- Advertisement -
Acasă Stiri Consiliul UE a numit astăzi cei 22 de procurori ai Parchetului European,...

Consiliul UE a numit astăzi cei 22 de procurori ai Parchetului European, care vor supraveghea investigațiile procurorilor-delegați în fiecare stat membru. L.C. Kovesi: Am început discuțiile cu autoritățile române privind numărul necesar de procurori europeni delegați în România. EPPO are o competență obligatorie și va îmbunătăți protecția fondurilor europene.

Între cei 22 de procurori care vor forma Colegiul Parchetului European, mai este un singur român, alături de Laura Codruța Kovesi – Cătălin Borcoman, fostul șef al DIICOT Brașov. Mandatele celor 22 nu pot fi reînnoite, dar la sfârșitul perioadei de șase ani, Consiliul poate decide să prelungească mandatul cu maximum trei ani. Normele tranzitorii aplicabile primului mandat de la înființarea EPPO prevăd că procurorii europeni din o treime din statele membre, selectați prin tragere la sorți, vor deține un mandat de trei ani, care nu poate fi reînnoit. Este cazul procurorilor din Grecia, Spania, Italia, Cipru, Lituania, Țările de Jos, Austria și Portugalia.

În faza imediat următoare, fiecare stat membru va desemna un număr (variabil) de procurori-delegați, care vor lucra pe fiecare caz de fraudă cu fonduri europene, vor conlucra cu autoritățile naționale și cu instituția Procurorului European.

La solicitarea Biziday, Laura Codruța Kovesi, Procurororul-șef european, a transmis următoarea declarație scrisă:

“Numirea de astăzi a celor 22 de procurori europeni de către Consiliu este un pas important și necesar în operaționalizarea Parchetului European. 

Următorul pas este numirea procurorilor europeni delegați în fiecare stat membru participant la EPPO. Procurorii europeni delegați vor efectua investigațiile în toate cazurile care sunt de competența EPPO, având și competența de participa în aceste cauze în fața instanțelor de judecată și de a exercita căile de atac disponibile în conformitate cu dreptul intern.

Numărul procurorilor europeni în fiecare stat membru se aprobă de procurorul-șef european, după consultarea autorităților relevante ale statului membru și ajungerea la un acord cu acestea.

Am început discuțiile cu autoritățile române privind numărul necesar de procurori europeni delegați in România. In aceste consultări am în vedere faptul că EPPO are o competență obligatorie, precum și faptul că Parchetul European a fost creat pentru a îmbunătăți nivelul actual de protecție al fondurilor europene.

Este important să ajungem rapid la un acord privind numărul de procurori europeni delegați pentru a nu amâna începerea EPPO, ținând cont și de durata de procesului de selecție și numire care trebuie să aibă loc.

În același timp, trebuie să avem în vedere contextul european privind negocierile privind bugetul multianual pentru perioada 2021-2027 și planul de redresare, precum și rolul cheie pe care Parchetul European îl va juca in protejarea unui buget UE crescut semnificativ.”

În 2019, Laura Codruţa Kövesi a fost numită de către Consiliu și Parlamentul European prima procuroare-șefă europeană.

Sursă: Comunicat Consiliul UE

germania-se-pregateste-de-noi-proteste-anti-masca,-dar-numai-9%-dintre-nemti-sustin-acest-protest-marea-lor-majoritate-sunt-votanti-ai-formatiunii-de-extrema-dreapta-afd.

Germania se pregătește de noi proteste anti-mască, dar numai 9% dintre nemți susțin acest...

0
Câteva sute de persoane au participat ieri la un miting anti-mască în Stuttgart, iar un alt protest este planificat azi la Dortmund. Totuși, un...
liban-ciocniri-intre-protestatari-si-fortele-de-ordine-la-beirut-politia-a-tras-gloante-de-cauciuc-si-gaze-lacrimogene-in-multime-crucea-rosie-raporteaza-cel-putin-110-raniti.

Liban. Ciocniri între protestatari și forțele de ordine la Beirut. Poliția a tras gloanțe...

0
Polițiștii au tras gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene în mulțime, după ce oamenii au încercat să treacă de o barieră pentru a ajunge...
franta-masca-devine-obligatorie-in-aer-liber-si-in-anumite-zone-aglomerate-ale-parisului-incepand-de-luni,-pentru-persoanele-de-peste-11-ani.

Franța. Masca devine obligatorie în aer liber și în anumite zone aglomerate ale Parisului...

0
Franța se confruntă cu o creștere a numărului de infectări cu coronavirus. Prefectura a emis un comunicat prin care solicită populației să poarte măști...
romania-trimite-libanului-opt-tone-de-materiale-medicale,-pentru-a-ajuta-autoritatile-sa-gestioneze-efectele-exploziei-produse-marti-in-beirut-si-un-reprezentant-al-ministerului-mediului-ofera-asitenta-internationala-in-zona-afectata.

România trimite Libanului opt tone de materiale medicale, pentru a ajuta autoritățile să gestioneze...

0
Autoritățile române precizează că acțiunea se înscrie într-un demerers internațional coordonat, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Materialele vor ajunge la Beirut cu două aeronave...
masuri-de-sprijin-pentru-piata-muncii-adoptate-de-guvern-s-au-reglementat-posibilitatea-reducerii-timpului-de-munca,-indemnizatii-pentru-zilieri-si-sezonieri-si-fondurile-pentru-telemunca-impactul-bugetar-este-estimat-la-2,4-mld-lei.

Măsuri de sprijin pentru piața muncii adoptate de Guvern. S-au reglementat posibilitatea reducerii timpului...

0
Aproximativ 700.000 de persoane vor beneficia de noile măsuri adoptate, potrivit Ministerului Muncii. Una din noile reglementări adoptate de Guvern, și care va putea fi...

Related News

Germania se pregătește de noi proteste anti-mască, dar numai 9% dintre nemți susțin acest protest. Marea lor majoritate sunt votanți ai formațiunii de extremă...

Câteva sute de persoane au participat ieri la un miting anti-mască în Stuttgart, iar un alt protest este planificat azi la Dortmund. Totuși, un...

Liban. Ciocniri între protestatari și forțele de ordine la Beirut. Poliția a tras gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene în mulțime. Crucea Roșie raportează...

Polițiștii au tras gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene în mulțime, după ce oamenii au încercat să treacă de o barieră pentru a ajunge...

Franța. Masca devine obligatorie în aer liber și în anumite zone aglomerate ale Parisului începând de luni, pentru persoanele de peste 11 ani.

Franța se confruntă cu o creștere a numărului de infectări cu coronavirus. Prefectura a emis un comunicat prin care solicită populației să poarte măști...

România trimite Libanului opt tone de materiale medicale, pentru a ajuta autoritățile să gestioneze efectele exploziei produse marți în Beirut. Și un reprezentant al...

Autoritățile române precizează că acțiunea se înscrie într-un demerers internațional coordonat, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Materialele vor ajunge la Beirut cu două aeronave...

Măsuri de sprijin pentru piața muncii adoptate de Guvern. S-au reglementat posibilitatea reducerii timpului de muncă, indemnizaţii pentru zilieri şi sezonieri şi fondurile pentru...

Aproximativ 700.000 de persoane vor beneficia de noile măsuri adoptate, potrivit Ministerului Muncii. Una din noile reglementări adoptate de Guvern, și care va putea fi...