Reporter Liber

Soţii Hormuz lucrează de trei ani în oraşul norvegian Bergen. “Lucrează” este, de fapt, un cuvânt neportivit, deoarece modul în care cei doi fac bani nu are nimic în comun cu munca. În schimb, nu este nici ilegal. Nu în Norvegia. Adriana Hormuz are 47 de ani şi cerşeşte în staţiile din Bergen. În acelaşi oraş, dar într-un parc, produce banii capul familiei, Marinel Hormuz, de 48 de ani. Bărbatul cântă la un clavecin de jucărie. O televiziune naţională din Norvegia a trimis în săptămâna 23 – 27 august 2010 o echipă de ştiri în judeţul Bacău, ca să vadă unde se duc banii daţi de norvegienii miloşi. Şi să îi cunoască mai bine pe romii de la noi. Au reuşit.

“Let’s try here”, îi spun lui Per Kristian, reporterul de 52 de ani care a lucrat, printre altele, în Irak, Libia, Indonezia (la tsunami), China, India şi alte colţuri de lume. Acum a ajuns şi în România, încercând să găsească familia Hormuz din satul Valea Seacă, judeţul Bacău. Kåre, colegul său, un om tot cu vreo 30 şi ceva de ani de presă la activ, are camera pregătită, în caz că dăm măcar de oameni care să-i cunoască sau să fie rude cu ai lui Hormuz. Primul om întrebat ne arată o uliţă prăfuită din apropiere şi parchez în zonă. Cobor primul, bat la poartă ca să atrag atenţia bărbatului care stă pe un scaun şi se uită atent la un televizor. “Familia Hormuz ?”. “Da, eu sunt”, îmi răspunde omul, apoi faţa i se luminează într-un zâmbet larg, pe fondul unei uimiri spectaculoase: “Beeergeeeeeen !!!”. Apăruse în spatele meu Per Kristian, reporterul, iar Marinel Hormuz, care dăduse interviuri şi la Bergen, l-a recunoscut într-o secundă. Apare şi Kåre, porneşte camera, apar şi o droaie de puradei gălăgioşi Citeşte tot articolul

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a anunțat, în urmă cu câteva minute, Cod Galben valabil până la ora 15.50 a zilei de astăzi, 27 iulie, cu descărcări electrice, grindină, precipitații de până la 25 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone, de până la 35 litri pe metru pătrat. Față de noaptea trecută, când au fost și 90-100 de litri pe metru pătrat, nu e mult, dar nici nu e o veste bună, ținând cont că fiecare picătură de apă în plus poate să conteze.

P.S.: felicitări pentru muncă jandarmilor care au lucrat la digul de la Podul cu lanțuri, dar au fost amuzanți comandanții plutonului de acolo, când au încercat să mă oprească să fac niște amărâte de poze. Până la urmă s-au lăsat convinși, dar e interesant să te zbați 2-3 minute să convingi un jandarm să te lase să faci fotografii, în timp ce copiii din vecini zburdă cum vor pe marginea apei. Precizez că nu era o situație cu potențial periculos, nu se revărsase apa, nu erau probleme majore. Și m-a impresionat recomandarea lor, după ce au acceptat să mă lase să trec: “Vă rugăm să nu staționați mult acolo, că nu e voie !”. Da, dragilor, eu chiar voiam să-mi petrec restul zilelor pe marginea Bârnatului, fără să mă mai intereseze să ajung astăzi înapoi la redacție, ca să scriu, și nici diseară, acasă, să-mi continui viața. Îmi propusesem să viețuiesc pe malul apei, tocmai ca să vă încurc pe voi…

În fine, oamenii își fac datoria și e mai bine să fie acolo decât să nu fie. Micile neînțelegeri se rezolvă cu vorba bună. Iaca ce bună-i legitimația de presă, chiar dacă e nevoie să o folosesc o dată pe an !

Jurnalistul ideal – descriere dedicată tuturor colegilor adevăraţi din presa locală şi centrală

Aşa cum am promis, după jumătatea goală a paharului, văzută datorită patronilor şi şefilor cretini din presă, este timpul să vorbim şi despre jumătatea plină, adică lucrurile (sau calităţile, condiţiile) care ar putea determina un om să rămână mai mult de zece ani în acest domeniu. Să vedem. Ar fi ceva sau nu ? Cum ar fi, în realitate, angajatul ideal din presă:

Angajatul ideal trebuie:

- să iubească meseria asta din tot sufletul;

- să gândească, să proceseze, să analizeze, pentru că altfel este inutil, s-au inventat deja reportofoanele şi camerele video;

- să fie dispus la sacrificii, atunci când situaţia o cere, fără să fie împins de la spate de şefi;

- să fie inteligent, ca să nu se lase prostit de interlocutori, gen oameni politici;

- să îşi poată impune punctul de vedere în faţa şefilor, în legătură cu un subiect, atunci când cunoaşte bine acel subiect;

- să fie capabil să conducă cu 140 la oră ca să prindă un eveniment, dar fără să intre în şanţ cu maşina;

- să stăpânească, la un nivel acceptabil, şi tehnici care nu sunt neapărat în fişa postului său;

- să rămână “cu ochii deschişi” şi atunci când nu mai este în timpul orelor de program, pentru că un subiect sau un eveniment poate să apară oriunde şi oricând;

- să îşi ajute colegii şi şefii atunci când aceştia sunt în “pană de idei” şi să construiască subiecte;

- să nu facă compromisuri şi să fie echidistant;

- să cunoască la un nivel cât mai apopiat de perfecţiune limba română;

- să nu îi afecteze munca situaţii precumcondiţii meteo extreme, agresiuni din partea unor personaje despre care scrie sau apartenenţa politică a patronului (pe cât posibil);

- să nu îşi ţină niciodată telefonul închis;

- să nu îşi divulge sursele, nici măcar în situaţii dificile, pentru că riscă să piardă încrederea lor; Citeşte tot articolul

Angajatul “ideal”

Hm…m-am gândit să fac portretul angajatului ideal din presă. Ideal pentru patronii și șefii cretini. Nu pentru ăia inteligenți (tot mai puțini, din păcate, în acest domeniu). Cum voi explica și la final, e bazat în cea mai mare parte pe experiențe din ultimii 12 ani, trăite, auzite, văzute, aflate, mai ales din trecut. Pentru că prezentul nu poate fi decât un punct de plecare foarte bun pentru viitor, iar în prezent totul este minunat și frumos. Așa gândesc eu, optimistul. Deci. Angajatul ideal al unui patron de presă trebuie:
- să nu aibă niciun interes pentru viața personală, familie și mizerii din astea, care i-ar putea afecta randamentul;
- să nu contrazică niciodată șeful, nici măcar la cretinisme evidente ;
- să aibă o atitudine de sclav 24 din 24 și să nu gândească prea mult ;
- să cunoască limba română la nivelul clasei a cincea ;
- să nu aibă păreri personale în legătură cu ceea ce trebuie să facă;
- să posede permis de conducere, mașină personală și să o folosească non-stop la deplasările de serviciu;
- să facă documentare, să facă fotografii de nivel de fotoreporter profesionist, chiar dacă nu are pregătire în acest domeniu, să fie șofer, ziarist, femeie de serviciu, să aibă cunoștințe solide IT, eventual să fie și agent de publicitate, dar să accepte să facă toate astea pentru un salariu de șofer de autobuz (valabil mai ales în presa locală).
- să accepte fără comentarii crizele de isterie ale șefilor (obicei specific mai ales șefilor-femei, mai ales dacă sunt cretine din naștere și au probleme cu nervii) Citeşte tot articolul

Centrul Carter (Atlanta, SUA) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunta editia romaneasca 2010-2011 a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sanatate mintala.
Doi jurnalisti romani vor beneficia de aceste burse, care le vor permite ca, timp de un an, sa realizeze un proiect mediatic cu scopul de a explora si a aduce in atentia publicului aspecte legate de sanatatea mintala sau de bolile mintale. Citeşte tot articolul

Extraordinară gafa celor de la Canal Plus, televiziune din Franţa. Oamenii au luat de bună o glumă, cu armata română, care ar fi trimis trupe în Tahiti, în loc de Haiti. Francezii au abordat subiectul şi într-o emisiune, în care au făcut mare caz de “gafa românilor”, drept pentru care s-au făcut chiar ei de râs într-un mare fel ! Citeşte tot articolul