- Advertisement -
Acasă Stiri ANPC a amendat comercianţii buzoieni cu peste 50.000 de lei

ANPC a amendat comercianţii buzoieni cu peste 50.000 de lei

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat operatorii comerciali din Buzău, pentru a se asigura că sunt respectare drepturilor consumatorilor, anunţă un comunicat de presă ANPC.

Operatorii economici care comercializează produse alimentare şi nealimentare din oraş au fost controlaţi de echipe mixte ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor

Bucureşti-Ilfov şi ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău. Ele au fost

coordonate de Veronica Valentina Mitran-Piticu, Vicepreşedinte; Paul Anghe, Director

General şi Eduard Ştefan Olteniceanu, Secretar General.

Din cele 12 verificări făcute, la 7 dintre ele s-au înregistrat abateri. Cu această ocazie au fost dispuse 3 avertismente şi 4 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 53.000 de lei.

Neregulile constatate de comisarii ANPC au fost : pentru comercializarea produselor alimentare ( lipsa pe ambalaj a termenului de valabilitate la produse din peşte, vânzarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate depăşit, inexistenţa unor condiţii optime de depozitare, în conformitate cu regimul de temperatură indicat de producător, expunerea la vânzare a produselor fără etichete pe care se află elementele de identificare şi caracterizare); pentru jucării ( vânzarea unor produse aflate pe lista de alertă RAPEX ca fiind interzise pentru vânzare în ţările Uniunii Europene, comercializarea unor produse fără etichete pe care se află elementele de identificare şi caracterizare).

Acţiunile ANPC asigură cetăţenii cu verificarea constantă a activităţii comercianţilor pentru a se respecta drepturile lor de consumatori, conchide comunicatul de presă.

csu-din-suceava-va-avea-un-meci-de-”trezire”-cu-csm-bucuresti

CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București

0
CSU din Suceava va relua campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, meci care va...
managerul-astrazeneca-sugereaza-ca,-cel-mai-probabil,-va-efectua-un-nou-test-la-nivel-international-pentru-a-reverifica-eficacitatea-vaccinului-covid-19-dezvoltat-cu-universitatea-oxford.

Managerul AstraZeneca sugerează că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel...

0
Anunțul vine după ce Oxford a recunoscut că o eroare de fabricație a afectat testele pentru vaccin. Acțiunile AstraZeneca au pierdut 6% ulterior. Scopul noului...
china-a-suspendat-vanzarea-si-depozitarea-produselor-congelate-in-cea-mai-mare-piata-din-beijing,-pentru-a-evita-contaminarile-cu-covid-piata-fusese-redeschisa-in-septembrie.

China a suspendat vânzarea și depozitarea produselor congelate în cea mai mare piață din...

0
Pe lângă suspendarea vânzării cărnii și fructelor de mare congelate care au și fost scoase din piață, autoritățile au decis să dezinfecteze peste o...
guvernul-a-pus-in-dezbatere-publica-planul-national-de-relansare-si-redresare-in-valoare-de-30-de-miliarde-de-euro-vizeaza-peste-21-mld-de-euro-pentru-infrastructura,-tranzitie-verde-si-schimbari-climatice,-dar-si-6-mld-euro-pentru-investitii-in-scoli-si-spitale.

Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare...

0
”Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și...
nasa-a-inceput-sa-asambleze-prima-racheta-space-launch-system-(sls)-care-va-duce-din-nou-astronauti-pe-luna-primul-lansare,-fara-echipaj-uman,-este-programata-anul-viitor.

NASA a început să asambleze prima rachetă Space Launch System (SLS) care va duce...

0
„Așezarea primei piese a rachetei SLS pe ​​lansatorul mobil marchează o etapă majoră pentru programul Artemis”, a declarat Andrew Shroble, manager al grupului de...

Related News

CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București

CSU din Suceava va relua campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, meci care va...

Managerul AstraZeneca sugerează că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel internațional pentru a reverifica eficacitatea vaccinului COVID-19 dezvoltat cu Universitatea...

Anunțul vine după ce Oxford a recunoscut că o eroare de fabricație a afectat testele pentru vaccin. Acțiunile AstraZeneca au pierdut 6% ulterior. Scopul noului...

China a suspendat vânzarea și depozitarea produselor congelate în cea mai mare piață din Beijing, pentru a evita contaminările cu Covid. Piața fusese redeschisă...

Pe lângă suspendarea vânzării cărnii și fructelor de mare congelate care au și fost scoase din piață, autoritățile au decis să dezinfecteze peste o...

Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare de 30 de miliarde de euro. Vizează peste 21 mld....

”Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și...

NASA a început să asambleze prima rachetă Space Launch System (SLS) care va duce din nou astronauți pe Lună. Primul lansare, fără echipaj uman,...

„Așezarea primei piese a rachetei SLS pe ​​lansatorul mobil marchează o etapă majoră pentru programul Artemis”, a declarat Andrew Shroble, manager al grupului de...