22 mai, IN ROMANIA: Total Infectaţi – 17.712 ; Decese -1166
 

Până astăzi, 23 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.857 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.187 au fost declarate vindecate şi externate, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 145 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 196 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 8.239 de persoane. Alte 54.974 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 361.566 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 537 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.178 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 251 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.710 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 3 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 21 mai a.c., 54 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 106 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Pentru întreaga evoluţie a pandemiei, în ţara noastră, click AICI