- Advertisement -
Acasă Stiri KLAUS IOHANNIS: România va beneficia de fonduri europene considerabile

KLAUS IOHANNIS: România va beneficia de fonduri europene considerabile

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj în cadrul evenimentului „Ziua întreprinzătorilor din România” în care afirmă că ţara noastră va beneficia de fonduri europene considerabile şi subliniază că este nevoie de pregătirea cu „maximă seriozitate a celor mai adecvate proiecte”, potrivit Agerpres.

„Cunoaştem cu toţii modul în care actuala criză generată de coronavirus şi-a pus amprenta asupra economiilor naţionale. Nu cred că mai există în prezent vreun sector economic neafectat sau vreun întreprinzător care să nu-şi pună probleme de adaptare pentru a-şi putea continua activitatea. Au fost luni grele, luni de izolare şi distanţare socială, în care mediul de afaceri şi Guvernul au făcut eforturi pentru menţinerea locurilor de muncă din economie şi mutarea în online a activităţilor, acolo unde a fost posibil. Astfel, au fost găsite soluţii pentru şomajul tehnic, pentru asigurarea lichidităţii în economie, cât şi pentru suspendarea unor obligaţii ale celor afectaţi de criză. (…) Vestea bună este că nu trebuie să facem faţă singuri acestei perioade dificile. Negocierile la nivel european au prefigurat finanţări consistente pentru a sprijini relansarea economiei. România va beneficia de fonduri considerabile, în mare parte nerambursabile. În acest sens, avem nevoie să pregătim cu maximă seriozitate cele mai adecvate proiecte, care să-şi multiplice efectele în dezvoltarea pe termen lung a României”, se arată în mesajul şefului statului transmis de către consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

El punctează că un nou model economic pentru România înseamnă accelerarea digitalizării, securitate energetică, investiţii în infrastructură şi dezvoltarea de competenţe relevante pentru piaţa muncii.

„Acestea sunt doar câteva dintre direcţiile de dezvoltare pentru care Guvernul acordă o importanţă sporită contribuţiei mediului de afaceri. Aceste direcţii de dezvoltare vor conduce la creşterea competitivităţii economice a României. Flexibilizarea pieţei muncii, inclusiv prin finanţarea unor scheme de adaptare a programului de muncă, precum şi gestionarea riscurilor de şomaj sunt obiective care depind, în ultimă instanţă, nu doar de cadrul de reglementare, ci şi de deciziile dumneavoastră, ale întreprinzătorilor. Este important să privim cu încredere spre viitor, să stimulăm investiţiile şi protejarea locurilor de muncă, însă şi mai important este să continuăm să ne implicăm cu toţii în cel mai constructiv mod cu putinţă. Sunt convins că, împreună, vom reuşi să depăşim această perioadă critică şi să creştem şansele de succes ale României antreprenoriale!”, spune Iohannis.

Şeful statului subliniază că „întreprinzătorii găsesc forţa de a se adapta şi de a genera schimbare, în ciuda presiunii la care economia a fost supusă, dar şi a incertitudinilor care persistă în continuare în funcţionarea pieţelor”.

El susţine că guvernarea anterioară a lăsat într-o situaţie „precară” aparatul administrativ, finanţele publice şi încrederea în instituţiile statului, dar că că există soluţii de sprijin din partea autorităţilor.

„Iar adevărata sursă a schimbării pe care ne-o dorim va fi modul în care oamenii de afaceri şi angajaţii se vor raporta la aceste soluţii”, mai spune Iohannis în mesaj.

Şeful statului aminteşte că a invitat mediul de afaceri, încă de la începutul crizei, să fie un partener activ pentru Guvern, în dezbaterea şi selectarea unor intervenţii adecvate contextului de criză şi dă asigurări că această colaborare va continua.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.

atletism.-sportivii-suceveni-s-au-remarcat-la-cupa-bistritei

Atletism. Sportivii suceveni s-au remarcat la Cupa Bistriței

0
Municipiul Bacău a fost gazda celei de-a 36-a ediții a Cupei Bistriței la atletism, competiție care a coincis și cu etapa inaugurală a...
florin-arteni-fintinariu-se-pregateste-cu-lotul-national-al-romaniei-ultima-runda-de-calificari-pentru-jocurile-olimpice

Florin Arteni-Fîntînariu se pregătește cu lotul național al României ultima rundă de calificări pentru...

0
Cel mai valoros sportiv al Clubului Sportiv Municipal Suceava, canotorul Florin Arteni-Fîntînariu, se află în pregătiri cu lotul național al României în Italia....
sua-economista-janet-yellen,-nominalizata-de-joe-biden-pentru-functia-de-secretar-al-trezoreriei,-vrea-reducerea-folosirii-criptomonedelor-spune-ca-sunt-folosite-in-activitati-ilegale.

SUA. Economista Janet Yellen, nominalizată de Joe Biden pentru funcția de secretar al trezoreriei,...

0
Janet Yellen a afirmat marți, în timpul audierii de confirmare că pe fondul provocărilor privind securitatea recomandă reducerea utilizării criptomonedelor, precum bitcoin, pentru că...
sua-joe-biden-a-depus-juramantul-si-a-devenit-oficial-al-46-lea-presedinte-american-kamala-harris,-prima-femeie-care-ocupa-functia-de-vicepresedinte-video-live.

SUA. Joe Biden a depus jurământul și a devenit oficial al 46-lea președinte american....

0
După depunerea jurământului Joe Biden a vorbit despre “vremurile tulburi și provocatoare pe care le trăim”. S-a referit la pandemie, la milioanele de locuri...
audi-va-produce-masini-electrice-in-parteneriat-cu-faw,-cel-mai-vechi-producator-auto-din-china-vor-investi-4,6-miliarde-de-dolari-intr-o-fabrica-ce-va-produce-masini-din-2024.

Audi va produce mașini electrice în parteneriat cu FAW, cel mai vechi producător auto...

0
FAW este al treilea cel mai mare producător auto din China și produce, printre altele, limuzinele Hongqi (Steag Roșu) pentru liderii Partidului Comunist Chinez....

Related News

Atletism. Sportivii suceveni s-au remarcat la Cupa Bistriței

Municipiul Bacău a fost gazda celei de-a 36-a ediții a Cupei Bistriței la atletism, competiție care a coincis și cu etapa inaugurală a...

Florin Arteni-Fîntînariu se pregătește cu lotul național al României ultima rundă de calificări pentru Jocurile Olimpice

Cel mai valoros sportiv al Clubului Sportiv Municipal Suceava, canotorul Florin Arteni-Fîntînariu, se află în pregătiri cu lotul național al României în Italia....

SUA. Economista Janet Yellen, nominalizată de Joe Biden pentru funcția de secretar al trezoreriei, vrea reducerea folosirii criptomonedelor. Spune că sunt folosite în...

Janet Yellen a afirmat marți, în timpul audierii de confirmare că pe fondul provocărilor privind securitatea recomandă reducerea utilizării criptomonedelor, precum bitcoin, pentru că...

SUA. Joe Biden a depus jurământul și a devenit oficial al 46-lea președinte american. Kamala Harris, prima femeie care ocupă funcția de vicepreședinte. Video...

După depunerea jurământului Joe Biden a vorbit despre “vremurile tulburi și provocatoare pe care le trăim”. S-a referit la pandemie, la milioanele de locuri...

Audi va produce mașini electrice în parteneriat cu FAW, cel mai vechi producător auto din China. Vor investi 4,6 miliarde de dolari într-o fabrică...

FAW este al treilea cel mai mare producător auto din China și produce, printre altele, limuzinele Hongqi (Steag Roșu) pentru liderii Partidului Comunist Chinez....