- Advertisement -
Acasă Stiri Primul proces al lui Gheorghe Dincă s-a încheiat după mai bine de...

Primul proces al lui Gheorghe Dincă s-a încheiat după mai bine de trei ore de audieri

Primul termen din procesul lui Gheorghe Dincă s-a încheiat după mai bine de trei ore de audieri în care bărbatul s-a aflat faţă în faţă cu familia Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu, cele două tinere pe care le-ar fi ucis, transmite Libertatea.ro.

Avocatul familiei Melencu a declarat că Gheorghe Dincă a spus în faţa instanţei că a fost torturat şi ameninţat cu moartea de doi poliţişti şi că a fost instruit ce să declare.

„A spus cine l-a învăţat. L-au torturat doi poliţişti, care l-au ameninţat şi cu moartea. Era să fie omorât de către un deţinut la ordinul poliţiei. A descris momentele de tortură, când a fost ameninţat, a nominalizat doi poliţişti care au creat întreaga poveste”, a declarat avocatul, potrivit România TV.

Potrivit sursei citate, bunicii şi mama Luizei Melencu au reacţionat dur la vederea maşinii cu care a fost adus Gheorghe Dincă la Tribunalul Olt.

„Să-i văd faţa de scârbă. Mi-a luat copilul, m-a nenorocit!”, a strigat bunica Luizei, în timp ce bunicul fetei, Stelian Iordache, a declarat că speră să se facă dreptate, potrivit Adevărul.

Familia Alexandrei Măceşanu a solicitat anterior strămutarea dosarului, motivând că magistraţii de la Olt nu ar putea fi imparţiali, însă cererea le-a fost respinsă de Curtea de Apel Craiova.

top-bbc,-12-filme-de-vazut-in-luna-decembrie-printre-ele,-filmul-biografic-al-cantaretei-ma-rainey,-wonder-woman,-drame-(post-apocaliptice)-si-o-animatie-pixar.

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al...

0
Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...
ilfov-dsp-informeaza-ca-rata-incidentei-cazurilor-de-covid-raportate-la-mia-de-locuitori-este-de-fapt-6,89-in-bilantul-de-la-ora-13,-a-fost-anuntata-o-incidenta-gresita,-de-doar-3,41.

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori...

0
”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...
coronavirus-romania-5554-de-noi-cazuri,-in-ultimele-24-de-ore,-din-doar-16225-de-teste-(34,2%)-in-acest-interval,-148-de-persoane-au-decedat-la-terapie-intensiva-sunt-1250-de-pacienti-in-stare-grava.

Coronavirus România. 5.554 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore, din doar 16.225...

0
Grupul de Comunicare Strategică a raportat duminică (29 noiembrie) 5.554 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 161...
oamenii-de-stiinta-avertizeaza-ca-in-maximum-cinci-ani-nu-vor-mai-fi-disponibile-informatii-despre-calotele-glaciare-de-la-polii-pamantului:-”este-putin-probabil-ca-satelitii-insarcinati-cu-monitorizarea-sa-fie-inlocuiti-inainte-de-a-iesi-din-uz”.

Oamenii de știință avertizează că în maximum cinci ani nu vor mai fi disponibile...

0
”Este o durată decisivă care ne va degrada capacitatea de evaluare” informează, printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene și Agenției Spațiale Europene (ESA), un grup...
brasov-incendiu-in-moieciu-de-sus-pompierii-au-stins-flacarile-in-urma-unei-interventii-de-doua-ore.

Brașov. Incendiu în Moieciu de Sus. Pompierii au stins flăcările în urma unei intervenții...

0
Flăcările au fost stinse, după o intervenție de două ore. Celelalte două construcții învecinate au suferit pagube numai la nivelul acoperișului, potrivit reprezentanților pompierilor....

Related News

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al cântăreței Ma Rainey, Wonder Woman, drame (post-apocaliptice) și o animație...

Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori este de fapt 6,89. În bilanțul de la ora 13,...

”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...

Coronavirus România. 5.554 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore, din doar 16.225 de teste (34,2%). În acest interval, 148 de persoane au...

Grupul de Comunicare Strategică a raportat duminică (29 noiembrie) 5.554 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 161...

Oamenii de știință avertizează că în maximum cinci ani nu vor mai fi disponibile informații despre calotele glaciare de la Polii Pământului: ”Este puțin...

”Este o durată decisivă care ne va degrada capacitatea de evaluare” informează, printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene și Agenției Spațiale Europene (ESA), un grup...

Brașov. Incendiu în Moieciu de Sus. Pompierii au stins flăcările în urma unei intervenții de două ore.

Flăcările au fost stinse, după o intervenție de două ore. Celelalte două construcții învecinate au suferit pagube numai la nivelul acoperișului, potrivit reprezentanților pompierilor....