- Advertisement -
Acasă Stiri Pandemia de Covid 19 - ameninţare sau alarmă falsă?

Pandemia de Covid 19 – ameninţare sau alarmă falsă?

În Germania au existat scurgeri de informaţii potrivit cărora noul coronavirus ar fi o alarmă falsă  

Adrian Marinescu: „Specialiştii germani evidenţiază faptul că s-a exagerat cu privire la modalitatea de abordare a noului coronavirus”

De la articolul „Revenim la normal sau nu?” publicat în ziarul BURSA în urmă cu circa o săptămână, în care subliniam că pandemia se comportă ca un montagne rousse, numărul îmbolnăvirilor raportate în ţara noastră a fost într-o continuă urcare, ieri, fiind anunţată o scădere bruscă a acestora.

În timp ce la noi autorităţile avertizau, săptămâna trecută, că pandemia de Covid 19 nu este o glumă, ci, dimpotrivă, riscul de răspândire a crescut odată cu relaxarea restricţiilor, în Germania au existat scurgeri de informaţii potrivit cărora noul coronavirus ar fi o alarmă falsă.

Un document întocmit de mai mulţi experţi medicali din Germania susţine care are 93 de pagini denunţă măsurile adoptate de autorităţile germane împotriva noului coronavirus.

Pasajele cele mai controversate ale documentului în cauză vorbesc despre faptul că pericolul reprezentat de COVID 19 a fost supra-estimat, iar virusul nu depăşeşte nivelul considerat normal în ceea ce priveşte ameninţarea sănătăţii publice, dovedind că măsurile adoptate pentru prevenirea răspândirii acestui virus au fost exagerate. Persoanele care mor din cauza COVID-19 sunt cele care, statistic vorbind, ar fi murit în acest an din cauza altor afecţiuni, mai arată documentul nemţilor.

La noi, raportările din ultima săptămână privind noile cazuri de persoane infectate cu Sars-Cov 2 au iscat din nou discuţii cu privire la manipularea datelor de către autorităţi, mai ales că, în urmă cu zece zile, nimic nu anunţa vârful de 320 de cazuri înregistrat duminica trecută. Ieri, a urmat o cădere bruscă de aproape 50%, fiind înregistrate 166 de cazuri no. Avem, conform Grupului de Comunicare Strategică, peste 564.000 de teste prelucrate, dar nu ştim exact câte persoane au fost testate, deoarece sunt cetăţeni care au fost testaţi de mai multe ori, prin prisma profesiei pe care o exercită. Dacă luăm, de exemplu, toate cele 16 formaţii de fotbal din Liga I, care au o medie de peste 25 de jucători, la care se adaugă staff-ul tehnic, oficiali şi alţi angajaţi, şi care au efectuat peste cinci testări de fiecare persoană, ar reieşi că dintre cele 564.000 de teste, câteva mii aparţin numai celor din fotbal. La care s-ar adăuga testele efectuate sportivilor de performanţă care au reînceput pregătirea, testările repetate ale cadrelor medicale, ale funcţionarilor din administraţia publică, membrilor guvernului etc.

Referitor la acest aspect, medicul epidemiolog Adrian Marinescu, de la Institutul Naţional Matei Balş, ne-a spus că ar fi fost logic să se facă diferenţe pe testări şi să fie raportate toate testările noi, nu persoanele care se retestează. Adică ar fi trebuit raportate doar primele testări ale persoanelor respective.

Tot acest calcul simplu ne-ar arăta că, în realitate, ar fi fost testate până în acest moment aproximativ 100.000 – maximum 150.000 de persoane dintr-un total al populaţiei de aproape 19 milioane de cetăţeni.

Prin prisma acestor cifre, situaţia prezentată de autorităţi este departe de a fi una dătătoare de speranţă, atât timp cât nu ştim exact numărul persoanelor testate. Iar acest lucru dă naştere la speculaţii, mai ales prin prisma apariţiei unor materiale de presă, printre care şi raportul întocmit de specialiştii germani, în care se arată că există exagerări cu privire la noua pandemie.

Referitor la situaţia din ţara noastră, doctorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, susţine că raportarea de ieri – de 166 de noi cazuri – trebuie analizată prin prisma faptului că duminică se efectuează mai puţine testări.

„Este evident că ne aflăm pe un trend ascendent, iar acest lucru se observă dacă luăm în calcul media pe ultimele trei zile. În opinia mea, acest trend a fost cauzat de creşterea activităţilor sociale, economice şi de relaxarea totală a cetăţenilor, care au primit mesaje contradictorii şi care au considerat că scăderea iniţială a numărului de cazuri înseamnă că pandemia a trecut. Este evident că transmiterea comunitară a noului coronavirus continuă. Este clar că, în funcţie de cum ne vom comporta fiecare, vom avea o vară mai mult sau mai puţin liniştită”, a declarat doctorul Alexandru Rafila pentru Ziarul BURSA.

În privinţa raportului întocmit de specialiştii germani şi care a apărut în presă săptămâna trecută, Alexandru Rafila a precizat că este vorba despre un document care a fost speculat de mass-media şi care nu reprezintă un punct de vedere oficial al Ministerului Federal al Sănătăţii din Germania.

Calendarul relaxării continuă, deşi situaţia este incertă

Chiar dacă este de acord cu faptul că trebuie să avem în continuare măsuri de protecţie, doctorul Adrian Marinescu, medic epidemiolog la Institutul Naţional Matei Balş, susţine că, în afara cifrelor prezentate în ultimele zile, ar trebui să fie cunoscuţi mai mulţi factori.

„Duminică a fost o creştere mult prea mare, dar eu cred că ţine şi de raportare, pentru că unele sunt făcute cu întârziere. Ar trebui să facem o medie pe minimum trei zile. Întotdeauna contează să se raporteze la numărul de teste efectuate în ziua respectivă, deoarece trebuie să ştim care este indicele de pozitivitate. Au fost zile când se făceau 5000 de teste, iar săptămâna trecută media a fost între 12.000 şi 15.000 de teste efectuate zilnic. Când vii cu măsuri de relaxare este clar că trebuie să te aştepţi la o creştere de cel mult 30% a numărului de cazuri comparativ cu cele înregistrate în săptămâna dinaintea relaxării. În opinia mea, probabil că raportarea de duminică nu este reală, dar acest lucru nu înseamnă că autorităţile manipulează datele, deoarece acest lucru nu le-ar folosi din punct de vedere politic. Prelungirea stării de alertă nu este un avantaj pentru politicieni”, ne-a declarat Adrian Marinescu.

Domnia sa consideră că ar fi mai bine ca, la începutul fiecărei săptămâni, să se facă o medie a ultimelor şapte zile, pentru a cunoaşte situaţia exactă în care ne aflăm: „Totuşi este clar că situaţia actuală nu este ceea ce ne-am dorit, pentru că era logic ca scăderea să continuie şi să fie mai mare. Nu este normal ca în Germania să fie mai puţine îmbolnăviri decât în România. Măsurile de relaxare sunt luate pentru că scade numărul de cazuri, iar dacă am văzut că timp de trei zile acesta a crescut, poate ar trebui să fie gândite altfel. Din păcate, este un calendar al relaxării, aprobat în 15 mai, care se respectă, cu care sunt de acord, cu condiţia ca situaţia privind numărul de cazuri să fie în parametrii stabiliţi pentru acest lucru. În acest moment este clar că lumea a respectat mai puţin restricţiile şi recomandările, imediat după ridicarea stării de urgenţă şi acest lucru s-a văzut după primele perioade de relaxare din 15 mai şi din 1 iunie”

Specialistul ne-a mai spus că ar trebui să ne îngrijorăm, „deoarece situaţia este încă incertă” şi consideră că în următoarele două săptămâni nu ar fi logic să mai avem 300 de cazuri noi pe zi. Mai ales că, la un moment dat, se discuta despre faptul ca, de la 1 august, să se renunţe la purtarea măştii de protecţie, dacă numărul de cazuri va continua să scadă, ceea ce, în actualele condiţii, nu mai pare sigur.

Doctorul Adrian Marinescu ne-a mai spus: „Cu toate acestea, oamenii nu ar suporta reintroducerea restricţiilor, iar o reinstaurare a stării de urgenţă este de neconceput pentru că ar genera un val de proteste din partea societăţii civile. Ei se gândesc că trebuie să avem o curbă descendentă şi nu acceptă nicio creştere a numărului de cazuri. Din cauză că populaţia a fost presată în starea de urgenţă, acum cetăţenii au tendinţa să nu mai respecte nimic, nici măcar o recomandare. De aceea, nu trebuie să ne batem joc de orice măsură de relaxare luată. Eu consider că, după noua relaxare începută în 15 iunie, săptămâna aceasta este foarte importantă. Abia la începutul săptămânii viitoare vom putea trage concluziile cu privire la evoluţia pandemiei în ţara noastră, iar eu cred că vom avea o curbă descendentă”.

Legat de raportul prezentat de specialiştii germani, Adrian Marinescu susţine că aceştia se referă la faptul că s-a exagerat cu privire la modalitatea de abordare a noului coronavirus, lucru care este real, conform medicului de la Matei Balş.

„Mass-media a prezentat încă de la început acest virus ca fiind unul ucigaş, deşi din punct de vedere ştiinţific nu se poate spune acest lucru. Este adevărat că există un număr de decese, mai ales la anumite categorii de vârstă, dar nu putem vorbi despre un virus general ucigaş. Cred că mass-media cunoştea lucrurile din punct de vedere ştiinţific, dar a preferat ca să prezinte situaţia mai grav decât era în realitate, chiar dacă nu vorbim despre un simplu virus gripal”, arată doctorul Adrian Marinescu.

În privinţa unui eventual val doi al pandemiei, Adrian Marinescu precizează că acesta se poate produce oricând şi va fi constatat doar atunci când vom avea zilnic 400 sau 500 de cazuri noi de infectare cu Sars-Cov 2.

PSD: Stare de alertă, condiţionată 

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat ieri că social-democraţii au decis să nu voteze prelungirea stării de alertă cu mai mult de 15 zile. Întrebat în mod repetat dacă PSD va accepta prelungirea stării de alertă, Ciolacu a spus că nu poate anunţa o decizie pentru că nu există o propunere formală a guvernului.

Marcel Ciolacu a precizat: „Deoarece nu avem nici o analiză de risc, nici o propunere a guvernului de prelungire a stării de alertă, nimeni nu ştie peste câteva ore ce se va întâmpla când va expira starea de alertă. Cu certitudine ştim că în spaţiile închise se pot juca păcănele, ştim că în biserici nu se poate intra, nu ştim dacă bolnavii cronici pot merge la tratament în spitale, altele sunt închise – precum spitalul Colentina. Presupun că guvernul va veni să lămurească românii, aşteptăm să vedem propunerea guvernului”.

Liderul PSD a spus că parlamentarii social-democraţi vor vota tot ce ţine de sănătatea cetăţenilor şi că nu vor fi de acord cu achiziţiile directe în timpul stării de alertă. Ciolacu a arătat că PSD îşi doreşte o stare intermediară, care să nu depăşească 15 zile.

Întrebat dacă PSD va modifica Hotărârea Guvernului pentru prelungirea stării de alertă, în sensul introducerii de prevederi referitoare la teatre, restaurante sau biserici, Ciolacu a spus că vor fi amendamente cu privire la lăcaşele de cult.

În legătură cu prelungirea stării de alertă, menţionăm că USR a solicitat ieri Guvernului să trimită de urgenţă în Parlament hotărârea necesară, însoţită de analize detaliate care să susţină măsurile propuse.

„E nevoie să avem toate detaliile, în primul rând pentru a nu mai permite PSD şi aliaţilor săi acest joc politicianist şi iresponsabil pe marginea discuţiei legată de prelungirea stării de alertă. E nevoie de o discuţie reală, de cifre. Iată că, după o perioadă în care lucrurile au părut că merg bine, avem mai multe zile la rând cu o creştere destul de serioasă a numărului de cazuri noi. Am văzut de asemenea şi o creştere a numărului de teste. Nu vreau să alimentez fabulaţiile şi speculaţiile legate de numărul de cazuri şi de creşterea testării în ultimele zile. Sper ca guvernul să continue testarea masivă şi în perioada următoare. Este o problemă foarte serioasă de sănătate publică”, a declarat deputatul USR Ionuţ Moşteanu într-o conferinţă de presă la Parlament.

El a spus că USR va lua o decizie privind votul asupra prelungirii stării de alertă după ce va primi documentele de la Guvern.

spania-ministrul-apararii-a-cerut-inceperea-unei-anchete-in-cazul-unor-ofiteri-in-retragere-cu-vederi-extremiste,-care-ar-fi-discutat-despre-o-lovitura-de-stat-pe-un-grup-de-whatsapp.

Spania. Ministrul Apărării a cerut începerea unei anchete în cazul unor ofițeri în retragere...

0
Ministrul a precizat că în mesajele se regăseau sintagme de genul ”gata de luptă”, ”purificare a Roșiilor” sau ”anihilarea a 26 de milioane de...
germania-vanzarile-de-masini-electrice-au-luat-avant-si-le-au-depasit-in-volum-pe-cele-din-california-cresterea,-in-contextul-in-care-tesla-deschide-anul-viitor-o-fabrica-langa-berlin.

Germania. Vânzările de mașini electrice au luat avânt și le-au depășit în volum pe...

0
În Germania au fost înregistrate 98.370 de mașini electrice în primele nouă luni ale anului 2020, potrivit unui nou raport al Schmidt Automotive Research...
presedintele-iohannis,-indemn-la-vot:-votul-este-cel-mai-important-instrument-aflat-in-mana-cetateanului-exista-reguli-stricte,-bine-elaborate-si-implementate,-astfel-ca-riscul-de-infectare-sa-fie-redus-la-minimum-va-invit-sa-veniti-in-numar-cat-mai-mare-la-urne.

Președintele Iohannis, îndemn la vot: Votul este cel mai important instrument aflat în mâna...

0
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, la Palatul Cotroceni. Principalele declarații: Peste numai 2 zile suntem așteptați la urne...
romania-a-obtinut-gazduirea-euro-u21-din-2023-alaturi-de-georgia!

România a obținut găzduirea EURO U21 din 2023 alături de Georgia!

0
UEFA a anunțat prin decizia Comitetului Executiv de astăzi, 3 decembrie 2020, faptul că EURO U21 din 2023 va fi găzduit de România...
numarul-liniilor-de-internet-de-mare-viteza-va-creste-rapid-in-europa-in-urmatorii-sase-ani-cererea-a-crescut-foarte-mult-in-perioada-pandemiei.

Numărul liniilor de internet de mare viteză va crește rapid în Europa în următorii...

0
Numărul liniilor de internet în bandă largă cu fibră optică (de mare viteză) din Europa este așteptat să se dubleze în următorii șase ani...

Related News

Spania. Ministrul Apărării a cerut începerea unei anchete în cazul unor ofițeri în retragere cu vederi extremiste, care ar fi discutat despre o lovitură...

Ministrul a precizat că în mesajele se regăseau sintagme de genul ”gata de luptă”, ”purificare a Roșiilor” sau ”anihilarea a 26 de milioane de...

Germania. Vânzările de mașini electrice au luat avânt și le-au depășit în volum pe cele din California. Creșterea, în contextul în care Tesla deschide...

În Germania au fost înregistrate 98.370 de mașini electrice în primele nouă luni ale anului 2020, potrivit unui nou raport al Schmidt Automotive Research...

Președintele Iohannis, îndemn la vot: Votul este cel mai important instrument aflat în mâna cetățeanului. Există reguli stricte, bine elaborate și implementate, astfel ca...

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, la Palatul Cotroceni. Principalele declarații: Peste numai 2 zile suntem așteptați la urne...

România a obținut găzduirea EURO U21 din 2023 alături de Georgia!

UEFA a anunțat prin decizia Comitetului Executiv de astăzi, 3 decembrie 2020, faptul că EURO U21 din 2023 va fi găzduit de România...

Numărul liniilor de internet de mare viteză va crește rapid în Europa în următorii șase ani. Cererea a crescut foarte mult în perioada pandemiei.

Numărul liniilor de internet în bandă largă cu fibră optică (de mare viteză) din Europa este așteptat să se dubleze în următorii șase ani...