- Advertisement -
Acasă Stiri Grecia îşi redeschide hotelurile şi piscinele

Grecia îşi redeschide hotelurile şi piscinele

Grecia a ridicat începând de luni restricţiile impuse hotelurilor, cinematografelor în aer liber şi piscinelor, în contextul în care ţara se pregăteşte de sezonul de turism care va fi deschis oficial peste două săptămâni, potrivit Hotnews.

Tot de azi, elevii claselor primare se întorc şi ei la cursuri.

Măsurile extrem de stricte luate la timp de autorităţile elene au făcut ca această ţară să treacă relativ uşor peste pandemia de coronavirus, cu doar 2.917 cazuri de infecţii şi 175 de decese înregistrate, potrivit ministerului sănătăţii.

Zborurile internaţionale, cu respectarea procedurilor de termoscanare vor fi reluate în Atena şi Salonic la 15 iunie şi la 1 iulie pentru restul ţării. Pasagerii vor fi suspuşi unor proceduri de siguranţă convenite de autoritatea europeană pentru aviaţie, cei care vin ţările cu un număr mic de infecţii fiind supuşi testărilor prin sondaj.

directorul-oms-a-declarat-ca-pandemia-de-coronavirus-a-provocat-”o-trauma-in-masa-la-scara-mai-mare-decat-trauma-care-a-urmat-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-impactul-asupra-sanatatii-mintale-va-dura-multi-ani-de-acum-incolo”.

Directorul OMS a declarat că pandemia de coronavirus a provocat ”o traumă în masă...

0
”Al Doilea Război Mondial a afectat multe, multe vieți, pentru că lumea a suferit o traumă în masă. Acum, cu această pandemie care are...
suceava-arde-cladirea-consiliului-judetean-incendiul-se-manifesta-pe-o-suprafata-de-circa-1500-de-metri-patrati-update:-numarul-autospecialelor-de-stingere-a-fost-suplimentat-la-12,-iar-cel-al-autoscarilor,-la-patru.

Suceava. Arde clădirea Consiliului Județean. Incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 1.500...

0
Update 0ra 09.50: A fost suplimentat numărul autospecialelor care intervin. În acest moment, sunt 12 mașini de stingere, patru autoscări și o cisternă de...
sua-capitanul-unui-avion-boeing-737-max-care-zbura-din-miami-catre-new-jersey-a-oprit-un-motor-suspectand-o-problema-mecanica-a-aterizat-in-siguranta,-iar-niciunul-dintre-pasageri-nu-a-fost-ranit.

SUA. Căpitanul unui avion Boeing 737 MAX care zbura din Miami către New Jersey...

0
American Airlines a anunțat că aeronava Boeing 737 MAX care zbura către Aeroportul Internațional Newark Liberty din New Jersey a declarat o urgență  la...
digi-sport-transmite-in-exclusivitate-turneul-wta-dubai

Digi Sport transmite în exclusivitate turneul WTA Dubai

0
Digi Sport va transmite în direct și în exclusivitate turneul WTA Dubai, în perioada 7 – 13 martie 2021. Patricia Țig și-a anunțat...
duel-romanesc,-in-optimile-ehf-champions-league,-in-direct,-la-digi-sport

Duel românesc, în optimile EHF Champions League, în direct, la Digi Sport

0
Pentru prima dată în istoria EHF Champions League, două echipe românești se întâlnesc în optimile competiției. Meciul tur dintre SCM Râmnicu Vâlcea și...

Related News

Directorul OMS a declarat că pandemia de coronavirus a provocat ”o traumă în masă la scară mai mare decât trauma care a urmat celui...

”Al Doilea Război Mondial a afectat multe, multe vieți, pentru că lumea a suferit o traumă în masă. Acum, cu această pandemie care are...

Suceava. Arde clădirea Consiliului Județean. Incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 1.500 de metri pătrați. Update: Numărul autospecialelor de stingere a fost...

Update 0ra 09.50: A fost suplimentat numărul autospecialelor care intervin. În acest moment, sunt 12 mașini de stingere, patru autoscări și o cisternă de...

SUA. Căpitanul unui avion Boeing 737 MAX care zbura din Miami către New Jersey a oprit un motor suspectând o problemă mecanică. A aterizat...