- Advertisement -
Acasă Sport Foresta Suceava a pierdut amicalul cu Aerostar Bacău

Foresta Suceava a pierdut amicalul cu Aerostar Bacău

La sfârșitul săptămânii trecute, la Piatra Neamț, s-a disputant amicalul dintre Aerostar Bacău și Foresta Suceava. După un joc echilibrat, mai ales în prima repriză, băcăuanii s-au impus cu 2-0 prin golurile marcate de Popescu și Mihalcea, ambele în partea secundă a partidei. Echipa suceveană pregătită de Ivan Gvozdenovic a evoluat bine în special în primele 45 de minute când a ratat câteva ocazii bune de a înscrie, cel mai aproape de gol aflându-se atacantul Alex Marin, care a trimis mingea în bară.

Foresta Suceava a început meciul în alcătuirea: Zvoronciuc – Fărcășan, Celeadnic, Novacek, Drugă – Stănescu, Sumanariu – Zouaoui, David, Marin – Martin. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat: Gal, Cerlincă, Mateciuc, Cimbru, Postică, Sîncelean.

În primele două meciuri amicale din intersezon Foresta a dispus cu 9-1 de colega de serie CSM Pașcani și a cedat cu 2-1, la Buzău, în fața divizionarei secunde Gloria.

Până la startul sezonului oficial de primăvară, programat să înceapă pe data de 13 martie, „galben-verzii” vor mai disputa următoarele meciuri amicale: pe 17 februarie cu Sporting Vaslui, pe 20 februarie cu CSM Focșani, pe 24 februarie cu Știința Miroslava, pe 27 februarie cu Dacia Unirea Brăila și pe 3 martie cu Șomuz Fălticeni.

Foresta Suceava a încheiat sezonul de toamnă al Ligii a III-a pe poziția secundă a Seriei I, la egalitate de puncte cu alte două formații, Știința Miroslava și Bucovina Rădăuți. În primul meci de campionat din 2021, pe data de 13 martie, Foresta va evolua pe teren propriu în compania Ceahlăului Piatra Neamț.

bucovina-radauti-a-remizat-in-amicalul-cu-dante-botosani

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

0
Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...
foresta-suceava-a-trecut-la-pas-de-stiinta-miroslava-intr-un-meci-de-pregatire

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

0
Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...
cel-mai-bine-vandut-ziar-din-germania,-bild,-a-ironizat-autoritatile-germane-printr-un-mesaj-“de-felicitare”-adresat-marii-britanii-pentru-campania-de-vaccinare-si-postat-pe-prima-pagina-a-editiei-de-ieri.

Cel mai bine vândut ziar din Germania, Bild, a ironizat autoritățile germane printr-un mesaj...

0
Mesajul de pe prima pagină a ziarului spunea: “Dragi britanici, vă invidiem. În timp ce britanicii își planifică deja vacanța de vară, Germania este...
in-romania-si-bulgaria-varsta-medie-la-care-o-femeie-naste-primul-copil-este-cea-mai-mica-din-ue-–-sub-27-de-ani-desi-a-crescut-cu-un-an-in-ultimul-deceniu,-aceasta-este-semnificativ-mai-mica-decat-in-tarile-vestice.

În România și Bulgaria vârsta medie la care o femeie naște primul copil este...

0
Deși a crescut de la 25,7 ani în 2012, la 26,9 în 2019, vârsta medie din România la care o femeie are primul copil...
agentia-britanica-de-spionaj-(gchq)-va-lansa-un-sistem-de-inteligenta-artificiala-pentru-a-gestiona-amenintarile-de-securitate,-de-la-dezinformare-si-pana-la-abuzul-sexual-asupra-copiilor.

Agenția britanică de spionaj (GCHQ) va lansa un sistem de inteligență artificială pentru a...

0
GCHQ a publicat o lucrare, Ethics of AI: Pioneering a New National Security, precizând că așezarea tehnologiei în centrul operațiunilor sale reprezintă preocuparea pentru...

Related News

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...

Cel mai bine vândut ziar din Germania, Bild, a ironizat autoritățile germane printr-un mesaj “de felicitare” adresat Marii Britanii pentru campania de vaccinare și...

Mesajul de pe prima pagină a ziarului spunea: “Dragi britanici, vă invidiem. În timp ce britanicii își planifică deja vacanța de vară, Germania este...

În România și Bulgaria vârsta medie la care o femeie naște primul copil este cea mai mică din UE – sub 27 de ani....

Deși a crescut de la 25,7 ani în 2012, la 26,9 în 2019, vârsta medie din România la care o femeie are primul copil...

Agenția britanică de spionaj (GCHQ) va lansa un sistem de inteligență artificială pentru a gestiona amenințările de securitate, de la dezinformare și până la...

GCHQ a publicat o lucrare, Ethics of AI: Pioneering a New National Security, precizând că așezarea tehnologiei în centrul operațiunilor sale reprezintă preocuparea pentru...