- Advertisement -
Acasă Stiri Consiliul Concurenţei face recomandări firmelor ce deţin spaţii în centrele comerciale

Consiliul Concurenţei face recomandări firmelor ce deţin spaţii în centrele comerciale

Consiliul Concurenţei recomandă firmelor care au spaţii închiriate în centrele comerciale să-şi negocieze independent condiţiile contractuale cu proprietarii/administratorii centrelor. Coordonarea comportamentului pe piaţă sau a preţurilor poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale şi europene.

Cu toate acestea, firmele mici care au fost afectate de criza generată de pandemia de coronavirus pot apela la un mediator, la asociaţie sau la un alt terţ pentru a le reprezenta interesele în relaţia cu proprietarii/administratorii centrelor comerciale, dar trebuie să respecte regulile de concurenţă.

„Companiile mici care au fost închise şi care au înregistrat pierderi în această perioadă, pot fi reprezentate de un intermediar, astfel încât concurenţii să nu facă schimb de informaţii sensibile, cum sunt preţurile, politica comercială etc. În acelaşi timp, recomandăm firmelor să ne consulte cu privire la compatibilitatea iniţiativelor lor cu legislaţia în domeniul concurenţei” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliului Concurenţei face aceste precizări în contextul în care mai multe companii au anunţat că nu îşi vor redeschide magazinele din centrele comerciale care au continuat să solicite plata integrală a chiriei pentru ultimele luni, în condiţiile în care activitatea retailerilor a fost oprită.

digi-sport-transmite-in-exclusivitate-turneul-wta-dubai

Digi Sport transmite în exclusivitate turneul WTA Dubai

0
Digi Sport va transmite în direct și în exclusivitate turneul WTA Dubai, în perioada 7 – 13 martie 2021. Patricia Țig și-a anunțat...
duel-romanesc,-in-optimile-ehf-champions-league,-in-direct,-la-digi-sport

Duel românesc, în optimile EHF Champions League, în direct, la Digi Sport

0
Pentru prima dată în istoria EHF Champions League, două echipe românești se întâlnesc în optimile competiției. Meciul tur dintre SCM Râmnicu Vâlcea și...
ministrul-justitiei,-despre-clasarea-dosarului-10-august:-“nu-se-termina-aici-o-parte-este-la-parchetul-militar-si-ea-isi-va-urma-cursul-cand-apar-elemente-noi,-se-poate-redeschide-dosarul-ministerul-nu-poate-interveni-in-dosare.”

Ministrul Justiției, despre clasarea Dosarului 10 August: “Nu se termină aici. O parte este...

0
Principalele declarații ale lui Stelian Ion, ministrul Justiției: Este foarte important să așteptăm motivarea pronunțată de judecători pentru clasarea dosarului. Dosarul 10...
medlife-a-depistat-primele-doua-cazuri-din-romania-de-infectare-cu-tulpina-sud-africana-de-coronavirus,-unul-la-bucuresti-si-celalalt-la-pitesti-prevalenta-tulpinii-britanice-a-ajuns-la-77%-din-loturile-studiate.

Medlife a depistat primele două cazuri din România de infectare cu tulpina sud-africană de...

0
Pe lângă cazurile de infecție cu tulpina sud-africană, specialiștii MedLife au identificat și 72 de noi cazuri cu varianta britanică, din același lot de...
costul-orar-cu-forta-de-munca-a-crescut-cu-8,7%-in-ultimul-trimestru-al-anului-trecut,-fata-de-aceeasi-perioada-din-2019-singura-scadere-in-acest-interval,-in-randul-angajatilor-din-restaurante.

Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 8,7% în ultimul trimestru al...

0
Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţile: spectacole, culturale şi...

Related News

Digi Sport transmite în exclusivitate turneul WTA Dubai

Digi Sport va transmite în direct și în exclusivitate turneul WTA Dubai, în perioada 7 – 13 martie 2021. Patricia Țig și-a anunțat...

Duel românesc, în optimile EHF Champions League, în direct, la Digi Sport

Pentru prima dată în istoria EHF Champions League, două echipe românești se întâlnesc în optimile competiției. Meciul tur dintre SCM Râmnicu Vâlcea și...

Ministrul Justiției, despre clasarea Dosarului 10 August: “Nu se termină aici. O parte este la Parchetul Militar și ea își va urma cursul. Când...

Principalele declarații ale lui Stelian Ion, ministrul Justiției: Este foarte important să așteptăm motivarea pronunțată de judecători pentru clasarea dosarului. Dosarul 10...

Medlife a depistat primele două cazuri din România de infectare cu tulpina sud-africană de coronavirus, unul la București și celălalt la Pitești. Prevalența tulpinii...

Pe lângă cazurile de infecție cu tulpina sud-africană, specialiștii MedLife au identificat și 72 de noi cazuri cu varianta britanică, din același lot de...

Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 8,7% în ultimul trimestru al anului trecut, față de aceeași perioadă din 2019. Singura scădere...

Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţile: spectacole, culturale şi...