- Advertisement -
Acasă Sport Șomuz Fălticeni s-a calificat lejer în faza următoare

Șomuz Fălticeni s-a calificat lejer în faza următoare

Gruparea Șomuz Fălticeni a susținut la mijlocul acestei săptămâni primul meci oficial după o pauză de șase luni. Formația antrenată de Daniel Stoica s-a deplasat la Dorohoi pentru meciul cu nou promovata în Liga III-a Dante Botoșani, contând pentru primul tur al Cupei României, faza națională. Fălticenenii au început bine jocul și au intrat în avantaj la pauză ca urmare a golului marcat de Eduard Julei în minutul 16, cu un șut în diagonală, de la 12 metri, la capătul unei acțiuni cursive de atac. Oaspeții și-au dublat avantajul după o oră de joc prin camerunezul Njindja, cu un șut centrare de pe partea dreaptă, care l-a păcălit pe portarul advers. Scorul final, 0-3, a fost stabilit în minutul 90+4 de către un alt camerunez, Afalna, în urma unei frumoase acțiuni personale.

Șomuz a început meciul în alcătuirea: Cl. Chindriș – Forisz, Toukam, Njindja, Chiseliță, Micloș, Robciuc, Afalna, Julei, Tchassem, Padovei. Au mai intrat Dohotariu și Cazacu.

La sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, pe 12 septembrie, gruparea fălticeneană va debuta în ediția de campionat 2020-2021 a Ligii a III-a, cu un joc pe terenul unei alte nou -promovate, Bradu Borca.

studiu-italienii-vor-cheltui-cu-18%-mai-putin-pe-cadourile-de-craciun-decat-in-2019,-din-cauza-pandemiei-intre-motive,-atat-ingrijorarile-privind-banii,-cat-si-lipsa-evenimentelor-si-a-intalnirilor.

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în...

0
Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...
financial-times:-o-agentie-a-onu-care-deruleaza-programe-pentru-clima-se-confrunta-cu-acuzatii-de-coruptie,-in-urma-unui-audit-care-a-descoperit-fraude-de-milioane-de-dolari.

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu...

0
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...
raport-nato-trebuie-sa-dezvolte-strategia-de-aparare-in-fata-chinei-si-sa-mentina-un-“avantaj-tehnologic”-desi-rusia-ramane-principalul-adversar.

Raport. NATO trebuie să dezvolte strategia de apărare în fața Chinei și să mențină...

0
Potrivit unui raport intitulat „NATO 2030”, citat de Reuters, privind reformarea alianței China cunoaște o ascensiune militară, factor care trebuie să ducă la noi...
top-bbc,-12-filme-de-vazut-in-luna-decembrie-printre-ele,-filmul-biografic-al-cantaretei-ma-rainey,-wonder-woman,-drame-(post-apocaliptice)-si-o-animatie-pixar.

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al...

0
Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...
ilfov-dsp-informeaza-ca-rata-incidentei-cazurilor-de-covid-raportate-la-mia-de-locuitori-este-de-fapt-6,89-in-bilantul-de-la-ora-13,-a-fost-anuntata-o-incidenta-gresita,-de-doar-3,41.

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori...

0
”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...

Related News

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în 2019, din cauza pandemiei. Între motive, atât îngrijorările privind banii,...

Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu acuzații de corupție, în urma unui audit care a descoperit...

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...

Raport. NATO trebuie să dezvolte strategia de apărare în fața Chinei și să mențină un “avantaj tehnologic” deși Rusia rămâne principalul adversar.

Potrivit unui raport intitulat „NATO 2030”, citat de Reuters, privind reformarea alianței China cunoaște o ascensiune militară, factor care trebuie să ducă la noi...

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al cântăreței Ma Rainey, Wonder Woman, drame (post-apocaliptice) și o animație...

Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori este de fapt 6,89. În bilanțul de la ora 13,...

”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...