- Advertisement -
Acasă Stiri 12 IUNIE, IN ROMANIA: Infectaţi - 21.404 ; Decese - 1.380

12 IUNIE, IN ROMANIA: Infectaţi – 21.404 ; Decese – 1.380

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 222 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 171 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.030 de  persoane. Alte 101.398 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 542.646 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 427 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 313 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 234.200 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 11 iunie a.c., 130 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.393  de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 29 au fost dec laraţi vindecaţi: 9 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

studiu-italienii-vor-cheltui-cu-18%-mai-putin-pe-cadourile-de-craciun-decat-in-2019,-din-cauza-pandemiei-intre-motive,-atat-ingrijorarile-privind-banii,-cat-si-lipsa-evenimentelor-si-a-intalnirilor.

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în...

0
Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...
financial-times:-o-agentie-a-onu-care-deruleaza-programe-pentru-clima-se-confrunta-cu-acuzatii-de-coruptie,-in-urma-unui-audit-care-a-descoperit-fraude-de-milioane-de-dolari.

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu...

0
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...
raport-nato-trebuie-sa-dezvolte-strategia-de-aparare-in-fata-chinei-si-sa-mentina-un-“avantaj-tehnologic”-desi-rusia-ramane-principalul-adversar.

Raport. NATO trebuie să dezvolte strategia de apărare în fața Chinei și să mențină...

0
Potrivit unui raport intitulat „NATO 2030”, citat de Reuters, privind reformarea alianței China cunoaște o ascensiune militară, factor care trebuie să ducă la noi...
top-bbc,-12-filme-de-vazut-in-luna-decembrie-printre-ele,-filmul-biografic-al-cantaretei-ma-rainey,-wonder-woman,-drame-(post-apocaliptice)-si-o-animatie-pixar.

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al...

0
Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...
ilfov-dsp-informeaza-ca-rata-incidentei-cazurilor-de-covid-raportate-la-mia-de-locuitori-este-de-fapt-6,89-in-bilantul-de-la-ora-13,-a-fost-anuntata-o-incidenta-gresita,-de-doar-3,41.

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori...

0
”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...

Related News

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în 2019, din cauza pandemiei. Între motive, atât îngrijorările privind banii,...

Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu acuzații de corupție, în urma unui audit care a descoperit...

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...

Raport. NATO trebuie să dezvolte strategia de apărare în fața Chinei și să mențină un “avantaj tehnologic” deși Rusia rămâne principalul adversar.

Potrivit unui raport intitulat „NATO 2030”, citat de Reuters, privind reformarea alianței China cunoaște o ascensiune militară, factor care trebuie să ducă la noi...

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al cântăreței Ma Rainey, Wonder Woman, drame (post-apocaliptice) și o animație...

Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori este de fapt 6,89. În bilanțul de la ora 13,...

”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...