- Advertisement -
Acasă Stiri Ministrul Sporturilor susţine că Liga 1 se poate relua la jumătatea lui...

Ministrul Sporturilor susţine că Liga 1 se poate relua la jumătatea lui iunie

Fotbalul autohton poate „reporni” la jumătatea lunii iunie. După multe tatonări au fost avansate şi nişte date concrete. Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că Liga I s-ar putea relua la 13-14 iunie, cu meciuri fără spectatori, şi că un anunţ în acest sens va fi făcut până la finalul acestei luni: „România are două, trei săptămâni în urma Germaniei, apropo de valul epidemiologic. Am luat un studiu-model existent în Germania, pentru că, practic, este singura ţară care în momentul acesta a repornit competiţiile sportive cu nişte reguli clar şi bine definite şi în momentul în care am stabilit acel regim de antrenament în cantonament închis, cu izolare şi cu testare, modelul german ne-a fost de folos. Suntem, din punct de vedere al activităţii sportive, puţin înaintea altor state şi ne pregătim şi noi, cu toate protocoalele şi cu tot cadrul legal care ar trebui să descrie viitoarea competiţie. În momentul de faţă, au posibilitatea echipele profesioniste şi toţi sportivii care doresc să se pregătească pentru eventuale competiţii, dar în faza a doua vom avansa şi cu aceste reguli care să permită desfăşurarea în cel mai sigur şi protejat mod a competiţiilor sportive (n.r. – dacă în 13-14 iunie se poate relua fotbalul). Eu nu aş avansa date în momentul de faţă pentru că e oarecum riscant pentru o instituţie să facă acest lucru. Discuţiile despre fotbal au avut în vedere asigurarea pentru o lună a activităţii de pregătire ca să poată să înceapă campionatul, urmând ca din a doua jumătate a lunii iunie să putem permite şi competiţiile. Competiţia va fi posibilă în România atunci când epidemia ne-o va permite, pentru că acest virus a închis sportul, nu guvernul sau vreo altă instituţie. Probabil că jumătatea lunii iunie va fi această dată, o vom anunţa până pe 1 iunie, ca să existe perspectivă, să existe un orizont de timp de pregătire şi de a pune la punct toate detaliile pentru a reporni competiţia într-un mod foarte sigur. Reluarea competiţiilor este mult aşteptată şi de spactatori, bineînţeles, dar pentru faza de început va trebui să ne mulţumim din faţa televizoarelor. Riscul epidemiologic este foarte mare, luând în considerare şi acest lucru vă spun foarte clar, cel puţin în faza incipentă, ca să asigurăm această revenire la activitatea sportivă treptat, etapizat, o vom face fără spectatori”.

Meciurile de fotbal în ţara noastră au fost suspendate la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus. Din actualul sezon al Ligii I mai sunt de jucat opt etape în play-off şi 12 în play-out. Deocamdată au repornit antrenamentele în cadrul unor cantonamente cu reguli stricte în ceea ce priveşte izolarea.

comisia-europeana-vrea-sa-aloce-opt-miliarde-de-euro-pentru-supercomputere,-pentru-ca-ue-sa-isi-mentina-rolul-de-lider-in-domeniul-calculului-de-inalta-performanta.

Comisia Europeană vrea să aloce opt miliarde de euro pentru supercomputere, pentru ca UE...

0
Calculul de înaltă performanță (HPC) sau supercalculul se referă la sistemele informatice cu o putere de calcul extrem de mare, care pot rezolva probleme...
sua-space-hero-anunta-ca-va-produce-un-reality-show-al-carui-castigator-va-fi-trimis-intr-o-vacanta-de-zece-zile-pe-statia-spatiala-internationala,-in-2023.

SUA. Space Hero anunță că va produce un reality-show al cărui câștigător va fi...

0
Emisiunea va purta numele companiei producătoare. Organizatorii au declarat despre premiu că „este cel mai mare oferit vreodată pe Pământ, pentru că oferă oricui...
spania,-franta-si-danemarca-anunta-reinstituirea-unor-restrictii-in-marile-orase-marea-britanie-evita-inca-impunerea-carantinei-in-unele-zone,-in-ciuda-cresterii-cazurilor-zilnice.

Spania, Franța și Danemarca anunță reinstituirea unor restricții în marile orașe. Marea Britanie evită...

0
Oficialii de la Madrid au anunțat că iau în considerare impunerea carantinei punctual în cele mai afectate zone ale orașului. Locuitorii din cartierele mai...
fotbal-–-cupa-romaniei.-duel-sucevean-in-turul-secund,-somuz-falticeni-–-bucovina-radauti

Fotbal – Cupa României. Duel sucevean în turul secund, Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți

0
Federația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din cadrul Turului II al Cupei României, ediția 2020-2021. Toate cele 27 de partide care...
handbal-masculin-–-liga-nationala.-csu-din-suceava,-invinsa-de-csm-fagaras

Handbal masculin – Liga Națională. CSU din Suceava, învinsă de CSM Făgăraș

0
CSU din Suceava a suferit prima înfrângere de la startul noului sezon al Ligii Naționale la handbal masculin, după ce a pierdut în...

Related News

Comisia Europeană vrea să aloce opt miliarde de euro pentru supercomputere, pentru ca UE să își mențină rolul de lider în domeniul calculului de...

Calculul de înaltă performanță (HPC) sau supercalculul se referă la sistemele informatice cu o putere de calcul extrem de mare, care pot rezolva probleme...

SUA. Space Hero anunță că va produce un reality-show al cărui câștigător va fi trimis într-o vacanță de zece zile pe Stația Spațială Internațională,...

Emisiunea va purta numele companiei producătoare. Organizatorii au declarat despre premiu că „este cel mai mare oferit vreodată pe Pământ, pentru că oferă oricui...

Spania, Franța și Danemarca anunță reinstituirea unor restricții în marile orașe. Marea Britanie evită încă impunerea carantinei în unele zone, în ciuda creșterii cazurilor...

Oficialii de la Madrid au anunțat că iau în considerare impunerea carantinei punctual în cele mai afectate zone ale orașului. Locuitorii din cartierele mai...

Fotbal – Cupa României. Duel sucevean în turul secund, Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți

Federația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din cadrul Turului II al Cupei României, ediția 2020-2021. Toate cele 27 de partide care...

Handbal masculin – Liga Națională. CSU din Suceava, învinsă de CSM Făgăraș

CSU din Suceava a suferit prima înfrângere de la startul noului sezon al Ligii Naționale la handbal masculin, după ce a pierdut în...