- Advertisement -
Acasă Stiri 8 IUNIE, IN ROMANIA: Infectaţi - 20.604 ; Decese -1.334

8 IUNIE, IN ROMANIA: Infectaţi – 20.604 ; Decese -1.334

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 125 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 146 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.113 de persoane. Alte 94.405 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 506.115 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 289 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 585 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 343 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.100 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 7 iunie a.c., 73 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.304 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 28 au fost dec laraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

directorul-oms-a-declarat-ca-pandemia-de-coronavirus-a-provocat-”o-trauma-in-masa-la-scara-mai-mare-decat-trauma-care-a-urmat-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-impactul-asupra-sanatatii-mintale-va-dura-multi-ani-de-acum-incolo”.

Directorul OMS a declarat că pandemia de coronavirus a provocat ”o traumă în masă...

0
”Al Doilea Război Mondial a afectat multe, multe vieți, pentru că lumea a suferit o traumă în masă. Acum, cu această pandemie care are...
suceava-arde-cladirea-consiliului-judetean-incendiul-se-manifesta-pe-o-suprafata-de-circa-1500-de-metri-patrati-update:-numarul-autospecialelor-de-stingere-a-fost-suplimentat-la-12,-iar-cel-al-autoscarilor,-la-patru.

Suceava. Arde clădirea Consiliului Județean. Incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 1.500...

0
Update 0ra 09.50: A fost suplimentat numărul autospecialelor care intervin. În acest moment, sunt 12 mașini de stingere, patru autoscări și o cisternă de...
sua-capitanul-unui-avion-boeing-737-max-care-zbura-din-miami-catre-new-jersey-a-oprit-un-motor-suspectand-o-problema-mecanica-a-aterizat-in-siguranta,-iar-niciunul-dintre-pasageri-nu-a-fost-ranit.

SUA. Căpitanul unui avion Boeing 737 MAX care zbura din Miami către New Jersey...

0
American Airlines a anunțat că aeronava Boeing 737 MAX care zbura către Aeroportul Internațional Newark Liberty din New Jersey a declarat o urgență  la...
digi-sport-transmite-in-exclusivitate-turneul-wta-dubai

Digi Sport transmite în exclusivitate turneul WTA Dubai

0
Digi Sport va transmite în direct și în exclusivitate turneul WTA Dubai, în perioada 7 – 13 martie 2021. Patricia Țig și-a anunțat...
duel-romanesc,-in-optimile-ehf-champions-league,-in-direct,-la-digi-sport

Duel românesc, în optimile EHF Champions League, în direct, la Digi Sport

0
Pentru prima dată în istoria EHF Champions League, două echipe românești se întâlnesc în optimile competiției. Meciul tur dintre SCM Râmnicu Vâlcea și...

Related News

Directorul OMS a declarat că pandemia de coronavirus a provocat ”o traumă în masă la scară mai mare decât trauma care a urmat celui...

”Al Doilea Război Mondial a afectat multe, multe vieți, pentru că lumea a suferit o traumă în masă. Acum, cu această pandemie care are...

Suceava. Arde clădirea Consiliului Județean. Incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 1.500 de metri pătrați. Update: Numărul autospecialelor de stingere a fost...

Update 0ra 09.50: A fost suplimentat numărul autospecialelor care intervin. În acest moment, sunt 12 mașini de stingere, patru autoscări și o cisternă de...

SUA. Căpitanul unui avion Boeing 737 MAX care zbura din Miami către New Jersey a oprit un motor suspectând o problemă mecanică. A aterizat...