- Advertisement -
Acasă Stiri Bursele europene au deschis în creştere - 11.02.2020

Bursele europene au deschis în creştere – 11.02.2020

Indicii bursieri europeni au deschis şedinta de tranzacţionare de astăzi în apreciere.

Indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 1,03%, la nivelul de 7,523.35 puncte.

Indicele CAC 40 al bursei din Paris s-a apreciat cu 0,69%, ajungând la

6,056.90 puncte, în timp ce indicele DAX din Frankfurt a crescut cu 0,97%, la 13,624.41 puncte.

Indicele FTSE MIB al bursei italiene a înregistrat o apreciere de 0,59%, până la 24,653.04 puncte, în timp ce indicele IBEX 35 din Madrid a urcat cu 0,34%, până la 9,849.00 puncte.

Sursa stire bursa.ro

bucovina-radauti-a-remizat-in-amicalul-cu-dante-botosani

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

0
Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...
foresta-suceava-a-trecut-la-pas-de-stiinta-miroslava-intr-un-meci-de-pregatire

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

0
Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...
cel-mai-bine-vandut-ziar-din-germania,-bild,-a-ironizat-autoritatile-germane-printr-un-mesaj-“de-felicitare”-adresat-marii-britanii-pentru-campania-de-vaccinare-si-postat-pe-prima-pagina-a-editiei-de-ieri.

Cel mai bine vândut ziar din Germania, Bild, a ironizat autoritățile germane printr-un mesaj...

0
Mesajul de pe prima pagină a ziarului spunea: “Dragi britanici, vă invidiem. În timp ce britanicii își planifică deja vacanța de vară, Germania este...
in-romania-si-bulgaria-varsta-medie-la-care-o-femeie-naste-primul-copil-este-cea-mai-mica-din-ue-–-sub-27-de-ani-desi-a-crescut-cu-un-an-in-ultimul-deceniu,-aceasta-este-semnificativ-mai-mica-decat-in-tarile-vestice.

În România și Bulgaria vârsta medie la care o femeie naște primul copil este...

0
Deși a crescut de la 25,7 ani în 2012, la 26,9 în 2019, vârsta medie din România la care o femeie are primul copil...
agentia-britanica-de-spionaj-(gchq)-va-lansa-un-sistem-de-inteligenta-artificiala-pentru-a-gestiona-amenintarile-de-securitate,-de-la-dezinformare-si-pana-la-abuzul-sexual-asupra-copiilor.

Agenția britanică de spionaj (GCHQ) va lansa un sistem de inteligență artificială pentru a...

0
GCHQ a publicat o lucrare, Ethics of AI: Pioneering a New National Security, precizând că așezarea tehnologiei în centrul operațiunilor sale reprezintă preocuparea pentru...

Related News

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...

Cel mai bine vândut ziar din Germania, Bild, a ironizat autoritățile germane printr-un mesaj “de felicitare” adresat Marii Britanii pentru campania de vaccinare și...

Mesajul de pe prima pagină a ziarului spunea: “Dragi britanici, vă invidiem. În timp ce britanicii își planifică deja vacanța de vară, Germania este...

În România și Bulgaria vârsta medie la care o femeie naște primul copil este cea mai mică din UE – sub 27 de ani....

Deși a crescut de la 25,7 ani în 2012, la 26,9 în 2019, vârsta medie din România la care o femeie are primul copil...

Agenția britanică de spionaj (GCHQ) va lansa un sistem de inteligență artificială pentru a gestiona amenințările de securitate, de la dezinformare și până la...

GCHQ a publicat o lucrare, Ethics of AI: Pioneering a New National Security, precizând că așezarea tehnologiei în centrul operațiunilor sale reprezintă preocuparea pentru...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here