- Advertisement -
Acasă Sport Incertitudinea plutește încă în ce privește noul sezon competițional

Incertitudinea plutește încă în ce privește noul sezon competițional

Echipa CSM Suceava face parte, din nou, din seria de vest a campionatului Diviziei A2 de volei masculin. Sucevenii s-au obișnuit oarecum să circule mai încet și să fie mai calmi, din sezonul precedent și ar vrea să vadă din nou Aradul.

Deocamdată situația nu este deloc roză din cauza pandemiei cu Covid –19, testările fiind extrem de scumpe. Așadar, participarea în competiției a grupării sucevene este complicată.

”Pe 30 septembrie va avea loc o ședință la nivel de federație și atunci lucrurile se vor clarifica, sper. Pentru noi și posibilitățile noastre este greu să fim la nivel cu actualele norme vizând pandemia.

Noi ne-am pregătit tot timpul, în aer liber și vrem să jucăm. Oricum, va fi un nivel scăzut de entuziasm relativ la condițiile cu care ne confruntăm. Fiecare și-a făcut deja un scenariu în minte și e greu de crezut că vom găsi un numitor comun. Sper din toată inima ca voleiul sucevean să meargă mai departe” a spus antrenorul echipei CSM Suceava, Tudor Orășanu.

Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

timis-prefectul-anunta-ca-“este-o-chestiune-de-ore”-pana-cand-timisoara-va-intra-in-scenariul-rosu:-rata-de-infectie-este-in-aceasta-dimineata-2,92-la-mia-de-locuitori-vor-urma-restrictii-pentru-urmatoarele-14-zile.

Timiș. Prefectul anunță că “este o chestiune de ore” până când Timișoara va intra...

0
”Este probabil doar o chestiune de ore ca municipiul Timișoara să intre în scenariul roșu, având în vedere faptul că în această dimineață indicele...
analiza-ny-times-sprijinul-papei-francisc-pentru-parteneriatul-civil-intre-persoanele-homosexuale,-criticat-si-aplaudat-in-acelasi-timp-unii-membrii-ai-bisericii-cer-clarificari,-iar-altii,-mai-apropiati-de-suveran,-considera-ca-„remarcile-nu-afecteaza-doctrina”.

Analiză NY Times. Sprijinul Papei Francisc pentru parteneriatul civil între persoanele homosexuale, criticat și...

0
Papa Francisc a declarat în cadrul unui film documentar că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a...
valul-ii-aproape-doua-treimi-din-statele-americane-inregistreaza-cresteri-masive-ale-numarului-cazurilor-de-coronavirus-in-europa,-spitalele-sunt-coplesite,-dar-sprijinul-popular-pentru-noi-masuri-de-carantina-a-fost-erodat-de-teama-de-recesiune.

Valul II. Aproape două treimi din statele americane înregistrează creșteri masive ale numărului cazurilor...

0
32 din cele 50 de state americane au peste 100 de cazuri noi la suta de mii de locuitori în ultima săptămână, iar la...
nasa-a-reusit-sa-colecteze-cu-succes-mostre-de-pe-un-asteroid-aflat-la-peste-320-de-milioane-de-kilometri-de-pamant-misiunea-a-durat-mai-putin-de-zece-secunde.

NASA a reușit să colecteze cu succes mostre de pe un asteroid aflat la...

0
Oamenii de știință estimează că au fost extrase între 60 de grame și două kilograme de moloz negru, bogat în carbon, de pe suprafața...
netflix-a-inregistrat-in-trimestrul-iii-cel-mai-mic-numar-de-noi-abonati-din-ultimii-patru-ani,-mult-sub-asteptarile-analistilor-declinul,-in-conditiile-in-care-la-inceputul-anului-atragea-aproape-16-milioane-de-clienti-noi.

Netflix a înregistrat în trimestrul III cel mai mic număr de noi abonați din...

0
Cifrele în scădere vin pe măsură ce concurența pe piața de streaming a crescut, restricțiile impuse odată cu pandemia s-au redus (în intervalul iunie-septembrie),...

Related News

Timiș. Prefectul anunță că “este o chestiune de ore” până când Timișoara va intra în scenariul roșu: Rata de infecție este în această dimineață...

”Este probabil doar o chestiune de ore ca municipiul Timișoara să intre în scenariul roșu, având în vedere faptul că în această dimineață indicele...

Analiză NY Times. Sprijinul Papei Francisc pentru parteneriatul civil între persoanele homosexuale, criticat și aplaudat în același timp. Unii membrii ai bisericii cer clarificări,...

Papa Francisc a declarat în cadrul unui film documentar că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a...

NASA a reușit să colecteze cu succes mostre de pe un asteroid aflat la peste 320 de milioane de kilometri de Pământ. Misiunea a...

Oamenii de știință estimează că au fost extrase între 60 de grame și două kilograme de moloz negru, bogat în carbon, de pe suprafața...

Netflix a înregistrat în trimestrul III cel mai mic număr de noi abonați din ultimii patru ani, mult sub așteptările analiștilor. Declinul, în condițiile...

Cifrele în scădere vin pe măsură ce concurența pe piața de streaming a crescut, restricțiile impuse odată cu pandemia s-au redus (în intervalul iunie-septembrie),...