- Advertisement -
Acasă Stiri Armament continuă să fie livrat în Libia, în pofida unor angajamente asumate...

Armament continuă să fie livrat în Libia, în pofida unor angajamente asumate la Conferinţa de la Berlin – 26.01.2020

Livrările de armament către facţiuni rivale din partea unor state străine continuă în Libia, în pofida angajamentelor acestora în cadrul recentei Conferinţe Internaţionale de la Berlin, denunţă duminică ONU, exprimându-şi îngrijorarea faţă de soarta actualului armistiţiu, relatează AFP.

Misiunea ONU în Libia (MANUL) „regretă profund încălcările flagrante şi persistente ale embargoului impus armamentului” prin Rezoluţia 1970 din 2011 a Consiliului de Securitate al ONU, „în pofida angajamentelor ţărilor vizate” asumate la Berlin la 19 ianuarie, se arată într-un comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, „zboruri de mărfuri şi altele” au aterizat în ultimele zece zile pe aeroporturi atât în vestul, cât şi în estul Libiei, cu scopul de a livra beligeranţilor „armament avansat, vehicule blindate, consilieri şi combatanţi”.

Lobia, cuprinsă de haos de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi, este sfâşiată în prezent între două puteri rivale – Guvernul de Uniune Naţională (GNA) cu sediul la Tripoli şi recunoscut de ONU, şi mareşalul Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul ţării.

În contextul în care acest conflict ameninţă să degenereze printr-o implicare străină tot mai puternică, participanţii la Conferinţa de la Berlin şi-au asumat mai multe angajamente – inclusiv încetarea livrării de armament.

Aceste ţări au promis totodată se se abţină de la orice amestec în afacerile libiene şi de la orice acţiune susceptibilă să exacerbeze conflictul – precum finanţarea capacităţilor militare sau recrutarea unor mercenari.

Sursa stire bursa.ro

timis-prefectul-anunta-ca-“este-o-chestiune-de-ore”-pana-cand-timisoara-va-intra-in-scenariul-rosu:-rata-de-infectie-este-in-aceasta-dimineata-2,92-la-mia-de-locuitori-vor-urma-restrictii-pentru-urmatoarele-14-zile.

Timiș. Prefectul anunță că “este o chestiune de ore” până când Timișoara va intra...

0
”Este probabil doar o chestiune de ore ca municipiul Timișoara să intre în scenariul roșu, având în vedere faptul că în această dimineață indicele...
analiza-ny-times-sprijinul-papei-francisc-pentru-parteneriatul-civil-intre-persoanele-homosexuale,-criticat-si-aplaudat-in-acelasi-timp-unii-membrii-ai-bisericii-cer-clarificari,-iar-altii,-mai-apropiati-de-suveran,-considera-ca-„remarcile-nu-afecteaza-doctrina”.

Analiză NY Times. Sprijinul Papei Francisc pentru parteneriatul civil între persoanele homosexuale, criticat și...

0
Papa Francisc a declarat în cadrul unui film documentar că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a...
valul-ii-aproape-doua-treimi-din-statele-americane-inregistreaza-cresteri-masive-ale-numarului-cazurilor-de-coronavirus-in-europa,-spitalele-sunt-coplesite,-dar-sprijinul-popular-pentru-noi-masuri-de-carantina-a-fost-erodat-de-teama-de-recesiune.

Valul II. Aproape două treimi din statele americane înregistrează creșteri masive ale numărului cazurilor...

0
32 din cele 50 de state americane au peste 100 de cazuri noi la suta de mii de locuitori în ultima săptămână, iar la...
nasa-a-reusit-sa-colecteze-cu-succes-mostre-de-pe-un-asteroid-aflat-la-peste-320-de-milioane-de-kilometri-de-pamant-misiunea-a-durat-mai-putin-de-zece-secunde.

NASA a reușit să colecteze cu succes mostre de pe un asteroid aflat la...

0
Oamenii de știință estimează că au fost extrase între 60 de grame și două kilograme de moloz negru, bogat în carbon, de pe suprafața...
netflix-a-inregistrat-in-trimestrul-iii-cel-mai-mic-numar-de-noi-abonati-din-ultimii-patru-ani,-mult-sub-asteptarile-analistilor-declinul,-in-conditiile-in-care-la-inceputul-anului-atragea-aproape-16-milioane-de-clienti-noi.

Netflix a înregistrat în trimestrul III cel mai mic număr de noi abonați din...

0
Cifrele în scădere vin pe măsură ce concurența pe piața de streaming a crescut, restricțiile impuse odată cu pandemia s-au redus (în intervalul iunie-septembrie),...

Related News

Timiș. Prefectul anunță că “este o chestiune de ore” până când Timișoara va intra în scenariul roșu: Rata de infecție este în această dimineață...

”Este probabil doar o chestiune de ore ca municipiul Timișoara să intre în scenariul roșu, având în vedere faptul că în această dimineață indicele...

Analiză NY Times. Sprijinul Papei Francisc pentru parteneriatul civil între persoanele homosexuale, criticat și aplaudat în același timp. Unii membrii ai bisericii cer clarificări,...

Papa Francisc a declarat în cadrul unui film documentar că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a...

NASA a reușit să colecteze cu succes mostre de pe un asteroid aflat la peste 320 de milioane de kilometri de Pământ. Misiunea a...

Oamenii de știință estimează că au fost extrase între 60 de grame și două kilograme de moloz negru, bogat în carbon, de pe suprafața...

Netflix a înregistrat în trimestrul III cel mai mic număr de noi abonați din ultimii patru ani, mult sub așteptările analiștilor. Declinul, în condițiile...

Cifrele în scădere vin pe măsură ce concurența pe piața de streaming a crescut, restricțiile impuse odată cu pandemia s-au redus (în intervalul iunie-septembrie),...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here