- Advertisement -
Acasă Stiri PNL propune măsuri de susţinere a celor mai vulnerabile familii, în contextul...

PNL propune măsuri de susţinere a celor mai vulnerabile familii, în contextul pandemiei de Covid-19

Deputatul PNL Matei Dobrovie a iniţiat o propunere legislativă de recunoaştere socială a familiilor numeroase şi de definire a acestora în legislaţie, după modelul altor state europene precum Spania, Franţa şi Belgia, potrivit news.ro.

Iniţiativa propune măsuri de sprijin pentru cele mai vulnerabile familii în contextul pandemiei de coronavirus: definirea pentru prima dată în România a conceptului de familie numeroasă, posibilitatea acordării de beneficii şi facilităţi în baza unui card public din partea administraţiei publice sau acordarea de beneficii şi facilităţi din partea partenerilor privaţi, în baza unui card privat de tipul: tichete de reducere pentru achiziţionarea maşinilor de familie care au mai mult de cinci locuri (family cars), reduceri sau gratuităţi la medicamente şi produse farmaceutice ori la articole pentru copii.

„În prezent, criza economică provocată de pandemia de Covid-19 afectează cel mai puternic familiile vulnerabile, adică cele cu mulţi copii şi cele monoparentale, dat fiind că veniturile acestora se reduc considerabil, în timp ce cheltuielile legate de necesităţile de hrană, educaţie şi sănătate cresc. Instituirea unor măsuri de sprijin pentru familiile numeroase reprezintă nu doar un ajutor pe termen scurt, ci o investiţie strategică, pe termen lung, a statului român în redresarea demografică şi în viitoarele generaţii de forţă de muncă. Pentru prima oară definim în legislaţia românească familiile numeroase şi introducem măsuri de susţinere a acestora printr-un card public”, a declarat deputatul PNL Matei Dobrovie.

În acest proces de recunoaştere socială a familiilor numeroase şi de instituire a unor măsuri de sprijin pentru ele se pot implica atât instituţiile publice, pornind de la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi până la nivelul municipalităţilor şi a administraţiei publice locale, cât şi partenerii privaţi interesaţi (companii, ONG-uri).

„Principalele elemente de noutate cu care vine această propunere legislativă sunt: Definirea pentru prima dată în România a conceptului de familie numeroasă, recunoaşterea oficială a acestora prin Certificatul pentru familiile numeroase, acordarea de carduri publice şi de carduri private de beneficii, introducerea de condiţii de eligibilitate pentru beneficiari, prevederi speciale pentru familiile monoparentale, în caz de divorţ, adopţie sau tutelă, stabilirea unui regim sancţionator în caz de nerespectare a obligaţiilor; Posibilitatea acordării de beneficii şi facilităţi membrilor familiilor numeroase în baza unui card public din partea administraţiei publice locale precum: burse, premii şi reduceri de taxe în domeniul educaţiei şi sănătăţii, vouchere pentru acoperirea cheltuielilor pentru copiii nou-născuţi sau oferirea propriu-zisă de scutece, trusou, pamperşi, lapte praf, cărucior, alocarea de fonduri pentru achiziţia de cărţi şi alte materiale didactice, reduceri la activităţi şi servicii culturale, sportive şi de agrement, abonamente gratuite pentru parcări publice şi rezidenţiale”, spune deputatul.

Potrivit sursei citate, o altă noutate este posibilitatea acordării de beneficii şi facilităţi membrilor familiilor numeroase din partea partenerilor privaţi, în baza unui card privat de tipul: tichete de reducere pentru achiziţionarea maşinilor de familie care au mai mult de 5 locuri (family cars), reduceri sau gratuităţi la medicamente şi produse farmaceutice ori la articole pentru copii; reduceri sau gratuităţi la tratamente medicale, proteze auditive, ortopedice, tratamente oftalmologice, stomatologice sau logopedie; reduceri la achiziţionarea de locuinţe pentru familiile numeroase sau la chiriile aferente locuinţelor; oferirea de programe speciale de creditare pentru familiile numeroase; alte bunuri şi servicii oferite gratuit sau cu reducere de către partenerii privaţi, în funcţie de domeniul lor de activitate.

Proiectul legislativ mai propune introducerea de condiţii obligatorii pentru a beneficia de aceste facilităţi: cel puţin unul dintre părinţi trebuie să aibă un loc de muncă, să se ocupe de îngrijirea şi supravegherea celor minimum trei copii şi să aibă capacitate de exerciţiu deplină; introducerea condiţiei vârstei de maxim de 18, sau de cel mult 21 de ani în cazul continuării studiilor, a celor minim trei copii care fac parte din familia numeroasă, precum şi condiţia şcolarizării obligatorii a copiilor, cu restricţii clare privind numărul de absenţe permis.

Această măsură previne abandonul şcolar de către copiii din familiile numeroase din cauza cheltuielilor mari.

tot-mai-multe-state-europene-reintroduc-restrictii-pentru-populatie,-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-coronavirus-cele-mai-stricte,-in-marea-britanie,-spania-si-in-unele-regiuni-din-germania.

Tot mai multe state europene reintroduc restricții pentru populație, în contextul creșterii numărului de...

0
Germania. Bavaria, care împreună cu Renania de Nord-Westfalia au raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din țară, limitează întâlnirile la persoanele...
sua-numarul-deceselor-din-cauza-infectarii-cu-coronavirus-a-trecut-de-doua-sute-de-mii,-mai-mult-de-o-cincime-din-cei-965-de-mii-de-oameni-care-au-murit-din-cauza-covid-19-la-nivel-mondial.

SUA. Numărul deceselor din cauza infectării cu coronavirus a trecut de două sute de...

0
Potrivit Universității Johns Hopkins peste 6,8 milioane de persoane au fost infectate în SUA, iar 200.005 de oameni au murit din cauza Covid-19, mai...
aproape-180-de-persoane-din-mai-multe-state-au-fost-arestate,-dupa-o-operatiune-de-amploare,-care-a-vizat-actiuni-ilegale-desfasurate-pe-dark-web.

Aproape 180 de persoane din mai multe state au fost arestate, după o operațiune...

0
Condusă de Poliția Federală Germană, cu sprijinul Poliției Naționale Olandeze, Europol și Eurojust și a diferitelor agenții guvernamentale din SUA, operațiunea “DisrupTor” a vizat...
incertitudinea-pluteste-inca-in-ce-priveste-noul-sezon-competitional

Incertitudinea plutește încă în ce privește noul sezon competițional

0
Echipa CSM Suceava face parte, din nou, din seria de vest a campionatului Diviziei A2 de volei masculin. Sucevenii s-au obișnuit oarecum să...
inotatorii-suceveni-pornesc-cu-handicap-la-campionatele-nationale

Înotătorii suceveni pornesc cu handicap la Campionatele Naționale

0
La finele săptămânii viitoare, la București în bazinul complexului ”Lia Manoliu”, în aer liber, vor avea loc Campionatele Naționale de Înot pentru toate...

Related News

Tot mai multe state europene reintroduc restricții pentru populație, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Cele mai stricte, în Marea Britanie, Spania...

Germania. Bavaria, care împreună cu Renania de Nord-Westfalia au raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din țară, limitează întâlnirile la persoanele...

SUA. Numărul deceselor din cauza infectării cu coronavirus a trecut de două sute de mii, mai mult de o cincime din cei 965 de...

Potrivit Universității Johns Hopkins peste 6,8 milioane de persoane au fost infectate în SUA, iar 200.005 de oameni au murit din cauza Covid-19, mai...

Aproape 180 de persoane din mai multe state au fost arestate, după o operațiune de amploare, care a vizat acțiuni ilegale desfășurate pe dark...

Condusă de Poliția Federală Germană, cu sprijinul Poliției Naționale Olandeze, Europol și Eurojust și a diferitelor agenții guvernamentale din SUA, operațiunea “DisrupTor” a vizat...

Incertitudinea plutește încă în ce privește noul sezon competițional

Echipa CSM Suceava face parte, din nou, din seria de vest a campionatului Diviziei A2 de volei masculin. Sucevenii s-au obișnuit oarecum să...

Înotătorii suceveni pornesc cu handicap la Campionatele Naționale

La finele săptămânii viitoare, la București în bazinul complexului ”Lia Manoliu”, în aer liber, vor avea loc Campionatele Naționale de Înot pentru toate...