- Advertisement -
Acasă Sport CSM Suceava nu a fost în excursie la Arad

CSM Suceava nu a fost în excursie la Arad

CSM Suceava a debutat cu o victorie în noul sezon al Diviziei A2 la volei masculin, trupa antrenată de Tudor Orășanu reușind să se impună la finele săptămânii trecute, pe terenul celor de la Pro-Volei Arad, cu scorul de 3-2.

Aflată la primul meci oficial după o pauză de aproape nouă luni de zile, și fără veteran și Vlad Ștreangă, echipa suceveană și-a adjudecat setul inaugural cu scorul de 25-21, dar gazdele au revenit în actul secund, pe care l-au câștigat cu același scor 25-21.

Setul al treilea a fost la discreția oaspeților și s-a încheiat cu 15-25, însă arădenii au mai revenit o dată pe tabelă, reușind să se impună în actul patru cu scorul de 25-21.

CSM Suceava a plecat totuși cu două puncte meritate de la Arad, după ce s-a impus în tie-break cu 15-11.

„Puteam să câștigăm mult mai clar, dar, chiar dacă ne-am antrenat, după o pauză competițională atât de lungă, s-a simțit că nu am avut acea rutină a meciurilor oficiale. Am jucat cu trac. Oricum, deși avem o echipă extrem de tânără și am avut parte de o deplasare lungă, am obținut un rezultat bun pe terenul unui adversar care în sezonul precedent a terminat pe primul loc în serie„, a declarat antrenorul Tudor Orășanu, care a precizat că activitatea echipei locale de volei se poate desfășura, chiar și în vreme de pandemie, în baza unui proiect sprijinit de Primăria și Consiliului Local Suceava.

CSM Suceava a mizat în meciul de la Arad pe următorii jucători: Ștefan Verciuc, Marius Bortă, Răzvan Dănilă, Gabriel Albu, Ștefan Asmarandei, Cosmin Boghian, Denis Croitor, Andrei Curic și Alexandru Roman.

germania-o-masina-a-fortat-cu-intentie-o-zona-pietonala-a-orasului-trier-update-2:-au-murit-cinci-persoane-si-au-fost-ranite-circa-15-soferul-are-51-de-ani,-nu-avea-niciun-fel-de-antecedente-politistii-spun-ca-era-beat,-iar-gestul-sau-nu-a-fost-motivat-politic-sau-religios.

Germania. O mașină a forțat cu intenție o zonă pietonală a orașului Trier. UPDATE...

0
Update ora 22:00 Poliția orașului anunță că încă o persoană rănită a decedat. În total, sunt cinci care și-au pierdut viața. Update ora 20:30 Ministrul...
noua-zeelanda-unilever-a-inceput-sa-testeze-saptamana-de-lucru-de-patru-zile-efectele-asupra-angajatilor-sunt-studiate-de-universitatea-de-tehnologie-din-sydney.

Noua Zeelandă. Unilever a început să testeze săptămâna de lucru de patru zile. Efectele...

0
Compania care se ocupă cu producerea de detergenți și substanțe de curățat în locuință are 81 de angajați în această țară. Le va permite...
fiat-anunta-ca-60%-din-modelele-puse-in-vanzare,-la-finalul-anului-viitor,-vor-fi-hibride-sau-complet-electrice.

Fiat anunță că 60% din modelele puse în vânzare, la finalul anului viitor, vor...

0
Fiat Nuova 500 electric Anunțul a fost făcut de Luca Napolitano, directorul executiv al brandului, care precizează că Fiat se va...
studiu-italienii-vor-cheltui-cu-18%-mai-putin-pe-cadourile-de-craciun-decat-in-2019,-din-cauza-pandemiei-intre-motive,-atat-ingrijorarile-privind-banii,-cat-si-lipsa-evenimentelor-si-a-intalnirilor.

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în...

0
Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...
financial-times:-o-agentie-a-onu-care-deruleaza-programe-pentru-clima-se-confrunta-cu-acuzatii-de-coruptie,-in-urma-unui-audit-care-a-descoperit-fraude-de-milioane-de-dolari.

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu...

0
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...

Related News

Germania. O mașină a forțat cu intenție o zonă pietonală a orașului Trier. UPDATE 2: Au murit cinci persoane și au fost rănite circa...

Update ora 22:00 Poliția orașului anunță că încă o persoană rănită a decedat. În total, sunt cinci care și-au pierdut viața. Update ora 20:30 Ministrul...

Noua Zeelandă. Unilever a început să testeze săptămâna de lucru de patru zile. Efectele asupra angajaților sunt studiate de Universitatea de Tehnologie din Sydney.

Compania care se ocupă cu producerea de detergenți și substanțe de curățat în locuință are 81 de angajați în această țară. Le va permite...

Fiat anunță că 60% din modelele puse în vânzare, la finalul anului viitor, vor fi hibride sau complet electrice.

Fiat Nuova 500 electric Anunțul a fost făcut de Luca Napolitano, directorul executiv al brandului, care precizează că Fiat se va...

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în 2019, din cauza pandemiei. Între motive, atât îngrijorările privind banii,...

Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu acuzații de corupție, în urma unui audit care a descoperit...

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...