Inimile mari se întâlnesc: Fundația Mobexpert susține Asociația CONIL

În 2021, o întâmplare deosebită a avut loc într-o emisiune de televiziune adorată de români, „Imperiul Leilor.” A fost momentul când Adela Hanafi, Președinte al Asociației CONIL, fondatoarea Școlii CONIL, a intrat în atenția publicului pentru a cere sprijinul investitorilor în realizarea unui vis nobil – acela de a crea un mediu educațional în care copiii atipici să fie acceptați, sustinuti și să aibă șansa la o educație incluzivă. Grădinița și Școala primară CONIL au fost doar începutul. Pentru a oferi o educație completă și pentru a continua dezvoltarea copiilor atipici, era necesară o școală gimnazială în cadrul aceleiași structuri. Acest pas era esențial pentru a asigura succesul pe termen lung al acestor copii și “ leii ” au înteles că sunt necesare resurse pentru a aduce viziunea Adelei aproape de realitate.

Povestea sa de viață a impresionat pe toată lumea, dar un om de afaceri remarcabil a luat decizia de a face ceva mai mult decât atât. Dan Șucu, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România, a fost acel investitor care nu doar că a fost impresionat de Adela Hanafi, ci și a hotărât să îi susțină visul. A oferit 20 de burse pentru copiii care urmau să frecventeze cursurile Școlii Gimnaziale CONIL, marcând astfel începutul unei colaborări semnificative.

Un parteneriat desăvârșit – Fundația Mobexpert și Asociația CONIL

De atunci, parteneriatul strâns dintre Fundația Mobexpert și Asociația CONIL a continuat să crească și să se dezvolte. Fundația Mobexpert a fost întotdeauna prezentă atunci când Asociația a avut nevoie de ajutor și sprijin, și aceasta a devenit o colaborare durabilă și de suflet. Cea mai recentă dovadă a implicării Fundației Mobexpert a venit odată cu cea de-a XXIII – a ediție a Festivalului CONIL – „România Copiilor – Unirea Diferențelor.” În cadrul acestui eveniment extraordinar, Fundația Mobexpert se va implica activ oferind rechizite pentru cei 1.500 de copii  care vor performa pe scena prestigiosului Circ Metropolitan din București.

Fundația Mobexpert și Asociația CONIL au creat o colaborare minunată, cu impact profund asupra comunității. Ceea ce începuse ca o poveste personală de curaj și determinare, a devenit o mișcare socială puternică, oferind copiilor cu nevoi speciale șansa la o educație și viață mai bună. Această alianță reprezintă un exemplu viu de cum oamenii de afaceri pot să își folosească resursele și influența pentru a schimba viețile celor din jur. Sperăm ca această colaborare va inspira și alți oameni de afaceri să se implice în proiecte caritabile și să sprijine cauze nobile, pentru un viitor mai bun pentru toți.

Începând cu anul școlar 2022-2023, Școala Gimnazială CONIL și-a deschis porțile într-o locație nouă și generoasă, situată pe strada Bascov nr. 14-18, sector 5, București. Această schimbare a marcat un moment important în evolutia sistemului educațional CONIL care a reușit să ofere un sistem complet și de calitate, cu toate facilitățile necesare: săli de clase moderne, laboratoare specifice (informatică, chimie, fizică, biologie, geografie), spații de recreere (loc de joacă, sală de sport, teren de tenis), spații specializate (Grădina Urbană, sala de mese, sala de festivități, bucătărie, bibliotecă) și spații pentru terapii (camera senzorială, sala de meloterapie, cabinete specializate).

” Apreciem eforturile și dedicarea Asociației CONIL  în susținerea copiilor cu nevoi speciale. Este o onoare să facem parte din acest parteneriat minunat și să contribuim la crearea unui mediu în care toți copiii au oportunitatea să crească și să învețe împreună. Așa cum spune mereu Adela Hanafi, ‘ fiecare copil este o lume și fiecare dizabilitate este o abilitate.’ Fundația Mobexpert este alături de Asociația CONIL cu inima deschisă și cu determinare pentru a face o schimbare semnificativă în viețile acestor copii și a comunității.”, a declarat Diana Șucu Vice-Președinte Fundația Mobexpert.

Despre  Fundatia Mobexpert

Omul de afaceri Dan Șucu a fost întotdeauna cunoscut pentru preocupările sale caritabile și în acest sens, alături de soția sa Diana Șucu, a fondat Fundația Mobexpert, în urmă cu 16 ani. Această fundație a jucat un rol semnificativ în viața comunității, oferind ajutor în peste 500 de cazuri diverse. În această perioadă lungă de timp, Fundația Mobexpert a fost implicată în numeroase proiecte, cum ar fi asigurarea tratamentului pentru copiii bolnavi, sprijinirea unor așezăminte religioase și evenimente culturale, mobilarea caselor distruse de inundații, dotarea secțiilor de oncologie ale spitalelor, renovarea bazelor sportive pentru sportul de masă, susținerea personalului medical în lupta cu pandemia de coronavirus și donarea de produse pentru refugiații ucraineni care au fost nevoiți să își părăsească țara. Din dorința ca rezultatele să fie cele dorite, doamna Diana Șucu se implică personal în fiecare proiect al Fundației Mobexpert. De asemenea, pentru ca resursele să fie folosite exclusiv în proiectele asumate, echipa fundației își oferă serviciile pro bono.

Despre Asociatia și Școala Gimnazială CONIL – Școala UNESCO

Povestea Asociației CONIL începe cu Adela Hanafi, o femeie curajoasă și hotărâtă care a trecut printr-o experiență dificilă. Ea a avut un copil cu nevoi speciale, care, din păcate, a decedat în urma unei pneumonii. Însă, înainte de această tragedie, Adela a observat cum copilul ei era tratat diferit de cei din jur, o experiență care a stârnit dorința ei de a face o schimbare. Astfel, în anul 2005, a înființat primul Centru CONIL, bazat pe conceptul educației incluzive, un loc deschis tuturor copiilor, indiferent de nevoile lor. Aici, toți copiii sunt egali și învață împreună, într-un mediu susținător.De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 35.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de studenți cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

PROIECT SPECIAL – CONIL Fest. Unul dintre cele mai deosebite proiecte ale Asociației CONIL este CONIL Fest, un festival de integrare care a ajuns la a XXIII -a ediție. Acest eveniment a fost recunoscut și premiat la Gala Societății Civile, fiind considerat cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România. CONIL Fest aduce împreună copii tipici și atipici din întreaga țară, oferindu-le o platformă pentru a-și arăta talentele și abilitățile.

Copyright © All rights reserved. | CoverNews by AF themes.