Reporter Liber

jurnalism online fără obligații

Articole etichetate cu Arcadie Septilici

UPDATE 20 august: Demersurile familiei Palade prin intermediul presei au avut succes, în cele din urmă. Primăria a inclus şi familia Palade pe lista celor ale căror case vor fi reconstruite de la zero. Acum, cei doi soţi trebuie să găsească bani pentru intabularea casei, ca să poată beneficia de ajutorul din partea municipalităţii.

Familia Palade locuiește pe strada Arcadie Șeptilici, la nr.32. Pereții interiori ai casei s-au prăbușit în urma inundației care a avut loc recent. Cei care nu s-au prăbușit s-au depărtat și stau să cadă. Interesant este faptul că primele două comisii de evaluare a pagubelor au stabilit că daunele sunt de 80 la sută. Iar despăgubirile, pe măsură. Ramona Palade spune că problemele au apărut abia când a venit a treia comisie. Două doamne de pe la Primărie nu s-au încumetat să intre, ca să nu-și murdărească încălțările. Alt domn i-a cerut proprietarului să măsoare cu pasul (!!!!?) dușumeaua. Într-un final, domnii și doamnele funcționari s-au gândit că e de-ajuns dacă familia Palade e despăgubită cu o dușumea nouă și cu parchet. N-au mai văzut pereții dărâmați și nici pe cei care stau să cadă Citeşte tot articolul

Administrația Bazinală de Apă Siret Bacău a anunțat că a spart digul de pe râul Negel, pentru a permite evacuarea mai rapidă a apei din zonele inundate ale municipiului Bacău, în special de pe strada Arcadie Șeptilici. Locuitorii din cartierul CFR, în care apa a ajuns la un metru și jumătate, au solicitat autorităților să facă o breșă în dig, pentru ca apa să se retragă, iar ei să-și poată face curățenie în gospodării. Astăzi, această operațiune a fost efectuată. „Am intervenit cu un excavator, care a creat o deschidere în dig, în vederea urgentării descărcării gravitaționale a apei din spatele digului spre râu”, a declarat Emil Vamanu, director tehnic al Administrației Bazinale de Apă Siret. La acțiune au participat și reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Județean de Jandarmi. Breșa are o lățime de patru metri și a fost făcută pe malul stâng, în zona podului de la Carbac.