- Advertisement -
Acasă Sport Foresta Suceava – CSM Bucovina Rădăuți a fost amânat

Foresta Suceava – CSM Bucovina Rădăuți a fost amânat

Pandemia cauzată de COVID-19 ține fotbalul din Rădăuți în izolare. Confruntată în continuare cu 12 cazuri pozitive în cadrul lotului de jucători, CSM Bucovina a solicitat amânarea derbyului județean pe care trebuia să-l dispute, sâmbătă, pe stadionul Areni, contra Forestei, în cadrul etapei a III-a a Ligii a III-a, meciul urmând să fie reprogramat de Federație la o dată ulterioară, cel mai probabil pe 14 octombrie.

Fără niciun joc disputat în campionat și eliminată la “masa verde” din Cupa României, trupa lui Ionesi spera să debuteze oficial în noul sezon marți, 29 septembrie, când are programată “restanța” cu Sporting Vaslui.

“Sperăm ca, în urma testărilor care vor avea loc la începutul săptămânii viitoare, să putem disputa primul nostru meci oficial din acest sezon, e vorba de restanța din prima etapa cu Sporting Vaslui, reprogramată pentru data de 29 septembrie. Suntem foarte dezamagiți deoarece munca eroică depusă în ultimele trei luni de zile, se vede a fi compromisă din cauza situației epidemiologice actuale. Vă mulțumim foarte mult pentru susținere și sperăm să revenim cât de curând pe suprafața de joc”, este mesajul transmis de clubul rădăuțean, care a cheltuit până acum aproape 30.000 de lei pe testele medicale, fără să dispute macar un meci oficial.

Amânarea derbyului de sâmbătă nu le-a picat bine celor de la Foresta Suceava, care sunt nevoiți să ia o pauză forțată de două săptămâni până la următorul meci de campionat, cel din deplasare, cu Șomuz Fălticeni.

“Amânarea meciului de sâmbătă ne dă și nouă puțin programul peste cap, pentru că, după doar doua etape disputate, intervine o pauză forțată de două săptămâni, care nu este benefică pentru fotbaliștii noștri”, a comentat președintele executiv al Forestei, Andrei Ciutac.

În condițiile în care meciul dintre Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți a fost amânat, singura echipă suceveană care va evolua sâmbătă este Șomuz Fălticeni, în deplasare, la Pașcani.

Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

studiu-persoanele-care-au-suferit-de-forme-severe-de-coronavirus-pot-avea-activitatea-cerebrala-semnificativ-afectata-fara-a-putea-oferi-o-concluzie-ferma,-cercetarile-sugereaza-ca,-in-cazurile-grave,-covid-19-poate-„imbatrani”-creierul-cu-pana-la-zece-ani.

Studiu. Persoanele care au suferit de forme severe de coronavirus pot avea activitatea cerebrală...

0
Studiul, condus de Adam Hampshire, de la Imperial College London, a analizat peste 84.285 de persoane. În cazul unor pacienți care au avut forme...
raport-eurostat-romania-este-printre-cele-mai-putin-afectate-tari-de-somajul-temporar-cauzat-de-pandemie-disponibilizari-ample-in-spania,-italia,-cipru,-irlanda-si-grecia.

Raport Eurostat. România este printre cele mai puțin afectate țări de șomajul temporar cauzat...

0
Cele mai mai riscuri pentru disponibilizarea temporară din UE s-au regăsit în sectorul de turism (cazare) și cel de alimentație publică (restaurante). Cei mai...
marea-britanie-premierul-boris-johnson-se-confrunta-cu-presiuni-majore-din-partea-consilierilor-sai-stiintifici-pentru-a-inaspri-restrictiile,-dupa-ce-s-a-inregistrat-cel-mai-mare-numar-de-decese-din-cauza-covid-19-din-luna-mai.

Marea Britanie. Premierul Boris Johnson se confruntă cu presiuni majore din partea consilierilor săi...

0
Marți au fost înregistrate 367 de noi decese și aproape 23.000 de cazuri de infectare. Presa internațională scrie că premierul a fost avertizat de...
romania,-medalie-de-bronz-la-european-coastal-challenge-2020

România, medalie de bronz la European Coastal Challenge 2020

0
România a obținut o medalie de bronz la European Coastal Challenge 2020, competiție ce s-a desfășurat în perioada 23-25 octombrie la Marina di...
meciurile-din-esalonul-secund-vor-trebui-transmise-pe-facebook-si-youtube

Meciurile din eșalonul secund vor trebui transmise pe Facebook și Youtube

0
A fost publicat pe site-ul Federației Române de Volei regulamentul de disputare al turneelor din Divizia A1 și din Divizia A2. Cea mai...

Related News

Studiu. Persoanele care au suferit de forme severe de coronavirus pot avea activitatea cerebrală semnificativ afectată. Fără a putea oferi o concluzie fermă, cercetările...

Studiul, condus de Adam Hampshire, de la Imperial College London, a analizat peste 84.285 de persoane. În cazul unor pacienți care au avut forme...

Raport Eurostat. România este printre cele mai puțin afectate țări de șomajul temporar cauzat de pandemie. Disponibilizări ample în Spania, Italia, Cipru, Irlanda și...

Cele mai mai riscuri pentru disponibilizarea temporară din UE s-au regăsit în sectorul de turism (cazare) și cel de alimentație publică (restaurante). Cei mai...

Marea Britanie. Premierul Boris Johnson se confruntă cu presiuni majore din partea consilierilor săi științifici pentru a înăspri restricțiile, după ce s-a înregistrat cel...