vreo două ori şi am terminat în final pe un loc 5 onorabil pentru un începător.

Gabriel Diaconu (Monitorul de Bacău) a câştigat atunci “Grand Prix”-ul presei. S-a scris aici, cu mult umor. Mi-a atras atenţia un fragment: “…editii ale Cupei Presei vor tot veni, poate chiar doua pe an, una de primavara si una de toamna. In mod sigur, se vor bucura de un succes si mai mare, pentru ca cine a prins microbul vitezei nu va scapa de el toata viata.” Acum, nu avem nevoie de două pe an. Dar una nu ar strica, aşa, pentru microbii ăia ai vitezei. Chiar cu o taxă de participare, dacă nu se găsesc destui sponsori şi nici organizatorii nu au trecut de criza financiară. Clubul de karting funcţionează în continuare, competiţii sunt, aşa că nu ar strica un duel între ceea ce-a mai rămas din ziariştii băcăuani. Şi-aşa suntem puţini, pista nu ar fi foarte aglomerată… Dacă iniţiativa nu vine din partea clubului care a organizat prima ediţie, poate ar trebui să ne luăm noi, jurnaliştii, inima în dinţi şi să găsim soluţii pentru puţină alergătură pe circuit…

Am “împlinit” 5.000 de kilometri parcurşi cu mica japoneză (despre care am mai scris aici şi aici) şi mă declar foarte mulţumit de ce ştie să facă. Dacă şi-ar fi menţinut consumul de 5 la sută şi când o duc la 6.000 rpm ar fi fost chiar perfectă
Se comportă foarte bine în curbe, chiar şi la 120 – 130 km/h. Stabilitate, senzaţie de siguranţă, traiectorie ok, sprijin suficient oferit de lateralele scaunului. Viteza maximă încă nu am testat-o (oricât de greu de crezut ar părea, pur şi simplu nu am fost tentat până acum. Nu trăiesc pentru viteză şi nici nu m-am grăbit să ajung undeva foarte repede, la drumurile făcute). Nu am mers cu mai mult de 170 km/h, viteză la care senzaţia evidentă a fost că putea mai mult, fără mare efort. Nu am dus-o mai sus de 7.000 rpm (are şi ea drepturile ei…), însă de la 4.000 în sus se comportă ca o mică bestie. Nu e rău, pentru un motor de 1.3. După câteva luni de la achiziţionare, nu zdrăngăne nimic, nu am “greieraşi”, nu s-a stricat nimic. Consumul – la început mai mare, ca la orice maşină nouă – se reglează odată cu kilometrii acumulaţi. Poate consuma 4,4 litri la sută sau 10 litri la sută. În funcţie de stilul de şofat. Nu şofez economic, dar ar putea fi economicoasă Totul e să vrea şoferul. Pe ansamblu, îşi merită banii.
E plăcut volanul învelit în piele, tapiţeria Alcantara nu e chiar atât de pretenţioasă cum mă aşteptam. Sistem audio decent, comenzile pe volan utile. Spaţiu suficient pentru pasageri. Portbagaj ok, pentru ce avem nevoie noi. Cu bancheta spate rabatată poţi să duci şi un pui de elefant. Unul mai prost hrănit, dar încape. Dacă are coada scurtă.
Am chinuit-o şi pe un drum de ţară din judeţul Botoşani, dar s-a comportat bine, chiar dacă pietroaiele imense pe care a trebuit să le evit mi-au adus aminte că era util un scut metalic. Poate în viitor… Citeşte tot articolul

Mă refer la orașul Bacău, evident. Străzi înguste, mașini prea multe pentru străzile care sunt, șoferi prea bătuți în cap și ambiții de piloți de raliu nedescoperiți la timp.
E nevoie de mult calm ca să ajungi la serviciu sau acasă într-o stare psihică acceptabilă.
Iar un lucru pe care nu îl înțeleg este furia cu care mulți motocicliști calcă accelerația pe podul de la NArcisa. Băieți, nu este obligatoriu să treceți pe-acolo cu 110 la oră. Se poate și mai ușurel, fără să fiți mereu în pericol să vă rupeți coloana !
Iar atunci când este aglomeratie, nu claxonatul prelung si fara rost o poate alunga !
Mare-i gradina traficului….

Uneori am chef să mă simt bine în trafic. Sunt mici lucruri care te fac să îţi fie mai drag să conduci, aşa că le recomand cu căldură oricui. Încercaţi să:

- lăsaţi un şofer grăbit să se bage în faţa dumneavoastră. Cei mai mulţi vă vor mulţumi

- acordaţi prioritate unui pieton chiar dacă schimbarea semaforului de pe verde pe roşu îl surprinde pe marcaj

- zâmbiţi îngăduitor cretinului care face spume la gură cu sau fără motiv

- îi faceţi loc şi lui Dorel cu maşina de gunoi, pe aleea îngustă de la bloc. Nu sunt mari şanse să-şi arate aprecierea, dar face bine la starea de spirit

- lăsaţi să traverseze căţelul care foloseşte trecerea de pietoni tocmai pentru că a văzut că oamenii care trec pe-acolo nu sunt loviţi de maşini. Majoritatea.

- nu claxonaţi inutil, dacă sunteţi blocat în trafic. Claxonatul nu face decât să crească niveluld e nervozitate propriu şi pe al celorlalţi

- arătaţi îngăduinţă pentru începătorii cărora li se opreşte motorul la semafor, îngălaţii de la Mama Natură care uită să plece la verde sau posesorii de Dacii din 1973 care se strică în faţa dumneavoastră

- dacă aveţi o maşină decentă, lăsaţi-o, atunci când condiţiile de drum o permit, să vă bucure şi să vă ofere senzaţiile pe care le meritaţi

- nu vă enervaţi. Ascultaţi muzică, bucuraţi-vă de condus, admiraţi “natura”, dar,mai presus de toate, nu vă enervaţi ! E mai bine.

ProMotor a scris prin iunie despre noul Suzuki Swift, generația 2010, care este ușor diferit de generația anterioară. Mașina e puțin mai lungă decât Swiftul “clasic”, iar farurile au fost și ele alungite. Motorul de 1.3 benzină va fi înlocuit de unul de 1.2, mai economic. Din câte am văzut pe diferite site-uri, Swiftul cu motor de 1.2, cel nou, are nevoie de 12,3 secunde pentru a ajunge la la 0 la 100 km/h. În timp ce motorul de 1.3 îi permite vechiului model un timp de 10 secunde. Interiorul nu diferă foarte mult de cel vechi, însă probabil constructorul a simțit nevoia unui “suflu nou”. Un pic artificial, mi se pare, deoarece schimbările nu sunt spectaculoase, chiar dacă ProMotor vede lucrurile un pic diferit de mine. Sau, mă gândesc, constructorii n-or fi avut ce să mai îmbunătățească la o mașinuță care este extrem de plăcută la condus

Noul Swift seamănă cam mult cu Skoda Fabia, o mașină al cărei aspect îl pot cataloga drept anost. Totuși, Swiftul nou e mai frumușel…

O reclamă mai veche la Suzuki Swift…

Știre clasică despre un accident cu motoclicist mort. Pe Realitatea. O șoferiță hăbăucă a făcut o manevră greșită, iar în mașina ei s-a izbit o motocicletă despre care autorul știrii susține că ar fi circulat cu 200 de kilometri pe oră. Știrea e cu “se pare”, ceea ce nu mi-a plăcut niciodată într-un material jurnalistic. Deci poate nu avea 200 la oră. Asta se va stabili ceva mai târziu.

Dar sunt sigur că, dacă ar fi avut o viteză decentă, motociclistul ar fi scăpat cu viață. Nu pune nimeni la îndoială vinovăția șoferiței, să ne înțelegem. Dar stau și mă gândesc. Dacă eu, șofer hăbăuc, merg pe un drum, mă uit în oglinzi, mă uit în față, nu văd nimic venind sau văd un punct micuuuuț, depaaaarte tare și decid, în idioțenia mea, că pot să întorc pe linia continuă,  de ce măcar tu, motociclistule, nu încerci să-ți protejezi viața ? Eu, în următoarea fracțiune de secundă, simt o izbitură, mi se deschid airbagurile și mă simt un picuț amețit de lovitură. Dar izbitura care îmi îndoaie tabla mașinii, îmi deschide airbagurile și îmi dă o durere de cap, eventual și câteva contuzii ușoare, ție îți oprește viața. Te ucide. Nu scuz șoferii care fac manevre greșite. Anul trecut, parcă, am fost la accidentul de la Mărgineni-Hemeiuși cu motociclistul din Gârleni care s-a lovit la mare viteză de un Mercedes ce nu i-a acordat prioritate, când a făcut stânga. A murit, Citeşte tot articolul