- Advertisement -
Acasă Sport Înotătorii suceveni abia așteaptă să revină în bazin

Înotătorii suceveni abia așteaptă să revină în bazin

De la începutul acestei săptămâni și înotătorii suceveni pot reveni în bazin. După o perioadă absolut cel puțin ciudată în care nu s-au putut pregăti în mediul lor obișnuit, sportivii au șansă să revină.

”A fost o perioadă dificilă în care ne-am pregătit pe uscat, dacă se poate spune așa. Sportivii noștri au încercat să se menținăîn formă, însă este comlicat de imitat mediul în care se antrenează ei de obicei, adică apa din bazin.

Mă bucur că se poate reveni la normal, chiar dacă este vorba de pași mici. Suntem pegătiți și așteptăm semnalul celor care au posibilitatea să ne pună la dispoziție bazinele de altădată, a trecut mult pentru noi, de la Școala 3 din Suceava și din orice altă locație.

Am citit regulile impuse de MTS și sunt interpretabile. Noi am avut tot timpul norme drastice la intrarea în bazin și la igiena corporală și nu am avut niciodată probleme. Nu îmi dau seama la ce se referă lucrurile cu scuipatul sau suflatul nasului în apă pentru că acest lucru nu-l permiteam oricum, dar involuntar îți intră apă în nas și în gură când înoți, chiar dacă ești sportiv de performanță și apa circulă peste tot, dacă se poate spune așa.

Suntem la curent cu tot ce e bun la nivel de natație în acest moment, știm ce se poate și ce nu și așteptăm ca bazinele în care ne antrenam să fie pregătite pentru sportul de performanță. Avem o generație de copii de excepție și ei merită toată atenția” a afirmat antrenorul sucevean, Cezar Moscaliuc.

Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

analiza-cnn-tot-mai-multe-tari-introduc-masca-obligatorie,-inclusiv-in-spatiile-deschise-dupa-mesajele-contradictorii-de-la-inceputul-pandemiei,-cercetatorii-tot-nu-stiu-sigur-daca-virusul-se-transmite-prin-aer-sau-doar-prin-picaturi. 

Analiză CNN. Tot mai multe țări introduc masca obligatorie, inclusiv în spațiile deschise. După...

0
Numărul cazurilor crește în părți ale Europei, UK a oprit procesul de redeschidere iar Americile încă se luptă să oprească...
pretul-aurului-depaseste-pentru-prima-data-in-istorie-pragul-psihologic-de-doua-mii-de-dolari-pe-uncie,-pe-fondul-impactului-pandemiei-de-coronavirus-asupra-economiei-globale.

Prețul aurului depășește pentru prima dată în istorie pragul psihologic de două mii de...

0
Creșterea prețului aurului marchează perioadele de stres ale economiilor. De obicei, aurul prezintă un dezavantaj în raport cu obligațiunile guvernamentale,...
liban-explozie-puternica-in-zona-portuara-a-beirutului-autoritatile-anunta-ca-sunt-cel-putin-50-de-morti-si-peste-2750-de-raniti-desi-oficial-inca-nu-se-cunoaste-cauza-exploziei,-sunt-indicii-ca-un-incendiu-izbucnit-inainte-de-deflagratie-s-a-extins-la-un-depozit-de-chimicale.

Liban. Explozie puternică în zona portuară a Beirutului. Autoritățile anunță că sunt cel puțin...

0
Like something out of a movie…literally tearing roofs of buildings -you can almost feel the shockwave #Beirut pic.twitter.com/WrpiVstWlP — 𝐿𝑖𝑛𝑑𝑠𝑎𝑦 𝑅𝑜𝑏𝑒𝑟𝑡𝑠𝑜𝑛 (@linzirob) August 4, 2020 ...
spectacolul-uefa-champions-league-si-uefa-europa-league-revine,-in-direct,-la-digi-sport-si-digi-4k

Spectacolul UEFA Champions League și UEFA Europa League revine, în direct, la Digi Sport...

0
După o lungă pauză în programul cupelor europene, în această lună iubitorii sportului rege se pot bucura din nou de spectacolul din UEFA...
secretarul-general-onu:-lumea-risca-o-“catastrofa-generationala”-din-cauza-inchiderii-scolilor-readucerea-copiilor-in-clase,-cea-mai-importanta-prioritate.

Secretarul general ONU: Lumea riscă o “catastrofă generațională” din cauza închiderii școlilor. Readucerea copiilor...

0
Antonio Guterres spune că închiderea școlilor în 160 de țări a afectat un miliard de elevi, iar 40 de milioane de preșcolari nu mai...

Related News

Analiză CNN. Tot mai multe țări introduc masca obligatorie, inclusiv în spațiile deschise. După mesajele contradictorii de la începutul pandemiei, cercetătorii tot nu știu...

Numărul cazurilor crește în părți ale Europei, UK a oprit procesul de redeschidere iar Americile încă se luptă să oprească...

Prețul aurului depășește pentru prima dată în istorie pragul psihologic de două mii de dolari pe uncie, pe fondul impactului pandemiei de coronavirus asupra...

Creșterea prețului aurului marchează perioadele de stres ale economiilor. De obicei, aurul prezintă un dezavantaj în raport cu obligațiunile guvernamentale,...

Liban. Explozie puternică în zona portuară a Beirutului. Autoritățile anunță că sunt cel puțin 50 de morți și peste 2.750 de răniți. Deși oficial...

Like something out of a movie…literally tearing roofs of buildings -you can almost feel the shockwave #Beirut pic.twitter.com/WrpiVstWlP — 𝐿𝑖𝑛𝑑𝑠𝑎𝑦 𝑅𝑜𝑏𝑒𝑟𝑡𝑠𝑜𝑛 (@linzirob) August 4, 2020 ...

Spectacolul UEFA Champions League și UEFA Europa League revine, în direct, la Digi Sport și Digi 4K

După o lungă pauză în programul cupelor europene, în această lună iubitorii sportului rege se pot bucura din nou de spectacolul din UEFA...

Secretarul general ONU: Lumea riscă o “catastrofă generațională” din cauza închiderii școlilor. Readucerea copiilor în clase, cea mai importantă prioritate.

Antonio Guterres spune că închiderea școlilor în 160 de țări a afectat un miliard de elevi, iar 40 de milioane de preșcolari nu mai...