Reporter Liber

În această săptămână am avut ocazia să îi cunosc mai bine pe unii dintre ţiganii / romii din judeţul Bacău. Aşa cum sunt în realitate, aşa cum vor să arate în ochii unui jurnalist român sau norvegian, aşa cum vor să arate în ochii românilor sau ai altor romi. Pur şi simplu oameni înainte de toate. Să vizitezi timp de o săptămână, timp de 10-12 ore pe zi, împreună cu doi jurnalişti norvegieni, comunităţi de romi de tot felul, este o experienţă fantastică. Înveţi multe, afli multe, descoperi multe. Iar contrastele sunt uriaşe. Am stat de vorbă cu romi care vorbesc engleza, franceza sau norvegiana, care şi-au deschis afaceri în străinătate, care sunt educaţi. Am stat de vorbă cu romi care cerşesc pe străzile oraşelor norvegiene sau italiene, cu oameni care şi-au ridicat o casă din banii făcuţi cu cerşetoria sau din cântatul pe străzi.
Am stat de vorbă cu ţigani care ne vedeau ca pe un fel de bancomate mobile şi care s-au purtat ca nişte sălbatici. Şi-ar fi dat şi copiii pentru o bancnotă de 50 de lei. Doar calmul, experienţa, tactul şi un demaraj sănătos cu maşina ne-au ajutat să evităm incidente neplăcute. Am stat de vorbă cu ţigani care au cântat prin toată Europa şi i-au încântat pe europeni cu talentul lor. Ţigani care au reuşit să facă o facultate şi să ocupe posturi importante în administraţie. Ţigani cărora le dau lacrimile atunci când se gândesc că semenii lor se umilesc pentru o bucată de pâine, deoarece nu li s-a dat nicio şansă în România. Oameni care au muncit o viaţă pentru copiii lor, să îi poată trimite la o facultate. Dar şi ţigani care au dat o fugă la Oslo Citeşte tot articolul

În urmă cu ceva timp, eram şi eu deranjat de invazia “stranierilor” cu maşini. De întoarcerile bruşte pe linia continuă, de opririle în mijlocul drumului, de combinaţia de mare efect “semnalizare dreapta – viraj la stânga”, de plecările cu scârţâit de roţi de la un semafor, ca să se oprească la 100 de metri mai încolo, la următorul semafor, de ifosele unor spălători de veceuri care nu au mai condus o maşină de un an, iar acum se cred singuri pe şosele în amărâtul ăsta de Bacău. De manelele care urlă din maşini închiriate, de salturile tembele de pe o bandă pe alta, fără motiv.

Am şi scris, am filmat, am pozat. Am sunat nervos la Poliţia rutieră, ca să aflu ce măsuri se iau, cum scăpăm de “italieni”, cum li se ridică permisele, cât de amendaţi sunt. Totuşi, undeva facem o eroare. “Italienii” sunt români de-ai noştri. Nu se schimbă brusc atunci când intră în ţară. Nu devin alţi oameni. Sunt aceiaşi. Dar în Occident, greşelile se plătesc mult mai scump. Amenzile sunt mai mari, poliţiştii mai atenţi, iar societatea dă mereu lecţii celor care calcă strâmb. Nu îţi mai vine să o “calci”, să opreşti aiurea, când ştii că nimeni nu face asta şi că vei fi privit ca ultimul om. Plus că poţi să scoţi din buzunar 300 de euro, nu 50 de lei. Citeşte tot articolul

Nu sunt un fan al administrației locale din ultimii (mulți) ani. Am criticat tot felul de inițiative stupide ale primarului și celor din jurul său. Dar mi se pare un pic prea dramatic termenul “crimă” (cum au numit-o unii bloggeri băcăuani) folosit pentru faptul că Primăria a tăiat un copac vechi. Chiar dacă era “salcia lui Bacovia”. O eroare, poate. Dar nu crima. Sunt convins ca daca acel copac s-ar fi prabusit peste un copil si il omora, s-ar fi gasit o multime de oameni, printre care si ziaristi sau bloggeri, care sa-l acuze pe primarul Stavarache de crima. Plus Viorica Marcu, sefa de la Spatii Verzi, plus amaratii de muncitori care stau la umbra si trag la masea in loc sa puna drujbele la treaba.

Da, ok, poate ar fi trebuit sa fie “relocat” acel copac, daca se putea si daca se gasea un spatiu corespunzator. Poate ca nu e bine ca s-a taiat “salcia lui Bacovia” sau cum s-o fi chemand. Dar cei de la Primarie au dreptul la circumstante atenuante. Si decat sa moara oameni, mai bine moare un copac. Avem casa memoriala George Bacovia, avem carti, poezii, statiue. De ziua poetului, doar 3-4 bibliotecari si un ziarist isi aduc aminte si fac ceva in memoria lui. Restul uitam ca a existat si a compus capodopere ale poeziei.

Nu, Bacaul nu este mult mai sarac in plan cultural din cauza faptului ca a fost taiat acel copac. Bacaul era sarac inainte de aceasta actiune si ramane sarac in continuare. Si asta din cauza oamenilor.  Nu am de gand sa plang dupa copacul lui Bacovia, ci ma bucur ca, in sfarsit, Primaria incearca sa scape de arborii batrani, care ar putea omori oricand pe cineva. Da, pot sa apara si “victime colaterale”, e adevarat… Citeşte tot articolul

Jurnalistul ideal – descriere dedicată tuturor colegilor adevăraţi din presa locală şi centrală

Aşa cum am promis, după jumătatea goală a paharului, văzută datorită patronilor şi şefilor cretini din presă, este timpul să vorbim şi despre jumătatea plină, adică lucrurile (sau calităţile, condiţiile) care ar putea determina un om să rămână mai mult de zece ani în acest domeniu. Să vedem. Ar fi ceva sau nu ? Cum ar fi, în realitate, angajatul ideal din presă:

Angajatul ideal trebuie:

- să iubească meseria asta din tot sufletul;

- să gândească, să proceseze, să analizeze, pentru că altfel este inutil, s-au inventat deja reportofoanele şi camerele video;

- să fie dispus la sacrificii, atunci când situaţia o cere, fără să fie împins de la spate de şefi;

- să fie inteligent, ca să nu se lase prostit de interlocutori, gen oameni politici;

- să îşi poată impune punctul de vedere în faţa şefilor, în legătură cu un subiect, atunci când cunoaşte bine acel subiect;

- să fie capabil să conducă cu 140 la oră ca să prindă un eveniment, dar fără să intre în şanţ cu maşina;

- să stăpânească, la un nivel acceptabil, şi tehnici care nu sunt neapărat în fişa postului său;

- să rămână “cu ochii deschişi” şi atunci când nu mai este în timpul orelor de program, pentru că un subiect sau un eveniment poate să apară oriunde şi oricând;

- să îşi ajute colegii şi şefii atunci când aceştia sunt în “pană de idei” şi să construiască subiecte;

- să nu facă compromisuri şi să fie echidistant;

- să cunoască la un nivel cât mai apopiat de perfecţiune limba română;

- să nu îi afecteze munca situaţii precumcondiţii meteo extreme, agresiuni din partea unor personaje despre care scrie sau apartenenţa politică a patronului (pe cât posibil);

- să nu îşi ţină niciodată telefonul închis;

- să nu îşi divulge sursele, nici măcar în situaţii dificile, pentru că riscă să piardă încrederea lor; Citeşte tot articolul

Angajatul “ideal”

Hm…m-am gândit să fac portretul angajatului ideal din presă. Ideal pentru patronii și șefii cretini. Nu pentru ăia inteligenți (tot mai puțini, din păcate, în acest domeniu). Cum voi explica și la final, e bazat în cea mai mare parte pe experiențe din ultimii 12 ani, trăite, auzite, văzute, aflate, mai ales din trecut. Pentru că prezentul nu poate fi decât un punct de plecare foarte bun pentru viitor, iar în prezent totul este minunat și frumos. Așa gândesc eu, optimistul. Deci. Angajatul ideal al unui patron de presă trebuie:
- să nu aibă niciun interes pentru viața personală, familie și mizerii din astea, care i-ar putea afecta randamentul;
- să nu contrazică niciodată șeful, nici măcar la cretinisme evidente ;
- să aibă o atitudine de sclav 24 din 24 și să nu gândească prea mult ;
- să cunoască limba română la nivelul clasei a cincea ;
- să nu aibă păreri personale în legătură cu ceea ce trebuie să facă;
- să posede permis de conducere, mașină personală și să o folosească non-stop la deplasările de serviciu;
- să facă documentare, să facă fotografii de nivel de fotoreporter profesionist, chiar dacă nu are pregătire în acest domeniu, să fie șofer, ziarist, femeie de serviciu, să aibă cunoștințe solide IT, eventual să fie și agent de publicitate, dar să accepte să facă toate astea pentru un salariu de șofer de autobuz (valabil mai ales în presa locală).
- să accepte fără comentarii crizele de isterie ale șefilor (obicei specific mai ales șefilor-femei, mai ales dacă sunt cretine din naștere și au probleme cu nervii) Citeşte tot articolul

Fiind suporter al Braziliei, mi-aș fi dorit să o văd în finală. Visam la o finală Brazilia – Argentina, ar fi fost interesantă. Din Europa, îmi place mult Olanda, așa că nu pot spune că a fost chiar o mare supărare eliminarea Braziliei. Brazilienii iau sigur titlul peste patru ani, așa că nu-i problemă. Dar problema e că nu știu dacă pot ține cu vreo echipă în finala asta pe care foarte puțini o așteptau. Olanda și Spania erau văzute cel mult printre semifinaliste, și cam atât. Acum joacă o finală pe care o așteaptă de zeci de ani.
Cupa Mondială va ajunge pentru prima dată fie în Olanda, fie în Spania.

Olandezii îmi plac pentru că joacă frumos, au niște jucători fantastici, care demonstrează acum ce valoare au. “Portocalele” îmi dau impresia că e simplu de tot să marchezi goluri frumoase la un campionat mondial. Au reușit victorii pe linie, sunt o echipă care stârnește admirație la fiecare meci jucat. Au avut “n” generații de jucători fenomenali, dar nu au obținut trofee, de la Euro 1984, parcă. Când cu golul lui Van Basten. Prea puțin un titlu european pentru o asemenea echipă. Ar fi meritat mai mult, dar la fiecare campionat mondial s-au oprit brusc prin câte-o fază eliminatorie. Deci Olanda e o echipă frumoasă. Normal să țin cu ea.

Bun, aș ține, dar adversari lor sunt spaniolii. Aflați într-o situație asemănătoare. În plus, au unul din cele mai puternice campionate din lume, cu Barcelona și Real Madrid adunând Cupe ale Campionilor una după alta. Mai ales Realul. Au avut și ei generații frumoase de jucători, care însă nu au concretizat decât în 2008, tot la un European, calitățile de care dispuneau. Au superjucători, au reușit să îi blocheze pe germani, care marcau câte 4 goluri aproape la fiecare meci. Și-au revenit după o înfrângere în grupe, jocul lor de pase e fascinant, iar jucătorii par să fi schimbat scopul jocului: parcă nu ar avea voie să marcheze decât dacă intră cu mingea în poartă, din pase și driblinguri. Au și portar mare, pe Casillas. Deci țin și cu ei, măcar un pic.

Concluzie: oricare va fi campioana mondială, Spania sau Olanda, va fi o campioană frumoasă. Și va merita acest titlu, după atâția ani de așteptare. Două echipe care au jucat aproape perfect, care fac și spectacol și care au demonstrat că Europa are un cuvânt greu de spus în fotbalul mondial. Dar nu vechea Europă, cu Italia, Franța, Anglia, ci cea nouă. De care pare să se fi “agățat” și Germania, cu o echipă schimbată în bine față de anii trecuți. Eu încă mai sper ca la ceremonia de după meci să vedem două Cupe Mondiale, câte una pentru fiecare echipă, indiferent de rezultat.

Știre clasică despre un accident cu motoclicist mort. Pe Realitatea. O șoferiță hăbăucă a făcut o manevră greșită, iar în mașina ei s-a izbit o motocicletă despre care autorul știrii susține că ar fi circulat cu 200 de kilometri pe oră. Știrea e cu “se pare”, ceea ce nu mi-a plăcut niciodată într-un material jurnalistic. Deci poate nu avea 200 la oră. Asta se va stabili ceva mai târziu.

Dar sunt sigur că, dacă ar fi avut o viteză decentă, motociclistul ar fi scăpat cu viață. Nu pune nimeni la îndoială vinovăția șoferiței, să ne înțelegem. Dar stau și mă gândesc. Dacă eu, șofer hăbăuc, merg pe un drum, mă uit în oglinzi, mă uit în față, nu văd nimic venind sau văd un punct micuuuuț, depaaaarte tare și decid, în idioțenia mea, că pot să întorc pe linia continuă,  de ce măcar tu, motociclistule, nu încerci să-ți protejezi viața ? Eu, în următoarea fracțiune de secundă, simt o izbitură, mi se deschid airbagurile și mă simt un picuț amețit de lovitură. Dar izbitura care îmi îndoaie tabla mașinii, îmi deschide airbagurile și îmi dă o durere de cap, eventual și câteva contuzii ușoare, ție îți oprește viața. Te ucide. Nu scuz șoferii care fac manevre greșite. Anul trecut, parcă, am fost la accidentul de la Mărgineni-Hemeiuși cu motociclistul din Gârleni care s-a lovit la mare viteză de un Mercedes ce nu i-a acordat prioritate, când a făcut stânga. A murit, Citeşte tot articolul

…unii dintre cei mai importanţi bloggeri de acum ar fi fost, probabil, tot susţinători ai Puterii. Fără bruma de subtilitate pe care o au acum, când şi când. Probabil că orice îndemn al “tovarăşului” ar fi fost urmat de articole furibunde pe blog, în care s-ar fi înfierat cu mândrie proletară duşmanii poporului. Să zicem că tovarăşu’ s-ar fi supărat, dintr-un motiv sau altul, pe bugetari şi pensionari. Atunci, un zoso al anului 1987 ar fi scris exact asta: “la muncă, nu la întins mâna !”. Nu ar fi scris mizeria asta dezinteresat, poate ar fi fost promovat în partid. Poate ar fi primit dreptul să scrie şi chestii de capul lui, mici picături de libertate. Poate ar fi fost mândru că el nu suge sângele poporului, ca amărâţii ăia care au ridicat glasul împotriva Tătucului. La urma urmei, unii ajung să trăiască bine doar dând sfaturi altora, ce și cum ar trebui să facă. Pe românește, făcând pe deștepții. Fără motiv.

Am urmărit amuzat micile războaie dintre  Mircea Badea și bloggerul Zoso (mă rog, Vali sau cum îl cheamă), Reporter Virtual și Mircea Badea, cârcotașii și Mircea Badea.  Era să ajung la concluzia că Badea e cam zuzu, că se ceartă cu toată lumea. Citeşte tot articolul

Deci scad salariile bugetarilor, pensiile, ajutoarele de şomaj şi aşa mai departe. Întâiul marinel al ţării ne-a dat vestea asta, nu fără să “înjure” guvernele dinainte de Boc-cioc-poc, că ăia dinainte sunt vinovaţi de toate relele de-acum. Jenant, jale, jumuleală…na, că numai cuvinte cu “J” îmi ies din tastatură, iar următorul ar fi de-a dreptul…jignitor… sau nu neapărat. În fine, avem datorii la FMI, varianta cu TVA mărit nu ebună, ok, strângem cureaua şi mergem înainte. E criză.

Îi înţeleg pe guvernanţi şi pe întâiul guvernant Băsescu, atâta pot, iar îmbogăţirea lor (şi a clientelei politice, a nepoţilor, amantelor, prietenilor) presupune sacrificii importante. Toate escrocheriile unor îmbogăţiţi peste noapte ne costă acum scump. Aşa că hai să facem sacrificii. Ce nu înţeleg este idioţenia celor care se bucură că “doar bugetarii” vor suferi. Îi pot numi – fără teama că exagerez – cretini. În primul rând, bugetarii sunt mulţi. Foarte mulţi. Citeşte tot articolul

Scriu foarte rar pe blog despre fotbalul de primă ligă din România. Pentru că nu mi se pare un subiect interesant şi pentru că ar însemna să scriu despre echipele patronate de infractori deghizaţi în oameni de afaceri. Din când în când, starea de infracţionalitate din fotbalul românesc este demascată de câte o arestare, de câte-un proces. Din păcate, judecătorii români se mişcă extrem de încet, iar închisoarea rămâne o ameninţare îndepărtată pentru patronii de cluburi. Doar Penescu de la FC Argeş a păţit-o până acum, alături de nişte arbitri. Două noi arestări au venit zilele trecute. S-a scris şi aici. Tot arbitri. Grea meserie, ar trebui să primească nişte sporuri, ceva. E periculos să fii arbitru de primă ligă în ziua de azi. Cum nu eşti atent o secundă, îţi strecoară cineva în buzunar un plic cu 21.000 de dolari şi te obligă să fluieri pentru o echipă. Şi mai rău e că te poţi obişnui aşa. Asta nu-i viaţă. Când câştigi 20.000 de dolari pe săptămână deja e un coşmar. Bun, săptămâna asta îmi cumpăr un bolid. O lună-două economisesc, amân vacanţa în Hawaii şi îmi construiesc vila cu două etaje. Rezolv şi cu vacanţa şi mă întorc. Numai că etapele continuă, delegările vin şi banii se tot adună. Depozitele în bancă nu oferă satisfacţii. Na, schimb maşina, îmi iau una de 120.000 de euro, dar dacă nu-s atent 3-4 săptămâni iar se adună zeci de mii cu care nu am ce face. Ca naiba, şi afacerea pe care am deschis-o îmi merge bine…Ce să mai fac cu banii ?

Cam ăsta e coşmarul trăit de unii din arbitrii de la noi. Sigur, nu sunt ei singurii vinovaţi. Unele din cluburile importante sunt conduse de nişte jeguri umane. Citeşte tot articolul

Ştiţi povestea. Dacă nu o ştiţi, o rezum: un comic invitat la o televiziune franceză a distrat publicul şi realizatorii cu ceea ce a numit el “le salut roumain”: un “s’il vous plaît, monsieur !”, tânguit şi scârbos, cu mâna întinsă după pomană. Gestul pe care milioane de parizieni, de francezi, dar şi de englezi,nemţi, spanioli sau italieni îl văd zilnic, făcut de cetăţeni români. Pentru că ţiganii care cerşesc în capitalele europene sunt români. Comediantul francez mi s-a părut – cel puţin la faza menţionată – mediocru. Putea scoate mai mult din ideea lui cu ţiganii.
A venit, prompt, reacţia unor bloggeri (Daily Cotcodac), care au simţit nevoia să apere onoarea poporului român şi să inventeze “salutul francez”: acelaşi “”s’il vous plaît, monsieur !”, însă pe fondul unor imagini din războaiele mondiale, cu soldaţi francezi predându-se inamicului, cu mâinile sus. După care au început un inventar al înfrângerilor istorice ale armatei franceze. Televiziunile au preluat imediat “subiectul”, bucuroase că onoarea României este “reperată”. Ar fi fost amuzant dacă respectivele capturi de prin războaie ar fi fost făcute de armata română. Ar fi fost un motiv de mândrie, ete la ei franţujii, se iau de ţiganii noştri, dar uită că i-am ţinut cu mâinile sus când am avut chef, prin glorioasa noastră istorie. Numai că ironia cu privire la laşitatea soldatului francez vine din partea reprezentanţilor unui popor care, nu-i aşa ?, nu s-a predat niciodată. Citeşte tot articolul

Din primele declaraţii ale poliţiştilor, în legătură cu accidentul grav petrecut ieri seară, la ieşire din Bacău spre Bucureşti, rezultă că principala cauză a fost o depăşire neregulamentară. Cum stâlpii şi copacii de pe margine s-au rupt ca nişte chibrituri, e extrem de greu de crezut că maşina circula cu 50 la oră…Dar viteza o vor stabili poliţiştii. Înţeleg că şoferul era chiar fiul omului de afaceri despre care s-a scris. Băiatul are 19 ani şi o maşină cu motor de 500 de cai putere. Doar trăim în România, ce naiba…ce dacă-i începător şi poate să omoare pe cineva ? Bine că nu se vând tancuri, pentru că există tătici şi mămici care ar cumpăra şi un tanc copilaşului lor, indiferent de calităţile sale în ale mânuitului volanului. “Ia, mamă, 500 de cai şi dă-i prin oraş cu 150-200 la oră, că amenzile-s mici ! Doar să nu apeşi des pe butonul roşu, că-s obuze şi ne costă mult reparaţiile clădirilor”. Sincer, nu cred că ăsta a fost mesajul transmis de părinţi în acest caz, însă când ai 19 ani şi primeşti o maşină de nu ştiu câte sute de mii de euro, probabil e greu să mai înţelegi cu precizie de ce trebuie să mergi cu maxim 70-80 într-o localitate (nu zic 50, ca să nu exagerez). Poate că e mai greu să pricepi că eşti EXACT LA FEL ca oricare altul şi că poţi muri la fel de uşor. La articolele publicate pe această temă sunt destule comentarii în care tânărul e acuzat că îşi bătea joc de orice reguli de circulaţie, trecea pe roşu, mergea cu 150 la oră prin oraş… Poate sunt doar oameni invidioşi pe maşina lui, nu ştiu care e adevărul. La ştiri am văzut şi o sabie, despre care martorii spuneau că s-ar fi aflat înmaşina puştiului. Nici asta nu ştiu dacă e adevărat sau nu. Dar sunt destule coincidenţe. Poate că, într-un fel, ar fi scuzabil, din cauza calităţilor maşinii, un Merţ AMG… Când maşina sare în 10-15 secunde la 150-200 la oră, iar frânele par perfecte şi senzaţia de siguranţă e prezentă în fiecare colţişor al maşinii şi al minţii şoferului, probabil e greu să te mai gândeşti că nu-ţi iese o manevră şi că peste 10 secunde vei fi doar o amintire, la fel ca şi prietenii tăi, pe care îi condamni fără să vrei. În mod normal, la cum arătau maşinile şi “decorul” (stâlpi şi copaci rupţi), 2-3 morţi nu ar fi însemnat un bilanţ exagerat pentru un asemenea accident. Poate că, totuşi, a fost doar o eroare de moment şi cineva i-a mai acordat şoferului vinovat încă o şansă. Citeşte tot articolul

Uneori sunt dezamăgit de ceea ce găsesc pe bloguri locale, legate într-un fel sau altul de presa locală, şi mă întreb dacă are rost să ţin un blog pe care nu puteţi găsi înjurături la adresa foştilor colegi, nici acuzaţii fără temei real, nici frustrări dintr-un suflet otrăvit. Nu găsiţi etichete puse pe oameni. Nimic din toate astea. Aici găsiţi editorialele mele, poveşti despre tot felul de subiecte, ştiri, chestii despre maşini, muzică, poze cu pisici, impresii de vacanţă. Plus lucrurile care nu îmi plac şi care ar trebui să fie altfel. Însă în general lucruri relaxante. Viaţa e prea scurtă ca să o irosesc cu ură, răutate, bârfe şi alte mizerii. Cum naiba să pierd 3 minute, cât mi-ar lua să insult în scris pe cineva, când acele trei minute pot fi folosite în o mie de moduri mai bune ? Cât timp ai o familie care te iubeşte şi o mulţime de lucruri utile de făcut, de ce să pierzi timp cu mărunţişuri ?
Pentru aceasta mă întreb uneori dacă blogul e util. Dar mă bucur când văd că 20, 50,100 sau 200 de oameni au citit ceea ce am scris. Ăsta ar fi unul din motive. Iar altul…ei bine, celălalt mi-a făcut ziua de azi nu frumoasă, ci de-a dreptul superbă.
Am scris o chestie micuţă despre Compact, bucuros că formaţia începe un nou turneu naţional. Nu sunt fan în sensul “clasic” al cuvântului, nu am tricouri cu ei şi nici nu dorm cu cd-urile lor sub pernă, chiar dacă îmi place mult muzica lor. Însă îi respect, pentru că sunt oameni adevăraţi şi îşi respectă şi ei publicul. Am scris acolo, probabil, cam 1% din lucrurile bune pe care le puteam spune despre ei.

Azi dimineaţă am găsit pe mail mulţumirile domnului Paul Ciuci si ale colegilor săi din Compact, alături de câteva rânduri care mi-au făcut ziua mai frumoasă. Citeşte tot articolul

Propun ca Bacăul să fie desemnat, oficial, Orăşelul leneş. Tot e la modă serialul sau ce-o fi, cu numele ăsta.
Chiar dacă am avea concurenţi pentru acest titlu, l-am câştiga lejer. Pentru că Bacăul este un orăşel leneş. Cu edili leneşi. Avem o colecţie de gropi care ar face invidios şi un oraş bombardat în timpul războiului. Avem măturători care împing gunoiul de pe stradă în gropi, după cum am văzut la o televiziune locală, zilele trecute. Citeşte tot articolul

Din Gazeta Sporturilor aflăm că la Râmnicu Vâlcea a apărut o problemă. Handbalistele de la Oltchim au ajuns în semifinalele Ligii Campionilor. Asta e problema. Iar şefii clubului şi-au dat seama că, dacă echipa ajunge în finală, nu poate juca una din manşe în sala proprie, ci trebuie să o facă în Bucureşti, unde fetele nu ar avea aceeaşi atmosferă. Pentru că nu sunt 3.000 de locuri în sala proprie. Interesant. Citeşte tot articolul

Aterizarea căpcăunului

 Ioan-Alexandru URSU

Te-ai trezit cumva într-o lume în care totul pare “ca de ciuperci”? Atunci înseamnă că ai descoperit realitatea. Acum, după ce ţi-au fost testate papilele gustative pe vechiul produs,  de larg consum, denumit: “lumea de toate zilele”,  vi s-a ivit  întrebarea : ‘oi fi vrând io să fi păpat acest aliment?”  Daaaaaaaa!!! Cu siguranţă.  Nu  ar trebui să punem mână de la mână, nu pentru a face mai multe mâini, ci pentru a încerca (acolo, olecuţică)  să schimbăm ingredientele “lumii de toate zilele”? Sunt sigur că a trecut  de mult  perioada de valabilitate a  acestui papanaş cu brânză mucegăită.  Io sunt plictisit de sutele de ghivece servite zilnic în autoBUS, în trafic, şi în mod special în instituţiile de învăţământ.

 Cred că în curând voi ajunge imun la toate aceste deşeuri verbale, evenimenţiale, şi tot neamul lor cel ….., din păcate treaz!  Ar  fi bine să găsim somniferul pentru infinitul cârd de aroganţă, prostie, nesimţire, nepăsare. E dureros că “madame” aroganţa, “boierul” nesimţirea, şi incurabila prostie au pus laba (că nu pot spune mâna sau gheara) şi pe instituţiile de la care ai unele mici-mari pretenţii. Nu voi spune că un student nu poate să intre la secretariat  cu scopul de a găsi un răspuns, sau că “limitatul” învăţăcel este luat peste picioare, de către “prea nelimitatul, alteţea sa” profesorul. Pentru a nu mai aduce in discutie comportamentul functionarilor publici, al caror chef de munca este atît de incomensurabil încat nici nu il simtim! Imi place la nebunie ţara în care m-am născut, trăiesc si voi trăi (sper ca nu pentru prea mult timp, aici)! Dacă nu ar fi existat această mică doza de nebunie…, am începe să batem cîmpiile cu toţii.

 Of….offfff !!!! Măi…..! Măi!!!! “Da’ io cu cin’ votîz?” Nu cu mine!!!! Din păcate cu ei…., vlăjganii de demult vlăguiţi!!!!  Dar na că am scăpat porumbelul şi am spus-o. :)  Ups! Cred că am parte de o revelaţie!!!  Gaaaaaaaaataaaaaaaaa! Ştiiiiiiiiiiiiiiuuuuuuuuuuuuu! Şombolibozaurii vor să ne călească, pentru că viaţa este  grea domle! Nu oricine o poate căra. Cică trebuie să ai braţe puternice, spate mare, ce mai, trebuie să mergem la sală, şi nu mă refer la sala de lectură! Nu? N-am io dreptate sau n-am io dreptate ?    

Hooop ooooop ooooop! Gata ajungem să ne plângem de milă. Şi nu dă bine  în CV.  Nu trebuie să  exagerăm. Din fericire  nu toţi şombolibozaurii sunt la fel. Există şi excepţia  de la regulă. Mai sunt şi oameni, spre bucuria publicului larg.

 Nimicirea căpcăunului                                               

 Sincer, mie îmi place cum stau lucrurile în acest moment. De ce ? Pentru că mă determină să fiu un luptător, un om care se zbate până la ultima lacrimă de putere!!!

Trebuie  să le mulţumim celor care ne fac ziua mai amară, mai înnourată, mai ploioasă, mai lungă, mai cretină, pentru că inevitabil vor apărea şi dulceţurile…, şi lumina…, şi înţelepciunea…, şi răspunsurile pe care le căutăm. Astfel jocul devine mai disputat şi mai interesant. Credeţi voi ?

Nu?

Surprinzător pentru un blog abia “născut” de vreo trei luni,”Reporter Liber” este deja ţinta unor atacuri. De aici şi problema care a ţinut blogul “pe tuşă” o zi. Din fericire, atacul are efecte benefice, iar blogul va fi îmbunătăţit în perioada următoare, din toate punctele de vedere. Atacul pus la cale de Citeşte tot articolul

E noapte şi mi-a (re)venit inspiraţia ! Ideea e următoarea (o scriu repede, deoarece riscul să o uit e unul major, în condiţiile din seara asta). Am căzut şi eu în patima ironiei şi a criticii faţă de greşelile colegilor. M-am luat de multe ori de “agramaticalităţi”, exprimări neinspirate, dezacorduri, imagini puse aiurea, ca şi cum eu n-aş fi greşit niciodata ! Ca şi cum pe mine nu m-ar fi salvat un redactor-şef sau un coleg care mi-a văzut eroarea din ştire. Citeşte tot articolul

Din 1999 lucrez în mass-media cu acte în regulă. În 1998 am lucrat fără acte, patru luni, la TV Symbol Bacău, înainte să dispară. Timp în care am învăţat foarte multe, de la o echipă extraordinară de jurnalişti. Acum lucrez în presa scrisă şi îmi place. Şi totuşi, televiziunea…
Pe lângă lunile de TV Symbol, am câţiva ani de Alfa TV, Antena 1, Naţional TV şi TV Bacău. Perioadele în care am lucrat în televiziuni au fost cele mai intense, poate din această cauză a rămas televiziunea pe locul 1 în preferinţele mele, la mare luptă cu ziarul şi radioul. Online-ul e de mai puţin timp, aşa că îl las pe ultimul loc. Dar televiziunea… Televiziunea te “condamnă” – în mod normal – la muncă în echipă, depinzi de operator, şi el de tine. Te obligă să comunici cu oamenii cu care lucrezi, te obligă să fii dinamic. Citeşte tot articolul

Da, şi anul ăsta este iarnă grea. Da, şi anul ăsta ninge mult. Da, şi anul ăsta bate vântul şi avem viscol puternic. Nu e nicio surpriză. După cum drumurile blocate de zăpadă devin ceva aproape normal. Se întâmplă şi în Statele Unite, şi în Canada, şi în Germania şi în toate ţările în care ninge, indiferent de gradul de civilizaţie şi dezvoltare. Încă nu reuşim să ne punem de-a curmezişul hachiţelor naturii, aşa că ar fi mai bine să încercăm pur şi simplu să supravieţuim.

Şi atunci de ce rămân sute de oameni înzăpeziţi pe drumuri, în maşini fără anvelope de iarnă, fără lanţuri antiderapante, fără o pungă de nisip sau sare, fără provizii, fără benzină suficientă ? Citeşte tot articolul