- Advertisement -
Acasă Stiri MINISTRUL FINANŢELOR, FLORIN CÎŢU: CE Oltenia se va închide, dacă nu se...

MINISTRUL FINANŢELOR, FLORIN CÎŢU: CE Oltenia se va închide, dacă nu se restructurează – 14.02.2020

Complexul Energetic Oltenia (CEO) se va închide dacă nu urmează planul de restructurare la care s-a angajat în schimbul ajutorului de salvare din partea statului, a declarat ieri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, adăugând că ministerul pe care îl conduce a trimis inspecţia financiară în control ca să vadă ce s-a întâmplat cu fondurile acestei societăţi. „Conducerea societăţii a fost schimbată, iar Ministerul Finanţelor Publice a trimis deja acolo inspecţia economico-financiară să vedem ce s-a întâmplat, cum au dispărut fondurile”, a mai spus ministrul.

Întrebat de ce ţara noastră continuă să acorde ajutoare de stat unor producători de energie pe cărbune, domnia sa a spus: „Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii care au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. Dacă Comisia este de acord, ajutorul se dă, dar în anumite condiţii şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii”.

De menţionat că, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui ajutor de 1,2 milioane de lei pentru CE Oltenia, pentru plata certificatelor de emisii aferente anului trecut.

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia include trecerea producţiei de energie de pe cărbune pe gaze şi realizarea unui parc fotovoltaic.

Sursa stire bursa.ro

tot-mai-multe-state-europene-reintroduc-restrictii-pentru-populatie,-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-coronavirus-cele-mai-stricte,-in-marea-britanie,-spania-si-in-unele-regiuni-din-germania.

Tot mai multe state europene reintroduc restricții pentru populație, în contextul creșterii numărului de...

0
Germania. Bavaria, care împreună cu Renania de Nord-Westfalia au raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din țară, limitează întâlnirile la persoanele...
sua-numarul-deceselor-din-cauza-infectarii-cu-coronavirus-a-trecut-de-doua-sute-de-mii,-mai-mult-de-o-cincime-din-cei-965-de-mii-de-oameni-care-au-murit-din-cauza-covid-19-la-nivel-mondial.

SUA. Numărul deceselor din cauza infectării cu coronavirus a trecut de două sute de...

0
Potrivit Universității Johns Hopkins peste 6,8 milioane de persoane au fost infectate în SUA, iar 200.005 de oameni au murit din cauza Covid-19, mai...
aproape-180-de-persoane-din-mai-multe-state-au-fost-arestate,-dupa-o-operatiune-de-amploare,-care-a-vizat-actiuni-ilegale-desfasurate-pe-dark-web.

Aproape 180 de persoane din mai multe state au fost arestate, după o operațiune...

0
Condusă de Poliția Federală Germană, cu sprijinul Poliției Naționale Olandeze, Europol și Eurojust și a diferitelor agenții guvernamentale din SUA, operațiunea “DisrupTor” a vizat...
incertitudinea-pluteste-inca-in-ce-priveste-noul-sezon-competitional

Incertitudinea plutește încă în ce privește noul sezon competițional

0
Echipa CSM Suceava face parte, din nou, din seria de vest a campionatului Diviziei A2 de volei masculin. Sucevenii s-au obișnuit oarecum să...
inotatorii-suceveni-pornesc-cu-handicap-la-campionatele-nationale

Înotătorii suceveni pornesc cu handicap la Campionatele Naționale

0
La finele săptămânii viitoare, la București în bazinul complexului ”Lia Manoliu”, în aer liber, vor avea loc Campionatele Naționale de Înot pentru toate...

Related News

Tot mai multe state europene reintroduc restricții pentru populație, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Cele mai stricte, în Marea Britanie, Spania...

Germania. Bavaria, care împreună cu Renania de Nord-Westfalia au raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din țară, limitează întâlnirile la persoanele...

SUA. Numărul deceselor din cauza infectării cu coronavirus a trecut de două sute de mii, mai mult de o cincime din cei 965 de...

Potrivit Universității Johns Hopkins peste 6,8 milioane de persoane au fost infectate în SUA, iar 200.005 de oameni au murit din cauza Covid-19, mai...

Aproape 180 de persoane din mai multe state au fost arestate, după o operațiune de amploare, care a vizat acțiuni ilegale desfășurate pe dark...

Condusă de Poliția Federală Germană, cu sprijinul Poliției Naționale Olandeze, Europol și Eurojust și a diferitelor agenții guvernamentale din SUA, operațiunea “DisrupTor” a vizat...

Incertitudinea plutește încă în ce privește noul sezon competițional

Echipa CSM Suceava face parte, din nou, din seria de vest a campionatului Diviziei A2 de volei masculin. Sucevenii s-au obișnuit oarecum să...

Înotătorii suceveni pornesc cu handicap la Campionatele Naționale

La finele săptămânii viitoare, la București în bazinul complexului ”Lia Manoliu”, în aer liber, vor avea loc Campionatele Naționale de Înot pentru toate...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here