De pe pixdaus.com. Citeşte tot articolul
Articole din Pets
Pisici. Filmate în urmă cu câteva zile.
Observând, probabil, că una din cele două noptiere de lângă pat nu este ocupată de brizbrizuri feminine, BebeMică s-a gândit să se folosească de respectivul obiect de mobilier.
În una din nopţile trecute a urcat pentru prima dată în noptiera Aspelund (aşa o cheamă în “acte”), s-a învârtit un pic până şi-a găsit o poziţie confortabilă, a tors un pic, după care a băgat somn într-un mare fel, fără să-i mai pese de cei din jurul ei. A repetat figura şi în altă noapte, deci îi place acolo.
Probabil s-a gândit că noptiera e ceva în care trebuie să dormi noaptea…
Nicolas Cage ar fi mărturist că s-a drogat…alături de un motan. Mai multe detalii, pe site-ul Antenei 3. Tare !
Sâmbătă, undeva, la o benzinărie, între Zalău și Brașov (cred…). O cățelușă foarte jucăușă, care mânca orice, mai puțin pâine.
Adică ne-am întors de la Zalău, unde am participat, cu FC Coriolan, la Cupa României la minifotbal.
“Miaaaauuuu, bine că am găsit cheia de contact…. Deci am băgat în viteză, învârt de volan… şi cu vârful cozii apăs acceleraţia. Pedal to the Metal…şi-am plecaaaat” !
*Fotografia este din toamna lui 2009, iar șoferița e BebeMică, pisicuța principală a familiei 
O pisică. Fotografiată zilele trecute, la un bloc din apropierea sediului ADS. O tanti aflată la geam, undeva la etaj, a scos capul și m-a întrebat curioasă: “Da’ ce fotografiați ?”…
Peticica. Sau Pisulina. Sau o ciudăţică. Tot din familie…
Nu e nou, dar e amuzant. Mai ales pentru iubitorii de pisici…
Mitzi (acum, transferată la părinţi, ceea ce echivalează cu punerea la îngrăşat), lucrând din greu la laptop. Că şi pisicile ştiu cu tastatura…
Şi BebeMică, pe vremea când era chiar mică. Un ghem.
Imagini “fresh” cu BebeMic(ă).
Din decembrie 2008. O pisică zăpăcită. Are vreo 4 ani, cred. Şi e ”peticită” cu galben, pe ici, pe colo…Din familie, evident Drăguţă şi curioasă. Şi mai şi muşcă uneori. Nimeni nu-i perfect…
Fotografie de arhivă, din august 2009. Din vremurile în care Mitzi (primită de la Cristina şi Bogdan, de ziua mea) şi BebeMic(ă) – adunată din spatele blocului - locuiau sub acelaşi acoperiş. Acum Mitzi a ajuns la părinţii mei, iar BebeMic e “titulara” în familie. 
Citeşte tot articolul
Noiembrie 2009, BebeMic, … Citeşte tot articolul
Cum spuneam şi într-un post anterior, vacanţa din octombrie 2009, a însemnat şi:
* Aterizarea Airbusului WizzAir pe aeroportul din Cluj Napoca, la întoarcere, când pilotul, cred, a “pus” avionul pe pistă cam târziu, şi ca să prindă “breteaua” la stânga spre terminal a frânat brutal, de tremura tot avionul şi 90 % din pasageri cu el… Din fericire mi-am imaginat că sunt în trafic şi am prins semaforul pe galben spre roşu la viteză prea mare, fiind nevoit să frânez brusc… Şi oricum, nu mi s-a părut periculos, pentru că avionul era deja pe pistă şi m-am gândit că atâta timp cât nu avem de unde să cădem, o ieşire “în decor” nu poate fi la fel de periculoasă ca o prăbuşire. Interesant a fost faptul că după ce avionul s-a oprit, cele mai multe dintre creaturile verzui, cu aspect umanoid (mai puţin expresia îngheţată a feţei) care se aflau în avion au găsit de cuviinţă să aplaude. Mi s-a părut ciudat, pentru că la aterizarea pe Treviso, executată impecabil de un echipaj de italieni, de nici nu am simţit când a atins avionul pista şi cînd a oprit, nimeni n-a schiţat niciun gest de mulţumire…
* Broasca verde şi mică de pe aeroportul din Cluj Napoca, vietate care a apărut de două ori în interval de 2-3 ore, profitând de faptul că aerogara era aproape pustie. Ultima dată, după ce s-a lăsat studiată de soţia mea (deci am şi martori la poveste), a încercat să meargă spre ieşire, dar aluneca pe gresia abia spălată. Un nene care părea italian s-a apropiat de uşile glisante, ca să le deschidă, iar eu am “mânat” broasca spre ieşirea din clădire. Colaborarea româno-italiană s-a încheiat cu un happy end pentru broasca cea verzuie, care a “evadat”. Şi trăieşte fericită în continuare. Dacă nu o fi călcat-o vreun taxi, of course…
L-am întrebat pe italian cum o “cheamă” pe broască în limba – scusi, signore e signori !!! – broscarilor, şi mi-a spus, parcă, “ranocchio”. Aşa să-i rămână numele !* Pisicile superbe de la câteva magazine de pe insula Murano. Câteva exemplare cu o blană minunată, evident bine îngrijite, şi absolut indiferente cu clienţiii veniţi din toată lumea, care se grăbeau săle admire şi să se maimuţărească în faţa lor (se înţelege că şi noi, evident), de parcă acasă la ei (sau lanoi, bineînţeles) nu ar fi existat mâtze. Dar erau frumoase.
* Cerşetorul român din zona comercială a oraşului Mestre, îmbrăcat într-un cojoc nou-nouţ, cu nişte ghete din piele întoarsă impecabile, stând pe jos cu mâna întinsă, fără să facă absolut nimic, fără să cânte, fără să zică ceva. Pur şi simplu aşteptând banii de la turişti, cu un carton scris lângă el.
* Doamnele – unele vârstnice – care pedalau liniştite pe biciclete. E adevărat că aveau şi piste pentru biciclete prin oraş, iar şoferii mi s-au părut foarte atenţi la vehiculele pe două roţi.
* Magazinele cu adevărat de firmă, cu vitrinele strălucitoare şi o mulţime de lucruri superbe, de la haine la bijuterii, de la obiecte decorative la maşini…
Evident, va urma…
Hm…2009 dispare după ce îi dau una cu coada… şi să văd ce voi face în 2010. Sigur mai cresc un pic…
Un subiect pe care l-am publicat în Adevărul şi care mi-a plăcut.
Edilii din Comăneşti au rezolvat problema câinilor vagabonzi datorită unui parteneriat între Asociaţia „Sufletul meu“ şi Primărie. În timp ce reşedinţe de judeţ, precum Bacăul, sunt invadate de mii de câini vagabonzi, unele comunităţi mici găsesc soluţii la o problemă care părea de nerezolvat. În Comăneşti, „reţeta“ parteneriatului între un ONG şi Primărie funcţionează cu succes din 2005, odată cu iniţiativa Asociaţiei „Sufletul meu“ de a înfiinţa un adăpost pentru câini şi pisici fără stăpân.
„Am început cu 70 de căţei, adunaţi pe o proprietate privată, însă în curând nu am mai avut spaţiu deoarece localnicii, în special copiii ne aduceau câini şi pisici de pe străzi“, povesteşte Milica Miron, preşedintele asociaţiei. ONG-ul a contactat Primăria Comăneşti, care a pus la dispoziţie, în mod gratuit, un teren de 7.000 de metri pătraţi pe strada Fagului, cu condiţia utilizării numai în scopul îngrijirii animalelor fără stăpân. Acum adăpostul găzduieşte 600 de câini şi 60 de pisici. Animalele sunt deparazitate, vaccinate, primesc hrană, apă şi medicamente, cheltuieli acoperite din fondurile ONG-ului şi din sponsorizări. „Recent am primit o sponsorizare de la o bancă, atrasă de doamna Maria Otto, care se implică foarte mult. Colaborăm foarte bine şi cu Vier Pfotten, care are un contract cu Primăria“, mai spune Milica Miron. Animalele sunt foarte bine îngrijite, iar în „campus“ există o bucătărie de campanie, unde e pregătită mâncarea, dar şi o cameră frigorifică, pentru depozitarea hranei. Chiar dacă puţini oameni vin să adopte animale, iniţiatorii proiectului sunt mulţumiţi de faptul că salvează de la moarte câini şi pisici, dar şi că oraşul este mai curat datorită lor.
Bebe Mic se trage dintr-o familie de pisici de pe strada Henri Coandă din Bacău. Tatăl lui este, după toate probabilităţile, Sfredeluş (foto 1), care avea obiceiul să doarmă pe maşina noastră, până să ne mutăm. Acum doarme, probabil, pe alte maşini. Iniţial am crezut că tatăl este Floko, pisicul care a dispărut brusc într-o zi, răpit probabil de cineva care a vrut o mâţă frumoasă foc şi cu trăsături de persană în casă… Dar indiciile ulterioare au arătat cine e adevăratul tată. Mama ar putea fi Cârâica, după spusele unei vecine, care a şi reclamat-o vecinilor pe respectiva mâţă că şi-a abandonat puiuţul mai slab, protejându-i pe ceilalţi. Abandonatul este Bebe Mic (foto 2), care s-a transformat într-o pisicuţă de nota zece. În viitor veţi afla mai multe despre tribul de pisici de care am avut grija câţiva ani, în calitate de posesor de garsonieră la parter, cu comunicare directă cu 7-8 mâţe de toate culorile şi felurile. Bebe Mic a supravieţuit momentului abandonului, dar cred că a rămas cu sechele, pentru că mănâncă tot ce prinde şi este cât de cât comestibil. Şi când spun că mănâncă mă refer la o procedură de-a dreptul spectaculoasă. Dacă ar vrea cineva să demonstreze că viteza luminii poate fi depăşită pe pământ, într-un mediu normal, fără echipamente speciale, o repriză de mâncat a lui BebeMic l-ar ajuta să-şi argumenteze demonstraţia…
Şi o întrebare, dacă sunt printre cititori şi oameni care au pisică: cum faci o pisică mică să priceapă că croncănelele Whiskas sunt mai bune şi mai hrănitoare decât un cartof fiert sau caşcavalul ? În afară de varianta înfometării, la care am rezistat cam o zi jumătate, iar BebeMic s-a ţinut tare pe poziţie şi nu s-a atins de croncănele, câştigând până la urmă meciul… Şi nici să mănânc eu ca să-i arăt că-s bune nu e o variantă eligibilă. Any ideas, somebody ?
A venit momentul să vi-l prezint pe BEBE MIC. Să v-o prezint, dar când am găsit-o am trăit un timp cu impresia că e motănel, ceea ce s-a dovedit a fi eronat. Nu contează, oricum.
Bebe mic este pisicuţa maidaneză pe care am salvat-o din spatele blocului de pe strada Henri Coandă, unde s-a născut. A fost abandonată de mămica ei, care avea alţi pui preferaţi, şi am găsit-o mieunând de mama focului, înfometată, murdară şi slabă, când nici nu făcuse ochi. Avea probabil o săptămână de viaţă şi nu foarte multe zile înainte. Aşa că am primit imediat, prin telefon , aprobare de adopţie şi familia a crescut cu încă un membru. Membră, mă rog. Vor mai fi poveşti despre Bebe mic, dar în acest post doar o prezint pe scurt. Acum a mai crescut, are vreo 3 luni (cred) aleargă foarte mult şi mănâncă de parcă ar fi sfârşitul lumii. Mănâncă orice, mai puţin croncănele pentru pisici.
Se bate tot timpul prin casă cu pisica mai mare şi atacă tot ce prinde. În restul timpului doarme. În general, când e trează, unicul ei scop este să înfulece. Orice. Un cartof fiert uitat pe masă, gogoşi, carne de orice fel, brânză, caşcaval, ou, lapte, mezeluri. Hrana de bază rămâne mâncarea pentru pisici, dar la pliculeţ. Niciodată croncănele, indiferent de marcă şi de nivelul de foame.
Bebe mic îşi merită totuşi mâncarea pentru că este o mâţă foarte jucăuşă, foarte frumoasă şi un prilej de relaxare de fiecare dată.
PRESĂ SCRISĂ
Loading ...TELEVIZIUNI LOCALE
Loading ...PARTENERI
