Nicuşor Dan cere explicaţii publice de la primarul general, Gabriela Firea, şi directorul STB pentru incendiul care a distrus duminică un troleibuz în centrul Capitalei, potrivit G4Media.ro.
„Este inacceptabil ca viaţa oamenilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit, troleibuzele, autobuzele, tramvaiele sunt absolut mizerabile, iar toate achiziţiile făcute de doamna Firea sunt cel puţin dubioase”a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Candidatul comun al USR şi PNL pentru Primăria Bucureşti aminteşte că directorul general al STB, Hazem Kansou, a fost prezent la conferinţa sa de presă de vineri, când viceprimarul Aurelian Bădulescu a încercat să îl oprească din discurs.
„Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Firea şi în privinţa transportului în comun. Solicit explicaţii publice de la Primarul General, Gabriela Firea, şi de la directorul STB! Vă reamintesc că directorul STB a fost trimis de doamna Gabriela Firea la conferinţa mea de presă de vineri pentru a mă sabota, alături de viceprimar şi alţi angajaţi ai STB şi ai Primăriei. Acestea sunt preocupările STB şi ale doamnei Firea, nu modernizarea parcului auto al STB”, a mai spus Nicuşor Dan.