Confruntări între protestatari și polițiști au avut loc în Amsterdam, în Piața Muzeului Van Gogh. Primăria a declarat deja zona că fiind ”de mare risc” și a împuternicit poliția să percheziționeze oamenii dacă există suspiciunea că au arme.
În Eindhoven (sudul țării), printre sutele de protestatari s-au aflat și suporterii grupului anti-imigrație PEGIDA. Poliția a reținut 30 de persoane și a sfătuit populația să evite centrul orașului.
2nd day of a curfew in the Netherlands and its going great so far. Protests everywhere and there is lots of vandalism and looting… pic.twitter.com/AZ9PSYAo3a
— TT9 Wbbl 𓌸 𓌹 𓌺 (@wxbbl) January 24, 2021
În cadrul ambelor proteste, forțele de ordine au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii, iar în Eindhoven s-au folosit și gazele lacrimogene.
Seara trecută, un grup de tineri a aruncat cu fumigene și pietre în forțele de ordine și a distrus un centru temporar de vaccinare și mai multe mașini de poliție, într-un sat aflat la 80 de kilometri nord-est de Amsterdam.
În Regatul Țărilor de Jos (Olanda), circulația pe timpul nopții, fără un motiv întemeiat, a fost interzisă, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, iar restaurantele, barurile, școlile și magazinele neesențiale sunt închise. Amenda pentru cei care circulă fără un motiv justificat pe timpul nopții este de 95 de euro, iar măsura rămâne în vigoare cel puțin până pe 9 februarie.
Țara este ultima din UE care a început campania de vaccinare, iar până acum a imunizat 77 de mii de cadre medicale.
Surse alternative: AP, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.
Susține echipa Biziday