Reporter Liber

jurnalism online fără obligații

Articole etichetate cu ape

UPDATE 20 august: Demersurile familiei Palade prin intermediul presei au avut succes, în cele din urmă. Primăria a inclus şi familia Palade pe lista celor ale căror case vor fi reconstruite de la zero. Acum, cei doi soţi trebuie să găsească bani pentru intabularea casei, ca să poată beneficia de ajutorul din partea municipalităţii.

Familia Palade locuiește pe strada Arcadie Șeptilici, la nr.32. Pereții interiori ai casei s-au prăbușit în urma inundației care a avut loc recent. Cei care nu s-au prăbușit s-au depărtat și stau să cadă. Interesant este faptul că primele două comisii de evaluare a pagubelor au stabilit că daunele sunt de 80 la sută. Iar despăgubirile, pe măsură. Ramona Palade spune că problemele au apărut abia când a venit a treia comisie. Două doamne de pe la Primărie nu s-au încumetat să intre, ca să nu-și murdărească încălțările. Alt domn i-a cerut proprietarului să măsoare cu pasul (!!!!?) dușumeaua. Într-un final, domnii și doamnele funcționari s-au gândit că e de-ajuns dacă familia Palade e despăgubită cu o dușumea nouă și cu parchet. N-au mai văzut pereții dărâmați și nici pe cei care stau să cadă Citeşte tot articolul

La ora 15, pompierii au anunțat că au salvat 11 persoane de pe strada Arcadie Șeptilici, din Cartierul CFR. Detalii cu privire la lupta băcăuanilor cu apele, în ADEVĂRUL. Mai jos, fotografii de pe Calea Moinești și de pe strada Digu Bârnat: