- Advertisement -
Acasă Stiri KLM va opera 3.000 de zboruri în luna iulie

KLM va opera 3.000 de zboruri în luna iulie

Pe măsură ce statele lumii iau decizia relaxării măsurilor de distanţare socială, compania aeriană KLM Royal Dutch Airlines anunţă creşterea graduală a numărului de zboruri şi de destinaţii. Dacă în perioada de vârf a pandemiei KLM a operat între 5 şi 10% din totalul de zboruri, până la finalul lunii iulie 2020, compania îşi propune să ajungă la 30% din totalul numărului de zboruri. Ruta Bucureşti – Amsterdam este şi ea inclusă în aceasta etapă a extinderii zborurilor, iar primul zbor este programat pe 17 iunie 2020.

Zborurile vor fi operate zilnic începând cu data de 17 iunie, în condiţii extinse de igienă pe tot parcursul procesului de check-in, îmbarcare, derulare a zborului şi debarcare. Toate zborurile prevăzute în programul de vară pot suferi modificări în funcţie de deciziile autorităţilor, de nevoile pasagerilor din România şi de gradul de ocupare al aeronavelor.

„Pasagerii noştri îşi doresc să revină la bordul aeronavelor KLM, drept dovadă numărul considerabil de rezervări primite încă din primele zile, în care zborul Bucureşti – Amsterdam a reapărut în sistemele de rezervare. Avem semnale pozitive de la comunitatea de business olandeză, dar şi de la românii care lucrează sau locuiesc în Olanda, astfel că ne bucură enorm această veste bună. Toate zborurile vor fi operate cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie, atât la bordul aeronavelor noastre, cât şi în aeroport”, a declarat Alexandru Dobrescu, Country Manager Air France KLM România şi Bulgaria.

Măştile de protecţie obligatorii la bord şi alte măsuri împotriva COVID-19

Măştile de protecţie sunt obligatorii pe toate zborurile operate de KLM, atât pentru pasageri, cât şi pentru personalul de zbor. Pe toate zborurile vor avea loc proceduri de curăţare a aeronavelor, cu dezinfectarea tuturor suprafeţelor care intră în contact cu pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele etc. Pe zborurile cu un grad de ocupare scăzut, se va implementa distanţarea fizică la bord prin păstrarea scaunelor goale din jurul pasagerului.

KLM îşi reface reţeaua de destinaţii şi va opera în primă fază un număr minim de zboruri

Până la finalul lunii iulie 2020, planurile KLM includ revenirea la aproximativ 78% din totalul destinaţiilor operate înainte de izbucnirea pandemiei. La nivel european, KLM va zbura către 73 de destinaţii, mai mult decât dublu faţă de luna mai. Numărul de zboruri este şi acesta în creştere. Compania îşi propune ca în luna iulie să opereze 3.000 de zboruri şi un procent de aproximativ 30% din totalul frecvenţelor de zbor.

informatiile-false-privind-o-presupusa-frauda-electorala-in-sua-au-scazut-cu-73%-dupa-ce-presedintelui-trump-i-au-fost-suspendate-sau-restrictionate-conturile-de-pe-retelele-de-socializare.

Informațiile false privind o presupusă fraudă electorală în SUA au scăzut cu 73% după...

0
Potrivit unei analize a companiei de cercetare Zignal Labs, citată de Business Insider, numărul postărilor de pe rețelele de socializare, care susțin că Donald...
reportaj-the-guardian-exportatorii-britanici-se-confrunta-cu-probleme-majore-si-cresteri-de-costuri-se-vad-nevoiti-sa-concedieze-oameni-in-uk-si-sa-angajeze-in-tarile-ue,-pentru-a-putea-ramane-pe-piata-europeana.

Reportaj The Guardian. Exportatorii britanici se confruntă cu probleme majore și creșteri de costuri....

0
La două săptămâni de la Brexit, antreprenorii britanici mai mari sau mai mici se confruntă cu probleme foarte grave. Exportatorii de pește nu prea...
sts-precizeaza-ca-persoanele-cu-boli-cronice-pot-fi-programate-pentru-vaccinare-si-prin-intermediul-medicilor-de-specialitate,-incepand-de-azi.

STS precizează că persoanele cu boli cronice pot fi programate pentru vaccinare și prin...

0
Serviciul de Telecomunicații Speciale precizează că persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare: Individual, direct în platformă. Prin intermediul unui aparținător –...
sua-imediat-dupa-preluarea-functiei,-joe-biden-va-mobiliza-garda-nationala-pentru-construirea-rapida-a-unor-centre-de-vaccinare-impotriva-coronavirusului. 

SUA. Imediat după preluarea funcției, Joe Biden va mobiliza Garda Națională pentru construirea rapidă...

0
Administrația Biden a făcut pubic o parte a planului “de intervenție rapidă”, pentru a face vaccinurile anti coronavirus disponibil pe tot teritoriul SUA. “Va...
germania-armin-laschet,-premierul-celui-mai-mare-land,-este-succesorul-angelei-merkel-la-conducerea-cdu-si-are-prima-sansa-de-a-deveni-urmatorul-cancelar,-dupa-alegerile-din-septembrie. 

Germania. Armin Laschet, premierul celui mai mare land, este succesorul Angelei Merkel la conducerea...

0
Deși era cotat cu a doua sau a treia șansă, premierul Landului Renania de Nord-Westfalia a câștigat alegerile interne din CDU, beneficiind și de...

Related News

Informațiile false privind o presupusă fraudă electorală în SUA au scăzut cu 73% după ce președintelui Trump i-au fost suspendate sau restricționate conturile de...

Potrivit unei analize a companiei de cercetare Zignal Labs, citată de Business Insider, numărul postărilor de pe rețelele de socializare, care susțin că Donald...

Reportaj The Guardian. Exportatorii britanici se confruntă cu probleme majore și creșteri de costuri. Se văd nevoiți să concedieze oameni în UK și să...

La două săptămâni de la Brexit, antreprenorii britanici mai mari sau mai mici se confruntă cu probleme foarte grave. Exportatorii de pește nu prea...

STS precizează că persoanele cu boli cronice pot fi programate pentru vaccinare și prin intermediul medicilor de specialitate, începând de azi.

Serviciul de Telecomunicații Speciale precizează că persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare: Individual, direct în platformă. Prin intermediul unui aparținător –...

SUA. Imediat după preluarea funcției, Joe Biden va mobiliza Garda Națională pentru construirea rapidă a unor centre de vaccinare împotriva coronavirusului. 

Administrația Biden a făcut pubic o parte a planului “de intervenție rapidă”, pentru a face vaccinurile anti coronavirus disponibil pe tot teritoriul SUA. “Va...

Germania. Armin Laschet, premierul celui mai mare land, este succesorul Angelei Merkel la conducerea CDU și are prima șansă de a deveni următorul cancelar,...

Deși era cotat cu a doua sau a treia șansă, premierul Landului Renania de Nord-Westfalia a câștigat alegerile interne din CDU, beneficiind și de...