- Advertisement -
Acasă Stiri BVB Indicii, în stagnare, pe fondul unui rulaj redus - 27.04.2020

BVB Indicii, în stagnare, pe fondul unui rulaj redus – 27.04.2020

Ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii s-a încheiat fără scăderi sau creşteri importante pentru opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB), performelui zilei de vineri fiind indicele financiar BET-FI, care a urcat la 40.188,33 de puncte după un avans de 0,68%. Din rândul celorlalţi opt indici, cea mai mare scădere a fost consemnată de indicele energetic BET-NG, care a coborât cu 0,33% la 603,12 puncte.

BET, reperul pieţei noastre de capital, a încheiat şedinţa de vineri la 7.917,72 puncte, cu 0,05% sub referinţa de joi şi în creştere cu 2,5% faţă de de închiderea săptămânală anterioară, de 7.721,93 puncte, evoluţie venită pe fondul unor volume similare faţă de săptămâna anterioară şi în scădere faţă de volumele din săptămânile precedente.

Evoluţia pieţei a fost similară cu cea din deschiderea pieţei bursiere americane, unde indicii nu au înregistrat oscilaţii prea mari, în timp ce în Europa scăderile au fost pronunţate.

Rulajul zilei s-a ridicat la 31,68 milioane de lei, mai mic decât media zilnică a acestui an, de circa 52 milioane de lei, dar peste cel din şedinţa anterioară, de 25,88 milioane de lei. Circa jumătate din tranzacţiile din piaţa „regular” au fost date de acţiunile BRD – Groupe Societe Generale (BRD), care au urmat un curs negativ după ce acţionarii au decis joi să nu acorde dividende din profitul anului 2019.

Solicitarea a venit chiar de la francezii de la Societe Generale, acţionarul majoritar al băncii, motivată de „incertitudinea ridicată cu privire la consecinţele economice pe termen lung ale răspândirii Covid – 19 şi angajamentul ferm al BRD de a sprijini economia ţării noastre în perioade dificile”. Totodată, amintim că Banca Centrală Europeană (BCE) a recomandat în martie tuturor băncilor naţionale din Uniunea Europeană să ceară băncilor comerciale să nu plătească dividende în acest an în contextul pandemiei şi crizei economice, cerere înaintată de Banca Naţională întregului sistem bancar.

Titlurile Sphera Franchise Group (SFG) au scăzut de asemenea vineri cu 2,6% după ce directorul general Georgios Argentopoulos a renunţat la mandat după nici un an de la preluarea funcţiei, în timp ce acţiunile operatorului pieţei noastre de capital (BVB) au coborât cu 1,27%.

Totodată, de notat evoluţia acţiunilor Alumil (ALU), care au avut un parcurs pozitiv vineri cu o creştere de 3,57%, după ce acţionarii furnizorului de profile de tâmplărie au aprobat dividendul brut de 0,096 lei/acţiune, care oferă un randament de două cifre.

Topul lichidităţii din piaţa „regular”, a fost condus aşadar de acţiunile BRD, preţul titlurilor instituţiei bancare consemnând o depreciere de 0,7%, la 11,4 lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat ziua bursieră în scădere cu 0,9%, la preţul de 1,928 lei/unitate, în condiţiile unor transferuri în sumă de 2,65 milioane lei.

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au terminat şedinţa bursieră la preţul unitar de 1,14 lei, în creştere cu -0,88%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 2,32 milioane de lei. FP, acţionar cu 20% la Hidroelectrica, a fost convocat în 25 mai să aprobe distribuţia unei sume de 1,25 miliarde lei ca dividende, fondul urmând să primească 250 de milioane lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile Romgaz (SNG), care au antrenat un rulaj de 1,54 milioane de lei, ultima cotaţie a producătorului naţional de gaze fiind de 27,5 lei, în depreciere cu 0,9% faţă de cea din şedinţa anterioară.

Prin piaţa „deal” a fost realizată o singură tranzacţie, cu acţiunile SNG, în sumă de 2,75 milioane de lei, schimbul fiind înregistrat la preţul unitar de 27,5 lei, acelaşi cu referinţa din piaţa „regular”.

Indicele compozit BET Plus, al celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a avut un declin de 0,05%, la 1.187,75 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a stagnat la 1.519,70 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri  

1. „Sinteza” (STZ): +7,83%

2. „Electroaparataj” (ELJ): +7,04%

3. „Alumil” (ALU): +3,57%

4. „Aerostar” (ARS): +3,41%

5. „Artego” (ARTE): +3,40%

Topul celor mai mari scăderi

„Prebet” (PREB): -5,96%

„Altur” (ALT): -5,66%

„Transilvania Broker de Asigurare” (TBK): -4,14%

„Impact Developer & Contractor” (IMP): -3,70%

„Patria Bank” (PBK): -3,66%

Sursa stire bursa.ro

csu-din-suceava-va-avea-un-meci-de-”trezire”-cu-csm-bucuresti

CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București

0
CSU din Suceava va relua campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, meci care va...
managerul-astrazeneca-sugereaza-ca,-cel-mai-probabil,-va-efectua-un-nou-test-la-nivel-international-pentru-a-reverifica-eficacitatea-vaccinului-covid-19-dezvoltat-cu-universitatea-oxford.

Managerul AstraZeneca sugerează că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel...

0
Anunțul vine după ce Oxford a recunoscut că o eroare de fabricație a afectat testele pentru vaccin. Acțiunile AstraZeneca au pierdut 6% ulterior. Scopul noului...
china-a-suspendat-vanzarea-si-depozitarea-produselor-congelate-in-cea-mai-mare-piata-din-beijing,-pentru-a-evita-contaminarile-cu-covid-piata-fusese-redeschisa-in-septembrie.

China a suspendat vânzarea și depozitarea produselor congelate în cea mai mare piață din...

0
Pe lângă suspendarea vânzării cărnii și fructelor de mare congelate care au și fost scoase din piață, autoritățile au decis să dezinfecteze peste o...
guvernul-a-pus-in-dezbatere-publica-planul-national-de-relansare-si-redresare-in-valoare-de-30-de-miliarde-de-euro-vizeaza-peste-21-mld-de-euro-pentru-infrastructura,-tranzitie-verde-si-schimbari-climatice,-dar-si-6-mld-euro-pentru-investitii-in-scoli-si-spitale.

Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare...

0
”Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și...
nasa-a-inceput-sa-asambleze-prima-racheta-space-launch-system-(sls)-care-va-duce-din-nou-astronauti-pe-luna-primul-lansare,-fara-echipaj-uman,-este-programata-anul-viitor.

NASA a început să asambleze prima rachetă Space Launch System (SLS) care va duce...

0
„Așezarea primei piese a rachetei SLS pe ​​lansatorul mobil marchează o etapă majoră pentru programul Artemis”, a declarat Andrew Shroble, manager al grupului de...

Related News

CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București

CSU din Suceava va relua campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, meci care va...

Managerul AstraZeneca sugerează că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel internațional pentru a reverifica eficacitatea vaccinului COVID-19 dezvoltat cu Universitatea...

Anunțul vine după ce Oxford a recunoscut că o eroare de fabricație a afectat testele pentru vaccin. Acțiunile AstraZeneca au pierdut 6% ulterior. Scopul noului...

China a suspendat vânzarea și depozitarea produselor congelate în cea mai mare piață din Beijing, pentru a evita contaminările cu Covid. Piața fusese redeschisă...

Pe lângă suspendarea vânzării cărnii și fructelor de mare congelate care au și fost scoase din piață, autoritățile au decis să dezinfecteze peste o...

Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare de 30 de miliarde de euro. Vizează peste 21 mld....

”Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și...

NASA a început să asambleze prima rachetă Space Launch System (SLS) care va duce din nou astronauți pe Lună. Primul lansare, fără echipaj uman,...

„Așezarea primei piese a rachetei SLS pe ​​lansatorul mobil marchează o etapă majoră pentru programul Artemis”, a declarat Andrew Shroble, manager al grupului de...