- Advertisement -
Acasă Stiri Apple vrea să reducă la zero emisiile de carbon la nivelul companiei,...

Apple vrea să reducă la zero emisiile de carbon la nivelul companiei, până în 2030. La începutul anului, Microsoft a anunțat o decizie similară.

Reprezentanții Apple includ aici atât procesele de producție, cât și pe cele de livrare a produselor. Producătorul telefoanelor iPhone precizează că birourile de lucru și centrele care găzduiesc serverele sunt deja neutre în privința emisiilor, arată Reuters. 

75% din emisii vor fi tăiate prin schemele de reducere, în vreme ce restul de 25% vor fi compensate prin activități eco friendly, în genul plantării de copaci. 

Compania susține că trei sferturi dintre emisiile de carbon sunt generate de procesul de producție, și transmite că va crea un „Fond Verde” de o sută de milioane de dolari, cu sprijinul Chinei, pentru proiecte de mediu. Majoritatea produselor Apple sunt asamblate în China.

La începutul anului, Microsoft a anunțat un obiectiv similar: să fie neutră din punctul de vedere al emisiilor până la finalul deceniului. A mai precizat că va cheltui un miliard de dolari în următorii patru ani în tehnologii noi pentru reducerea emisiilor de carbon.

Surse: Reuters, Microsoft.

marea-britanie-numarul-de-decese-cauzate-de-coronavirus-a-fost-revizuit-in-scadere-cu-5377,-dupa-ce-guvernul-a-decis-sa-nu-mai-ia-in-calcul-persoanele-care-au-murit-la-mai-mult-de-28-de-zile-de-la-un-test-pozitiv.

Marea Britanie. Numărul de decese cauzate de coronavirus a fost revizuit în scădere cu...

0
Decizia provoacă destul de ample controverse în lumea științifică. Pe de o parte persoanele înaintate în vârstă au un risc mai mare de deces...
fiscul-anunta-operationalizarea-unei-aplicatii-prin-care-contribuabilii-isi-pot-deschide-un-cont-in-spatiul-privat-virtual-prin-identificare-video-pe-internet-prezenta-fizica-la-ghiseu-este-astfel-eliminata.

Fiscul anunță operaționalizarea unei aplicații prin care contribuabilii își pot deschide un cont în...

0
Procedura prevede aplicarea unei cereri pe siteul ANAF, în urma căreia contribuabilul primește pe email o programare. La ora și data stabilită acesta intră...
ungaria-a-semnat-un-acord-pentru-achizitia-de-rachete-de-aparare-aeriana-de-la-producatorul-american-de-armament-raytheon-technologies-valoarea-contractului-este-de-un-miliard-de-dolari.

Ungaria a semnat un acord pentru achiziția de rachete de apărare aeriană de la...

0
Acordul va fi gestionat prin programul de vânzări militare externe și va fi încheiat până la sfârșitul lunii septembrie. Decizia vine după ce Ungaria...
mastercard-incurajeaza-fanii-fotbalului-sa-celebreze-intoarcerea-uefa-champions-league-prin-cel-mai-mare-„val”-digital-din-lume

Mastercard încurajează fanii fotbalului să celebreze întoarcerea UEFA Champions League prin cel mai mare...

0
Mastercard și-a propus să stabilească un nou record mondial prin crearea celui mai mare „val” digital în social media. Începând cu 10 august, Mastercard...

Certificatul de securitate SSL

0
Certificatul de securitate SSL   Certificatul SSL are o importanta destul de mare pentru site-ul vostru, de aceea este cat se poate de important sa-l aveti...

Related News

Marea Britanie. Numărul de decese cauzate de coronavirus a fost revizuit în scădere cu 5.377, după ce guvernul a decis să nu mai ia...

Decizia provoacă destul de ample controverse în lumea științifică. Pe de o parte persoanele înaintate în vârstă au un risc mai mare de deces...

Fiscul anunță operaționalizarea unei aplicații prin care contribuabilii își pot deschide un cont în Spațiul Privat Virtual prin identificare video pe internet. Prezența fizică...

Procedura prevede aplicarea unei cereri pe siteul ANAF, în urma căreia contribuabilul primește pe email o programare. La ora și data stabilită acesta intră...

Ungaria a semnat un acord pentru achiziția de rachete de apărare aeriană de la producătorul american de armament Raytheon Technologies. Valoarea contractului este de...

Acordul va fi gestionat prin programul de vânzări militare externe și va fi încheiat până la sfârșitul lunii septembrie. Decizia vine după ce Ungaria...

Mastercard încurajează fanii fotbalului să celebreze întoarcerea UEFA Champions League prin cel mai mare „val” digital din lume