- Advertisement -
Acasă Stiri Euroins România lansează asigurarea Travel

Euroins România lansează asigurarea Travel

Euroins România lansează asigurarea Travel, valabilă de la 1 iunie la 31 august 2020, acoperind practic întreg sezonul turistic, fără limitări ale numărului de ieşiri din ţară, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, pentru o primă de asigurare de 25 de lei, cumpărătorul se poate asigura, împreună cu întreaga familie (soţ/soţie şi copii cu vârste de până la 18 ani), în vederea călătoriei în străinătate. Poliţa de asigurare Travel oferită în cadrul campaniei promoţionale acoperă asistenţa medicală de urgenţă, în străinătate, până la valoarea de 1.000 de euro, tratamente stomatologice de urgenţă, cheltuieli de repatriere, cheltuieli cu căutarea şi salvarea asiguraţilor. Acoperirea este destinată exclusiv călătoriilor în străinătate în scopuri turistice.

Fie că merg în Bulgaria, Grecia, Croaţia sau Austria sau oriunde în Europa (cu excepţia Turciei), turiştii vor beneficia de acelaşi nivel de acoperire. Poliţa poate fi achiziţionată în agenţiile Euroins Romania sau prin intermediul brokerilor parteneri.

Euroins Insurance Group (EIG) AD este unul dintre cele mai mari grupuri independente de asigurări care operează în regiunea CEE/SEE/CIS. Grupul cu sediul central în Bulgaria operează în nouă ţări europene şi deţine subsidiare de asigurări în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina şi Georgia. EIG operează de asemenea în Grecia şi Rusia, şi deţine o companie de asigurări de nişă în Spania şi Italia. În prezent, grupul de asigurări are peste 2,5 milioane de clienţi şi peste 3.000 de angajaţi.

csu-din-suceava-va-avea-un-meci-de-”trezire”-cu-csm-bucuresti

CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București

0
CSU din Suceava va relua campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, meci care va...
managerul-astrazeneca-sugereaza-ca,-cel-mai-probabil,-va-efectua-un-nou-test-la-nivel-international-pentru-a-reverifica-eficacitatea-vaccinului-covid-19-dezvoltat-cu-universitatea-oxford.

Managerul AstraZeneca sugerează că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel...

0
Anunțul vine după ce Oxford a recunoscut că o eroare de fabricație a afectat testele pentru vaccin. Acțiunile AstraZeneca au pierdut 6% ulterior. Scopul noului...
china-a-suspendat-vanzarea-si-depozitarea-produselor-congelate-in-cea-mai-mare-piata-din-beijing,-pentru-a-evita-contaminarile-cu-covid-piata-fusese-redeschisa-in-septembrie.

China a suspendat vânzarea și depozitarea produselor congelate în cea mai mare piață din...

0
Pe lângă suspendarea vânzării cărnii și fructelor de mare congelate care au și fost scoase din piață, autoritățile au decis să dezinfecteze peste o...
guvernul-a-pus-in-dezbatere-publica-planul-national-de-relansare-si-redresare-in-valoare-de-30-de-miliarde-de-euro-vizeaza-peste-21-mld-de-euro-pentru-infrastructura,-tranzitie-verde-si-schimbari-climatice,-dar-si-6-mld-euro-pentru-investitii-in-scoli-si-spitale.

Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare...

0
”Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și...
nasa-a-inceput-sa-asambleze-prima-racheta-space-launch-system-(sls)-care-va-duce-din-nou-astronauti-pe-luna-primul-lansare,-fara-echipaj-uman,-este-programata-anul-viitor.

NASA a început să asambleze prima rachetă Space Launch System (SLS) care va duce...

0
„Așezarea primei piese a rachetei SLS pe ​​lansatorul mobil marchează o etapă majoră pentru programul Artemis”, a declarat Andrew Shroble, manager al grupului de...

Related News

CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București

CSU din Suceava va relua campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, meci care va...

Managerul AstraZeneca sugerează că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel internațional pentru a reverifica eficacitatea vaccinului COVID-19 dezvoltat cu Universitatea...

Anunțul vine după ce Oxford a recunoscut că o eroare de fabricație a afectat testele pentru vaccin. Acțiunile AstraZeneca au pierdut 6% ulterior. Scopul noului...

China a suspendat vânzarea și depozitarea produselor congelate în cea mai mare piață din Beijing, pentru a evita contaminările cu Covid. Piața fusese redeschisă...

Pe lângă suspendarea vânzării cărnii și fructelor de mare congelate care au și fost scoase din piață, autoritățile au decis să dezinfecteze peste o...

Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare de 30 de miliarde de euro. Vizează peste 21 mld....

”Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și...

NASA a început să asambleze prima rachetă Space Launch System (SLS) care va duce din nou astronauți pe Lună. Primul lansare, fără echipaj uman,...

„Așezarea primei piese a rachetei SLS pe ​​lansatorul mobil marchează o etapă majoră pentru programul Artemis”, a declarat Andrew Shroble, manager al grupului de...