- Advertisement -
Acasă Stiri Bilanţul deceselor provocate de COVID-19, în ţara noastră, a ajuns la 1.159

Bilanţul deceselor provocate de COVID-19, în ţara noastră, a ajuns la 1.159

Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus iar numărul deceselor a ajuns la 1159, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire, informează Digi24.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 200 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 8.968 de persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 352.647 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 440 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.261 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 107.880 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 21 mai a.c., 33 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 106 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

tot-mai-multe-state-europene-reintroduc-restrictii-pentru-populatie,-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-coronavirus-cele-mai-stricte,-in-marea-britanie,-spania-si-in-unele-regiuni-din-germania.

Tot mai multe state europene reintroduc restricții pentru populație, în contextul creșterii numărului de...

0
Germania. Bavaria, care împreună cu Renania de Nord-Westfalia au raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din țară, limitează întâlnirile la persoanele...
sua-numarul-deceselor-din-cauza-infectarii-cu-coronavirus-a-trecut-de-doua-sute-de-mii,-mai-mult-de-o-cincime-din-cei-965-de-mii-de-oameni-care-au-murit-din-cauza-covid-19-la-nivel-mondial.

SUA. Numărul deceselor din cauza infectării cu coronavirus a trecut de două sute de...

0
Potrivit Universității Johns Hopkins peste 6,8 milioane de persoane au fost infectate în SUA, iar 200.005 de oameni au murit din cauza Covid-19, mai...
aproape-180-de-persoane-din-mai-multe-state-au-fost-arestate,-dupa-o-operatiune-de-amploare,-care-a-vizat-actiuni-ilegale-desfasurate-pe-dark-web.

Aproape 180 de persoane din mai multe state au fost arestate, după o operațiune...

0
Condusă de Poliția Federală Germană, cu sprijinul Poliției Naționale Olandeze, Europol și Eurojust și a diferitelor agenții guvernamentale din SUA, operațiunea “DisrupTor” a vizat...
incertitudinea-pluteste-inca-in-ce-priveste-noul-sezon-competitional

Incertitudinea plutește încă în ce privește noul sezon competițional

0
Echipa CSM Suceava face parte, din nou, din seria de vest a campionatului Diviziei A2 de volei masculin. Sucevenii s-au obișnuit oarecum să...
inotatorii-suceveni-pornesc-cu-handicap-la-campionatele-nationale

Înotătorii suceveni pornesc cu handicap la Campionatele Naționale

0
La finele săptămânii viitoare, la București în bazinul complexului ”Lia Manoliu”, în aer liber, vor avea loc Campionatele Naționale de Înot pentru toate...

Related News

Tot mai multe state europene reintroduc restricții pentru populație, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Cele mai stricte, în Marea Britanie, Spania...

Germania. Bavaria, care împreună cu Renania de Nord-Westfalia au raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din țară, limitează întâlnirile la persoanele...

SUA. Numărul deceselor din cauza infectării cu coronavirus a trecut de două sute de mii, mai mult de o cincime din cei 965 de...

Potrivit Universității Johns Hopkins peste 6,8 milioane de persoane au fost infectate în SUA, iar 200.005 de oameni au murit din cauza Covid-19, mai...

Aproape 180 de persoane din mai multe state au fost arestate, după o operațiune de amploare, care a vizat acțiuni ilegale desfășurate pe dark...