- Advertisement -
Acasă Stiri LUDOVIC ORBAN: 'Luni instaurăm starea de alertă potrivit legii aprobată de Parlament'

LUDOVIC ORBAN: ‘Luni instaurăm starea de alertă potrivit legii aprobată de Parlament’

Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică seară, că a convocat pentru luni dimineaţă şedinţe ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Guvernului, spunând că acestea sunt necesare pentru a derula toate procedurile pentru instituirea stării de alertă.

„Am luat decizia de a convoca CNSU la ora 7.30 şi şedinţă de Guvern la ora 8. Sunt necesare pentru a derula toate procedurile pentru instituirea stări de alertă în baza legii. Hotărârea de Guvern, conform legii, este actul normativ prin care am decis să instituim starea de alertă odată cu intrarea în vigoare a legii”, a declarat Orban, după şedinţa la care a participat la sediul MAI.

El a spus că hotărârea de Guvern va cuprinde tot ceea ce prevede legea, planul de măsuri cu cele trei anexe.

„Odată cu adoptarea hotărârii de Guvern rămânem în starea de alertă în care avem toate mijloacele necesare pentru a impune respectarea legii”, a spus el. Premierul a adăugat că toate instituţiile de control vor fi pe teren şi vor impune aplicarea legii.

„Vom apela la toate pârghiile pentru a ne asigura că instituţiile publice, cetăţenii respectă regulile. Odată cu instituirea stării de alertă în baza legii, practic avem toate instrumentele legale pentru a ne asigura de respectarea legii”, a afirmat el.

Întrebat dacă vor fi introduse noi restricţii, Orban a spus: „În art 8 din lege există posibilitatea menţinerii teraselor închise şi le vom ţine închise”.

comisia-europeana-vrea-sa-aloce-opt-miliarde-de-euro-pentru-supercomputere,-pentru-ca-ue-sa-isi-mentina-rolul-de-lider-in-domeniul-calculului-de-inalta-performanta.

Comisia Europeană vrea să aloce opt miliarde de euro pentru supercomputere, pentru ca UE...

0
Calculul de înaltă performanță (HPC) sau supercalculul se referă la sistemele informatice cu o putere de calcul extrem de mare, care pot rezolva probleme...
sua-space-hero-anunta-ca-va-produce-un-reality-show-al-carui-castigator-va-fi-trimis-intr-o-vacanta-de-zece-zile-pe-statia-spatiala-internationala,-in-2023.

SUA. Space Hero anunță că va produce un reality-show al cărui câștigător va fi...

0
Emisiunea va purta numele companiei producătoare. Organizatorii au declarat despre premiu că „este cel mai mare oferit vreodată pe Pământ, pentru că oferă oricui...
spania,-franta-si-danemarca-anunta-reinstituirea-unor-restrictii-in-marile-orase-marea-britanie-evita-inca-impunerea-carantinei-in-unele-zone,-in-ciuda-cresterii-cazurilor-zilnice.

Spania, Franța și Danemarca anunță reinstituirea unor restricții în marile orașe. Marea Britanie evită...

0
Oficialii de la Madrid au anunțat că iau în considerare impunerea carantinei punctual în cele mai afectate zone ale orașului. Locuitorii din cartierele mai...
fotbal-–-cupa-romaniei.-duel-sucevean-in-turul-secund,-somuz-falticeni-–-bucovina-radauti

Fotbal – Cupa României. Duel sucevean în turul secund, Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți

0
Federația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din cadrul Turului II al Cupei României, ediția 2020-2021. Toate cele 27 de partide care...
handbal-masculin-–-liga-nationala.-csu-din-suceava,-invinsa-de-csm-fagaras

Handbal masculin – Liga Națională. CSU din Suceava, învinsă de CSM Făgăraș

0
CSU din Suceava a suferit prima înfrângere de la startul noului sezon al Ligii Naționale la handbal masculin, după ce a pierdut în...

Related News

Comisia Europeană vrea să aloce opt miliarde de euro pentru supercomputere, pentru ca UE să își mențină rolul de lider în domeniul calculului de...

Calculul de înaltă performanță (HPC) sau supercalculul se referă la sistemele informatice cu o putere de calcul extrem de mare, care pot rezolva probleme...

SUA. Space Hero anunță că va produce un reality-show al cărui câștigător va fi trimis într-o vacanță de zece zile pe Stația Spațială Internațională,...

Emisiunea va purta numele companiei producătoare. Organizatorii au declarat despre premiu că „este cel mai mare oferit vreodată pe Pământ, pentru că oferă oricui...

Spania, Franța și Danemarca anunță reinstituirea unor restricții în marile orașe. Marea Britanie evită încă impunerea carantinei în unele zone, în ciuda creșterii cazurilor...