- Advertisement -
Acasă Stiri CFR - SEVILLA Primăvara de la Cluj - 20.02.2020

CFR – SEVILLA Primăvara de la Cluj – 20.02.2020

CFR Cluj va întâlni, astăzi, în şaisprezecimile de finală ale Europa League formaţia spaniolă FC Sevilla. Având în vedere „seceta” din ultimi ani în ceea ce priveşte performanţele echipelor autohtone în competiţiile europene, calificarea clujenilor în această fază a competiţiei poate fi considerată o adevărată minune.

Fără nicio presiune, tehnicianul Dan Petrescu nu debordează de optimism, în stilul caracteristic, de altfel în acest sezon i-a caracterizat pe mai toţi adversari ca fiind de „netrecut”. Meciul de azi prilejuieşte şi o premieră pentru un meci disputat în ţara noastră. UEFA a introdus sistemul de asistenţă video şi în Europa League, odată cu startul fazelor eliminatorii. Astfel, partida pe care campioana o va juca împotriva celor de la FC Sevilla, va beneficia de sistemul VAR. Meciul va fi condus de o brigadă din Germania cu Deniz Aytekin la centru, ajutat de asistenţii Eduard Beitinger şi Dominik Schaal. Al patrulea oficial va fi Patrick Ittrich, în timp ce oficialii responsabili de asistenţa video vor fi Daniel Siebert (arbitru VAR) şi Bibiana Steinhaus (asistent VAR).

Recent, Deniz Aytekin a fost arbitrul confruntării dintre naţionalele României şi Spaniei, în septembrie 2019, pe Arena Naţională.

Legat de meci, Dan Petrescu este preocupat de primul unsprezece cu care va aborda întâlnirea fiind nemulţumit că nu poate folosi şi în campionat exact ce jucători doreşte din cauza regulii „under 21”: „Traore a venit din copac la CFR Cluj. N-a jucat fotbal de cinci ani. Şi l-a luat Dan Petrescu şi a câştigat meciuri. Cariera lui era terminată. A venit la mine şi a jucat fotbal şi în continuare va juca. Lacina e la fel ca ceilalţi, trebuie să muncească ca să prindă loc în echipă. Avem 24 de jucători de câmp şi joacă numai zece, ceilalţi 14 nu sunt fericiţi, dar eu trag de ei la antrenamente să ia locul celorlalţi. Traore e un jucător pe care mă bazez, dar din cauza regulii under 21 nu poate să joace. La meciul cu Sevilla, dacă este sănătos, el va juca sută la sută, pentru că acolo nu avem nicio regulă. Asta e o problemă mare. Nu mi se pare normal ca o echipă care joacă în primăvara europeană să nu poată să îşi bage cea mai bună echipă în campionat. Eu mă cert cu toţi jucătorii mereu, asta nu înseamnă că e scandal la CFR. Sunt convins că în Europa aliniem mereu cea mai bună echipă. În Europa facem ce vrem, în campionat nu. Sunt foarte mulţumit de lista pe care o avem”.

De cealaltă parte, presa spaniolă insistă asupra posibilităţii ca Julen Lopetegui, antrenorul Sevillei, să fie demis după rezultatele slabe din acest an, care au fost departe de cele obţinute de echipă în prima parte a sezonului. În campionat, formaţia a coborât pe locul 5, iar în Cupa Spaniei a fost eliminată de divizionara secundă Mirandes.

Partida CFR Cluj – Sevilla are loc de la ora 19.55, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu. Returul va avea loc peste o săptămână, în Spania.

Sursa stire bursa.ro

crestere-brusca-a-preturilor-in-ue-si-in-zona-euro,-la-inceputul-acestui-an-germania,-ungaria-si-romania-au-avut-cea-mai-mare-inflatie-in-ianurie,-dar-polonia-are-cea-mai-mare-crestere-a-preturilor-din-ultimul-an.

Creștere bruscă a prețurilor în UE și în Zona Euro, la începutul acestui an....

0
Germania (+1,4%) și Cehia (+1,3%) au înregistrat cele mai mari creșteri lunare ale inflației, urmate de Ungaria, Polonia și România, toate trei cu o...
onu-avertizeaza-ca-foametea-din-america-centrala-a-ajuns-la-un-nivel-alarmant,-numarul-celor-vulnerabili-crescand-de-patru-ori-in-ultimii-doi-ani.

ONU avertizează că foametea din America Centrală a ajuns la un nivel alarmant, numărul...

0
State precum El Salvador, Guatemala, Honduras și Nicaragua se confruntă cu o criză economică puternică, cauzată nu doar de pandemia de COVID-19, dar și...
trafic-in-conditii-de-ceata-densa-pe-autostrada-a2-bucuresti-–-constanta-vizibilitatea-scade-pe-alocuri-sub-100-de-metri.

Trafic în condiții de ceață densă pe autostrada A2 București – Constanța. Vizibilitatea scade...

0
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (08:00), pe A2 București – Constanța,  traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă...
cupa-vine-la-tine:-suporterii-voteaza-fotbalul-din-arad-vs-maramures!

Cupa Vine La Tine: suporterii votează fotbalul din Arad vs Maramureș!

0
Al treilea duel din optimile competiției Cupa Vine La Tine a început în această dimineață, suporterii votează cele două reportaje despre fotbalul din...
head-&-shoulders-si-old-spice-sustin-fotbalul-romanesc-in-cadrul-unui-parteneriat-cu-frf

Head & Shoulders și Old Spice susțin fotbalul românesc în cadrul unui parteneriat cu...

0
Prin acest parteneriat, două branduri importante din portofoliul P&G, Head & Shoulders și Old Spice, vor susține și promova fotbalul din România pe...

Related News

Creștere bruscă a prețurilor în UE și în Zona Euro, la începutul acestui an. Germania, Ungaria și România au avut cea mai mare inflație...

Germania (+1,4%) și Cehia (+1,3%) au înregistrat cele mai mari creșteri lunare ale inflației, urmate de Ungaria, Polonia și România, toate trei cu o...

ONU avertizează că foametea din America Centrală a ajuns la un nivel alarmant, numărul celor vulnerabili crescând de patru ori în ultimii doi ani.

State precum El Salvador, Guatemala, Honduras și Nicaragua se confruntă cu o criză economică puternică, cauzată nu doar de pandemia de COVID-19, dar și...

Trafic în condiții de ceață densă pe autostrada A2 București – Constanța. Vizibilitatea scade pe alocuri sub 100 de metri.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (08:00), pe A2 București – Constanța,  traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă...

Cupa Vine La Tine: suporterii votează fotbalul din Arad vs Maramureș!

Al treilea duel din optimile competiției Cupa Vine La Tine a început în această dimineață, suporterii votează cele două reportaje despre fotbalul din...

Head & Shoulders și Old Spice susțin fotbalul românesc în cadrul unui parteneriat cu FRF

Prin acest parteneriat, două branduri importante din portofoliul P&G, Head & Shoulders și Old Spice, vor susține și promova fotbalul din România pe...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here