- Advertisement -
Acasă Stiri Eşec spaţial pentru Iran - 11.02.2020

Eşec spaţial pentru Iran – 11.02.2020

Conflictul dintre SUA şi Iran nu a ajuns în spaţiu. Iranul a eşuat să plaseze pe orbită un nou satelit de observaţie ştiinţifică, în cadrul unui program spaţial pe care-l prezintă drept „paşnic”, dar pe care Statele Unite l-au catalogat drept o „provocare”. Lansarea satelitului Zafar „a eşuat”, a anunţat pe Twitter ministrul iranian al Telecomunicaţiilor Mohammad Javad Azari Jahromi. Satelitul, lansat duminică a atins „90% din traiectoria” prevăzută, la o înălţime de 540 de kilometri, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Spaţial din cadrul Ministerului iranian al Apărării, citat de un canal al televiziunii de stat, potrivit news.ro. Lansatorul  a propulsat cu succes satelitul Zafar în spaţiu, însă lansatorul nu a atins viteza necesară pentru a plasa satelitul pe orbita vrută”, a precizat el, fără să precizeze unde se află satelitul. „Am atins cea mai mare parte a obiectivelor pe care le-am stabilit, iar într-un viitor apropiat, analizând aceste date, vom proceda la viitoarele etape”, a dat asigurări Hosseini. „Suntem INVULNERABILI! Avem alţi sateliţi iranieni viitori!”, a afirmat, la rândul său, ministrul Telecomunicaţiilor. Această lansare intervine într-un context de tensiuni sporite între Teheran şi Washington, după retragerea unilaterală a Statelor Unite, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, urmat de o restabilire a unor sancţiuni americane drastice impuse Republicii islamice. Washingtonul a avertizat, de asemenea, în trecut, împotriva oricărui program spaţial iranian, catalogând tirul efectuat de Teheran al unei rachete cu rază lungă de acţiune în vederea lansării unui satelit, în ianuarie 2019, drept o încălcare a unei rezoluţii ONU vizând să limiteze dezvoltarea capacităţilor balistice iraniene. „Iranul nu a reuşit să lanseze un satelit azi. Ei eşuează de asemenea să trimită armament în Siria şi Liban, pentru că noi operăm acolo tot timpul, inclusiv în aceste zile”, a reacţionat, la rândul său, premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu. Şeful Agenţiei Spaţiale iraniene Morteza Berari declara la 1 februarie AFP că fabricarea Zafar a „început în urmă cu trei ani, cu participarea a 80 de oameni de ştiinţă iranieni”. Satelitul cântărea 113 kilograme şi era capabil să realizeze înconjurul Pământului de 15 ori pe zi, adăuga el, precizând că Zafar a fost conceput să fie operaţional „timp de pes­te 18 luni”. În contextul în care programul de sateliţi al Republicii islamice îi îngrijorează pe occidentali, Berari afirma că Iranul militează pentru „folosirea paşnică a spaţiului”. Afirmând că nu are niciun plan de a se dota cu arma atomică, Teheranul dă asigurări că programele sale balistice şi spaţiale sunt licite.

Sursa stire bursa.ro

sua-o-femeie-a-decedat-dupa-ce-a-dobandit-virusul-sars-cov-2-in-urma-unui-transplant-de-plamani-plamanii-proveneau-de-la-un-donator-infectat,-dar-ale-carui-teste-au-iesit-negative-inainte-de-prelevare.

SUA. O femeie a decedat după ce a dobândit virusul SARS-CoV-2 în urma unui...

0
O femeie din Michigan a murit la 61 de zile după un transplant de plămâni de la un donator de organe care fusese infectat...
analiza-financial-times-scaderea-numarului-de-infectari-la-nivel-mondial-de-la-inceputul-acestui-an-este-mai-corelata-cu-carantina-decat-cu-vaccinarea-de-la-jumatatea-lunii-februarie,-rata-infectarilor-a-inceput-din-nou-sa-creasca.

Analiză Financial Times. Scăderea numărului de infectări la nivel mondial de la începutul acestui...

0
O scădere semnificativă a cazurilor de coronavirus la nivel mondial de la începutul anului a întărit speranțele că pandemia va putea fi învinsă, în...
reportaj-directorul-de-zbor-al-misiunii-perseverance,-diana-trujillo,-de-origine-columbiana,-ajunsese-in-sua-cu-doar-300-de-dolari-si-a-lucrat-ca-menajera-pentru-a-si-plati-studiile,-inainte-de-a-lucra-la-nasa.

Reportaj. Directorul de zbor al misiunii Perseverance, Diana Trujillo, de origine columbiană, ajunsese în...

0
Când roverul Perseverance al NASA a asolizat cu succes pe Marte, săptămâna trecută, inginerul aerospațial Diana Trujillo, directorul de zbor al misiunii, a declarat...
bucovina-radauti-a-remizat-in-amicalul-cu-dante-botosani

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

0
Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...
foresta-suceava-a-trecut-la-pas-de-stiinta-miroslava-intr-un-meci-de-pregatire

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

0
Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...

Related News

SUA. O femeie a decedat după ce a dobândit virusul SARS-CoV-2 în urma unui transplant de plămâni. Plămânii proveneau de la un donator infectat,...

O femeie din Michigan a murit la 61 de zile după un transplant de plămâni de la un donator de organe care fusese infectat...

Analiză Financial Times. Scăderea numărului de infectări la nivel mondial de la începutul acestui an este mai corelată cu carantina decât cu vaccinarea. De...

O scădere semnificativă a cazurilor de coronavirus la nivel mondial de la începutul anului a întărit speranțele că pandemia va putea fi învinsă, în...

Reportaj. Directorul de zbor al misiunii Perseverance, Diana Trujillo, de origine columbiană, ajunsese în SUA cu doar 300 de dolari și a lucrat ca...

Când roverul Perseverance al NASA a asolizat cu succes pe Marte, săptămâna trecută, inginerul aerospațial Diana Trujillo, directorul de zbor al misiunii, a declarat...

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here