- Advertisement -
Acasă Sport

Sport

- Advertisement -

Most Commented

Foresta Suceava a adus un mijlocaș de la Ceahlăul Piatra Neamț

Foresta Suceava a început seria achizițiilor, prima fiind aducerea sub comanda antrenorilor Dorin Goian și Daniel Bălan a mijlocașului Cosmin Rotaru. În vârstă...

Trofeul Cupei României a trecut și pe la Suceava

Federația Română de Fotbal a lansat de curând campania „Cupa vine la tine”, ocazie cu care trofeul Cupei României este plimbat prin toată...

Lotul celor de la Foresta Suceava, aflat la pregătire, tot mai cosistent

Numărul jucătorilor prezenți la antrenamentele Forestei Suceava a devenit tot mai numeros, ajungând la 16. Ultimii care s-au prezentat sub comanda antrenorilor Dorin...

Probleme de funcționare pentru aplicația WhatsApp, la nivel mondial.

UPDATE: După aproximativ 40 de minute, aplicația a redevenit funcțională. ...

Cea mai mare performanță reușită de Dinamo în cupele europene făcută praf de Cornel Dinu

Cornel Dinu, fostul mare internațional român, susține într-un interviu exclusiv acordat jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, că o parte dintre performanțele obținute de echipa...

Ianis Hagi despre situația din România în timpul stării de urgență

Internaționalul român Ianis Hagi le-a dezvăluit britanicilor cum se prezintă situația în timpul stării de urgență instituită în România din cauza pandemiei de coronavirus.Contactat...

De ce s-a stricat prietenia dintre Hagi și Răducioiu

Prietenia dintre Gică Hagi și Florin Răducioiu s-a stricat! Cel puțin pentru moment. Cei doi foști colegi din Generația de Aur nu mai comunică...

Liga I se mută în altă țară! FRF a propus, cluburile au acceptat

Liga I se mută în altă țară! Da, ați citit bine, nu este vorba despre o glumă nesărată! În urma unei videoconferințe care a...

Ronaldinho a fost eliberat din pușcărie! Cauțiunea uriașă plătită de brazilian pentru a sta în arest la domiciliu

Ronaldinho şi fratele său au fost eliberaţi din închisoare şi plasaţi în arest într-un hotel din Asuncion, după ce au plătit o cauţiune de...

Schimbare istorică în regulamentul jocului de fotbal

IFAB, organizația care se ocupă cu regulamentul fotbalului, a luat o decizie istorică. Din momentul în care meciurile vor fi reluate, regula hentului va...

Manchester United, salariu fabulos pentru un suporter

Conducătorii clubului englez Manchester United căută cu înfrigurare un suporter care va avea misiunea de a se ocupa de paginile oficiale de Instagram și...

UEFA: Liga Campionilor trebuie să aibă o câștigătoare

UEFA este hotărâtă cu orice preț ca principala competiție europeană intercluburi să fie dusă la bun sfârșit. Astfel, diriguitorii forului continental au stabilit următorul...
- Advertisement -

Editor Picks