- Advertisement -
Acasă Stiri CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 FEBRUARIE TeraPlast -...

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 – 18 FEBRUARIE TeraPlast – printre performerii de la BVB – 20.02.2020

Acţiunile TeraPlast (TRP) au marcat, în intervalul 11 – 18 februarie, un avans de 7,73%, evoluţie ce plasează titlurile producătorului de materiale de construcţii pe prima treaptă în topul randamentelor din indicele BET-XT, în perioada avută în vedere.

În data de 17 februarie, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, emitentul şi-a publicat rezultatele financiare preliminare aferente anului anterior, Tera Plast obţinând, la nivel de grup, o cifră de afaceri de 972,6 milioane de lei, în creştere cu 21% faţă de cea din 2018. În aceeaşi perioadă, EBITDA a urcat cu 41%, ajungând la 91,2 milioane de lei, iar profitul net a avut o creştere de la 22,6 milioane lei în 2018 la 41,8 milioane lei, echivalentul unui avans de aproape 90%.

Rezultatele vin pe fondul unui context favorabil al pieţei construcţiilor, precum şi prin capitalizarea investiţiilor anterioare realizate de companiile din grup, au arătat reprezentanţii corporaţiei, într-o conferinţă de presă susţinută după publicarea situaţiei financiare aferente anului anterior.

Piaţa a anticipat rezultatele bune ale TeraPlast, în şedinţa bursieră din data de 17 februarie preţul acţiunii companiei cunoscând o creştere de 3,72%, până la 0,335 lei, pe fondul unui rulaj de 6,34 milioane de titluri, cea mai bună evoluţie zilnică bursieră din perioada avută în vedere.

Începând din data de 12 februarie, BRK Financial Group (BRK) va opera ca Market Maker al Emitentului (MME) pentru TeraPlast (TRP), cu rolul principal de a susţine lichiditatea acţiunilor producătorului de materiale de construcţii.

BRK Financial Group menţine cotaţii ferme de market maker la un spread (diferenţă) maxim dintre preţurile de cumpărare şi de vânzare de 1%, pentru cel puţin 750.000 de acţiuni TRP, ofertele fiind menţinute pentru o perioadă de cel puţin 90% din şedinţa bursieră.

Raportat la ultimul preţ de tranzacţionare al acţiunilor TRP din data de 18 februarie, de 0,338 lei, valoarea de piaţă a producătorului de materiale de construcţii la BVB era de 452,18 milioane de lei.

La finele lunii decembrie a anului trecut, Dorel Goia deţinea 46,83% din fabricantul de materiale de construcţii, în timp ce KJK Balkan Holding din Luxembourg avea 10,05% din TeraPlast.

Ponderea acţiunilor TRP în indice BET-XT, a cărui cotaţie a urcat cu 0,87%, în intervalul 11 – 18 februarie, este de 0,52%.

Cu un avans de 34,12%, în intervalul 11 – 18 februarie, acţiunile Farmaceutica Remedia (RMAH) reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie din Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în perioada avută în vedere.

Pe poziţia a doua a acestui top se găsesc acţiunile Electroputere (EPT), a căror cotaţie s-a apreciat cu 29,13%, podiumul acestui clasament fiind completat de titlurile TRP.

Indicele BET-FI, ce cuprinde cele cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,11%, în perioada avută în vedere.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost bifată de acţiunile FP, a căror cotaţie a avut un randament de 2,78%, în raport cu moneda euro, în intervalul 11 – 18 februarie.

În prezent, Fondul derulează oferta publică de răscumpărare pentru cel mult 200 milioane de acţiuni FP, echivalentul a 2,62% din capitalul social, la un preţ unitar de 1,39 lei/unitate, peste cel din piaţă.

În data de 18 februarie, cotaţia FP a încheiat şedinţa de tranzacţionare la 1,365 lei, ceea ce ridica valoarea de piaţă a Fondului la 10,39 miliarde de lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea au cea mai mare pondere dintre toate componentele indicelui financiar, de 31,26%.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 1,1%, în perioada avută în vedere.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie au avut-o titlurile Purcari (WINE), a căror cotaţie a urcat cu 3,94%, în raport cu moneda euro, în perioada avută în vedere.

Ponderea titlurilor producătorului de vinuri din Republica Moldova în principalul indice al pieţei noastre de capital este de 0,96%.

Topul fondurilor de investiţii, din perioada 10 – 17 februarie, este condus de titlurile OTP Real Estate & Construction, ce au raportat o creştere de 2,55%.

Unităţile fondului BT Index Austria ATX au avut un plus de 2,54%, podiumul acestui clasament fiind completat de titlurile FDI Monolith, care au bifat un randament de 1,53%.

Aurul a marcat o creştere de 2,04%, faţă de moneda euro, în intervalul 11 – 18 februarie, în timp ce deprecierea leului în raport cu moneda unică europeană a fost de 0,22%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a urcat cu 0,15% în intervalul 11 – 18 februarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, la ora 14:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 10.160 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 184,9 miliarde de dolari, potrivit site-ului „coinmarketcap.com”.

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Sursa stire bursa.ro

dobanzile-cresc-rapid-robor-(la-trei-luni)-a-urcat-astazi-la-1,68%,-de-la-1,61%-ieri-la-inceputul-anului,-se-situa-la-2%,-dar-coborase-la-1,5%-la-inceputul-lunii-februarie.

Dobânzile cresc rapid. ROBOR (la trei luni) a urcat astăzi la 1,68%, de la...

0
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a ajuns marți la 1,68%. ...
comisia-europeana-a-anuntat-lansarea-unei-investigatii-preliminare-asupra-practicilor-companiilor-aeriene-in-cazul-zborurilor-anulate-si-costurilor-nerambursate-decizia-vine-pe-fondul-a-„mii-de-plangeri-de-la-pasageri-nemultumiti”.

Comisia Europeană a anunțat lansarea unei investigații preliminare asupra practicilor companiilor aeriene în cazul...

0
Comisia demarează investigația în urma unor plângeri ale Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), care reunește asociațiile naționale de consumatori din statele UE. BEUC a...
constructorul-auto-britanic-aston-martin-va-prezenta-miercuri-primul-sau-monopost-de-formula-1,-dupa-mai-bine-de-60-de-ani-va-fi-pilotat-de-sebastian-vettel-in-urmatorul-sezon.

Constructorul auto britanic Aston Martin va prezenta miercuri primul său monopost de Formula 1,...

0
Strategia pe termen lung, potrivit directorului executiv Lawrence Stroll, este de a crea ”cel mai puternic profil al unui brand de automobile de lux”....
demonstratie-de-forta-pentru-echipa-csu-din-suceava-in-turneul-in-care-a-fost-gazda

Demonstrație de forță pentru echipa CSU din Suceava în turneul în care a fost...

0
Sala ”Ion Ceangă” din Suceava a fost din nou animată, din păcate fără spectatori, de zgomotul făcut de tinerii handbaliști de la CSU...
performante-de-exceptie-pentru-sportivii-suceveni

Performanțe de excepție pentru sportivii suceveni

0
La finele săptămânii trecute, Sala „Ioan Soter”, din București, a găzduit Campionatele Naționale de Atletism pentru juniori 1 (U20), competiție ajunsă la a...

Related News

Dobânzile cresc rapid. ROBOR (la trei luni) a urcat astăzi la 1,68%, de la 1,61% ieri. La începutul anului, se situa la 2%, dar...

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a ajuns marți la 1,68%. ...

Comisia Europeană a anunțat lansarea unei investigații preliminare asupra practicilor companiilor aeriene în cazul zborurilor anulate și costurilor nerambursate. Decizia vine pe fondul a...

Comisia demarează investigația în urma unor plângeri ale Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), care reunește asociațiile naționale de consumatori din statele UE. BEUC a...

Constructorul auto britanic Aston Martin va prezenta miercuri primul său monopost de Formula 1, după mai bine de 60 de ani. Va fi pilotat...

Strategia pe termen lung, potrivit directorului executiv Lawrence Stroll, este de a crea ”cel mai puternic profil al unui brand de automobile de lux”....

Demonstrație de forță pentru echipa CSU din Suceava în turneul în care a fost gazdă

Sala ”Ion Ceangă” din Suceava a fost din nou animată, din păcate fără spectatori, de zgomotul făcut de tinerii handbaliști de la CSU...

Performanțe de excepție pentru sportivii suceveni

La finele săptămânii trecute, Sala „Ioan Soter”, din București, a găzduit Campionatele Naționale de Atletism pentru juniori 1 (U20), competiție ajunsă la a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here