- Advertisement -
Acasă Sport Startul sezonului oficial va fi amânat cu cel puțin trei săptămâni

Startul sezonului oficial va fi amânat cu cel puțin trei săptămâni

Pandemia cauzată de coronavirus a dat peste cap întreg sportul mondial, deci implicit și pe cel din România și normal, și pe cel din Suceava. Singura echipă care mai are un cuvânt de spus ân sezonul competițional trecut este cea de handbal masculin, CSU din Suceava. Formația pregătită de Adrian Chiruț și Iulian Andrei ar trebui să dispute un turneu de baraj pentru promovarea în Liga Națională alături de Magnum Botoșani, CSM Alexandria și Unirea Sânicolau Mare.

Deocamdată, în situația medicală din contextul pandemiei cu Covid-19, handbaliștii se pot pregăti în sală doar în grupuri de câte zece jucători și nu se pot desfășura cum trebuie. Regulamentul FRH, pentru situații de urgență, spune că reprogramarea meciurilor la toate categoriile competiționale se poate face începând cu 21 de zile de la momentul reînceperii antrenamentelor specifice în sală, în cazul în care competițiile au fost întrerupte pentru o perioadă mai mare de 1 lună și sportivii s-au putut pregăti în spații deschise cu minim 10 zile înainte de intrarea în sală.

Toată suflarea handbalistică așteaptă data de 15 august pentru a putea relua pregătirea în condiții optime. Cum începutul noului sezon competițional al Ligii Naționale era pe 19 august, se pare că debutul de campionat va fi întârziat cu cel puțin trei săptămâni. Deși dorește realizarea tuturor lucrurilor pe teren, este greu de crezut că va mai fit timp și pentru turneul de baraj pentru promovarea în primul eșalon valoric din handbal, competiția care va dura cel puțin o săptămână în condițiile în care fiecare echipă ar trebui să joace trei meciuri.

”Nu știm absolut nicio dată în care am putea juca la turneul de baraj și nici la când vom putea să ne pregătim normal în sală și să ne antrenăm ca o echipă. Nu mai spun că ar trebui disputate și ceva partide amicale de pregătire.

Se pare că mâine președintele FRH, Alexandru Dedu, se va întâlni cu ministrul Ionuț Stroe, care va avea și el o discuție cu autoritățile din Sănătate.

Noi ne pregătim în continuare potrivit normelor sanitare și așteptăm un restart în timp util” a decalarat antrenorul echipei CSU din Suceava, Adrian Chiruț.

Dacă timpul va presa debutul de campionat, la fel ca și participarea echipelor românești în cupele europene, este posibil ca promovarea să fie făcută după sistemul norvegian, CSU din Suceava și Magnum Botoșani fiind grupările cu cel mai bun coeficient și probabil care vor juca în sezonul viitor în Liga Națională.

science:-doua-studii-independente-demonstreaza-ca-virusul-sars-cov-2-are-o-a-doua-usa-de-intrare-in-organism,-prin-intermediul-unei-proteine-care-ajuta-la-conexiunile-dintre-neuroni.

Science: Două studii independente demonstrează că virusul SARS-CoV-2 are o a doua ușă de...

0
Cercetătorii știau până acum că virusul care provoacă COVID-19 intră în corpul uman prin intermediul unei proteine, denumită ACE2, care învelește numeroase celule din...
presedintele-samsung,-cel-care-a-transformat-compania-in-una-dintre-cele-mai-puternice-din-domeniul-tehnologiei,-a-incetat-din-viata-la-varsta-de-78-de-ani.

Președintele Samsung, cel care a transformat compania în una dintre cele mai puternice din...

0
Lee Kun-hee a fost internat în 2014 în spital, în urma unui atac de cord, iar de atunci, a avut nevoie de îngrijirea constantă...
marea-britanie-mii-de-persoane-au-protestat-la-londra-fata-de-restrictiile-impuse-pe-fondul-cresterii-cazurilor-de-covid-19.

Marea Britanie. Mii de persoane au protestat la Londra față de restricțiile impuse pe...

0
Este al patrulea protest de acest fel. Louise Creffield, fondatoarea „Save Our Rights UK”, una dintre organizațiile din spatele demonstrației, a declarat: „Credem că...
italia-proteste-violente-la-napoli,-in-semn-de-nemultumire-fata-de-instituirea-carantinei-pe-timp-de-noapte-politistii-au-intervenit-cu-gaze-lacrimogene.

Italia. Proteste violente la Napoli, în semn de nemulțumire față de instituirea carantinei pe...

0
 Protestul a început inițial pașnic, dar după aproximativ o oră, manifestanții au început să arunce cu petarde, pietre, sticle și fumigene spre forţele de...
polonia-presedintele-andrzej-duda-a-fost-depistat-pozitiv-cu-coronavirus-oficialii-administratiei-prezidentiale-transmit-ca-starea-sa-este-buna.

Polonia. Președintele Andrzej Duda a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Oficialii administrației prezidențiale transmit...

0
“Andrzej Duda a fost testat ieri pentru coronavirus. Rezultatele au fost pozitive. Președintele este bine și suntem în permanent contact cu medicii”, a precizat...

Related News

Science: Două studii independente demonstrează că virusul SARS-CoV-2 are o a doua ușă de intrare în organism, prin intermediul unei proteine care ajută la...

Cercetătorii știau până acum că virusul care provoacă COVID-19 intră în corpul uman prin intermediul unei proteine, denumită ACE2, care învelește numeroase celule din...

Președintele Samsung, cel care a transformat compania în una dintre cele mai puternice din domeniul tehnologiei, a încetat din viață la vârsta de 78...

Lee Kun-hee a fost internat în 2014 în spital, în urma unui atac de cord, iar de atunci, a avut nevoie de îngrijirea constantă...

Marea Britanie. Mii de persoane au protestat la Londra față de restricțiile impuse pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19.

Este al patrulea protest de acest fel. Louise Creffield, fondatoarea „Save Our Rights UK”, una dintre organizațiile din spatele demonstrației, a declarat: „Credem că...

Italia. Proteste violente la Napoli, în semn de nemulțumire față de instituirea carantinei pe timp de noapte. Polițiștii au intervenit cu gaze lacrimogene.

 Protestul a început inițial pașnic, dar după aproximativ o oră, manifestanții au început să arunce cu petarde, pietre, sticle și fumigene spre forţele de...

Polonia. Președintele Andrzej Duda a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Oficialii administrației prezidențiale transmit că starea sa este bună.

“Andrzej Duda a fost testat ieri pentru coronavirus. Rezultatele au fost pozitive. Președintele este bine și suntem în permanent contact cu medicii”, a precizat...