- Advertisement -
Acasă Stiri AUTO: Accident grav...cu final fericit - 20.02.2020

AUTO: Accident grav…cu final fericit – 20.02.2020

Victimă a unui spectaculos accident la cursa de 500 de mile de la Daytona, americanul Ryan Newman este spitalizat, dar este conştient şi poate vorbi. „Ryan Newman este spitalizat în continuare la Halifax Medical Center la Daytona Beach, este conştient şi poate vorbi cu familia şi medicii săi”, a anunţat echipa Roush Fenway Racing pe Twitter. În ultimul tur, aflat la conducerea cursei, talonat şi atins de un alt concurent, Newman a pierdut controlul maşinii Ford pe care o conducea cu aproximativ 300 de kilometri/oră, iar aceasta a virat dreapta şi a izbit zidul de protecţie al circuitului. Maşina a ricoşat pe pistă, a lovit un alt Ford, s-a răsturnat, iar forţa impactului a târât-o pe o lungă distanţă, dincolo de linia de sosire. În urma frecării, maşina lui Newman a luat foc, dar din fericire incendiul produs nu a cuprins întreaga epavă şi a fost stins de stewarzi. În vârstă de 42 de ani, Newman are 19 sezoane în Nascar şi a câştigat Daytona 500 în 2008, precum şi alte 18 curse.

Sursa stire bursa.ro

crestere-brusca-a-preturilor-in-ue-si-in-zona-euro,-la-inceputul-acestui-an-germania,-ungaria-si-romania-au-avut-cea-mai-mare-inflatie-in-ianurie,-dar-polonia-are-cea-mai-mare-crestere-a-preturilor-din-ultimul-an.

Creștere bruscă a prețurilor în UE și în Zona Euro, la începutul acestui an....

0
Germania (+1,4%) și Cehia (+1,3%) au înregistrat cele mai mari creșteri lunare ale inflației, urmate de Ungaria, Polonia și România, toate trei cu o...
onu-avertizeaza-ca-foametea-din-america-centrala-a-ajuns-la-un-nivel-alarmant,-numarul-celor-vulnerabili-crescand-de-patru-ori-in-ultimii-doi-ani.

ONU avertizează că foametea din America Centrală a ajuns la un nivel alarmant, numărul...

0
State precum El Salvador, Guatemala, Honduras și Nicaragua se confruntă cu o criză economică puternică, cauzată nu doar de pandemia de COVID-19, dar și...
trafic-in-conditii-de-ceata-densa-pe-autostrada-a2-bucuresti-–-constanta-vizibilitatea-scade-pe-alocuri-sub-100-de-metri.

Trafic în condiții de ceață densă pe autostrada A2 București – Constanța. Vizibilitatea scade...

0
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (08:00), pe A2 București – Constanța,  traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă...
cupa-vine-la-tine:-suporterii-voteaza-fotbalul-din-arad-vs-maramures!

Cupa Vine La Tine: suporterii votează fotbalul din Arad vs Maramureș!

0
Al treilea duel din optimile competiției Cupa Vine La Tine a început în această dimineață, suporterii votează cele două reportaje despre fotbalul din...
head-&-shoulders-si-old-spice-sustin-fotbalul-romanesc-in-cadrul-unui-parteneriat-cu-frf

Head & Shoulders și Old Spice susțin fotbalul românesc în cadrul unui parteneriat cu...

0
Prin acest parteneriat, două branduri importante din portofoliul P&G, Head & Shoulders și Old Spice, vor susține și promova fotbalul din România pe...

Related News

Creștere bruscă a prețurilor în UE și în Zona Euro, la începutul acestui an. Germania, Ungaria și România au avut cea mai mare inflație...

Germania (+1,4%) și Cehia (+1,3%) au înregistrat cele mai mari creșteri lunare ale inflației, urmate de Ungaria, Polonia și România, toate trei cu o...

ONU avertizează că foametea din America Centrală a ajuns la un nivel alarmant, numărul celor vulnerabili crescând de patru ori în ultimii doi ani.

State precum El Salvador, Guatemala, Honduras și Nicaragua se confruntă cu o criză economică puternică, cauzată nu doar de pandemia de COVID-19, dar și...

Trafic în condiții de ceață densă pe autostrada A2 București – Constanța. Vizibilitatea scade pe alocuri sub 100 de metri.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (08:00), pe A2 București – Constanța,  traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă...

Cupa Vine La Tine: suporterii votează fotbalul din Arad vs Maramureș!

Al treilea duel din optimile competiției Cupa Vine La Tine a început în această dimineață, suporterii votează cele două reportaje despre fotbalul din...

Head & Shoulders și Old Spice susțin fotbalul românesc în cadrul unui parteneriat cu FRF

Prin acest parteneriat, două branduri importante din portofoliul P&G, Head & Shoulders și Old Spice, vor susține și promova fotbalul din România pe...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here