- Advertisement -
Acasă Sport Toate echipele sucevene au câștigat partidele din ultima etapă a anului

Toate echipele sucevene au câștigat partidele din ultima etapă a anului

În cadrul etapei a X-a, prima din retur și ultima din acest an, a seriei I a Ligii a III-a de fotbal toate cele trei reprezentante ale județului Suceava au avut câștig de cauză.

Cel mai tare meci a fost cel dintre Știința Miroslava și Foresta Fălticeni, gruparea pregătită de antrenorul Ivan Gvozdenovic dorind să-și ia revanșa după eșecul din prima rundă a acestui sezon competițional. Disputa a fost decisă de golul marcat în minutul 30 de Dudu Drugă din lovitură liberă. În urma acestui rezultat Foresta Suceava a urcat pe primul loc în clasament.

Și Bucovina Rădăuți a luat toate cele trei puncte puse în joc în partida cu Sporting Juniorul Vaslui. Rădăuțenii s-au impus cu 2-0 prin golurile înscrise de Robert Ciobanu în minutele 57 și 69.

Și Șomuz Fălticeni a încheiat anul cu un succes, echipa fălticeneană impunându-se cu 3-1 în fața grupării Bradul Borca. Pentru gazde au punctat Chris Afalna în minutele 11 și 14 și Tutuță în minutul 16. Pentru nemțeni a redus din handicap Crengăniș în minutul 29.

Rezultate consemnate în etapa a X-a:

Știința Miroslava – Foresta Suceava 0-1

Dante Botoșani – Hușana Huși 0-1

Șomuz Fălticeni – Bradu Borca 3-1

Bucovina Rădăuți – Sporting Vaslui 2-0

A mai rămas de disputant meciul Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Pașcani.

Clasament Seria I

1. Foresta Suceava 10 7 1 2 22-6 22

2. Bucovina Rădăuți 10 7 1 2 22-10 22

3. Știința Miroslava 9 6 1 2 22-7 19

4. Hușana Huși 10 6 0 4 14-11 18

5. Șomuz Fălticeni 10 5 2 3 16-12 17

6. Ceahlăul Piatra Neamț 8 4 1 3 10-8 13

7. Juniorul Vaslui 9 3 0 6 8-17 9

8. Dante Botoșani 10 3 0 7 10-19 9

9. Bradul Borca 10 2 1 7 7-22 7

10. CSM Pașcani 8 0 2 6 2-20 1

La finalul sezonului, primele două clasate în serie se vor califica în semifinalele play-off-ului de promovare în Liga a II-a, în vreme ce ultimele două clasate vor retrograda în ligile județene.

germania-o-masina-a-fortat-cu-intentie-o-zona-pietonala-a-orasului-trier-update-2:-au-murit-cinci-persoane-si-au-fost-ranite-circa-15-soferul-are-51-de-ani,-nu-avea-niciun-fel-de-antecedente-politistii-spun-ca-era-beat,-iar-gestul-sau-nu-a-fost-motivat-politic-sau-religios.

Germania. O mașină a forțat cu intenție o zonă pietonală a orașului Trier. UPDATE...

0
Update ora 22:00 Poliția orașului anunță că încă o persoană rănită a decedat. În total, sunt cinci care și-au pierdut viața. Update ora 20:30 Ministrul...
noua-zeelanda-unilever-a-inceput-sa-testeze-saptamana-de-lucru-de-patru-zile-efectele-asupra-angajatilor-sunt-studiate-de-universitatea-de-tehnologie-din-sydney.

Noua Zeelandă. Unilever a început să testeze săptămâna de lucru de patru zile. Efectele...

0
Compania care se ocupă cu producerea de detergenți și substanțe de curățat în locuință are 81 de angajați în această țară. Le va permite...
fiat-anunta-ca-60%-din-modelele-puse-in-vanzare,-la-finalul-anului-viitor,-vor-fi-hibride-sau-complet-electrice.

Fiat anunță că 60% din modelele puse în vânzare, la finalul anului viitor, vor...

0
Fiat Nuova 500 electric Anunțul a fost făcut de Luca Napolitano, directorul executiv al brandului, care precizează că Fiat se va...
studiu-italienii-vor-cheltui-cu-18%-mai-putin-pe-cadourile-de-craciun-decat-in-2019,-din-cauza-pandemiei-intre-motive,-atat-ingrijorarile-privind-banii,-cat-si-lipsa-evenimentelor-si-a-intalnirilor.

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în...

0
Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...
financial-times:-o-agentie-a-onu-care-deruleaza-programe-pentru-clima-se-confrunta-cu-acuzatii-de-coruptie,-in-urma-unui-audit-care-a-descoperit-fraude-de-milioane-de-dolari.

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu...

0
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...

Related News

Germania. O mașină a forțat cu intenție o zonă pietonală a orașului Trier. UPDATE 2: Au murit cinci persoane și au fost rănite circa...

Update ora 22:00 Poliția orașului anunță că încă o persoană rănită a decedat. În total, sunt cinci care și-au pierdut viața. Update ora 20:30 Ministrul...

Noua Zeelandă. Unilever a început să testeze săptămâna de lucru de patru zile. Efectele asupra angajaților sunt studiate de Universitatea de Tehnologie din Sydney.

Compania care se ocupă cu producerea de detergenți și substanțe de curățat în locuință are 81 de angajați în această țară. Le va permite...

Fiat anunță că 60% din modelele puse în vânzare, la finalul anului viitor, vor fi hibride sau complet electrice.

Fiat Nuova 500 electric Anunțul a fost făcut de Luca Napolitano, directorul executiv al brandului, care precizează că Fiat se va...

Studiu. Italienii vor cheltui cu 18% mai puțin pe cadourile de Crăciun decât în 2019, din cauza pandemiei. Între motive, atât îngrijorările privind banii,...

Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9...

Financial Times: O agenție a ONU care derulează programe pentru climă se confruntă cu acuzații de corupție, în urma unui audit care a descoperit...

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare se confruntă cu mai multe acuzații de fraudă și corupție legate de proiectul Global Environment Facility (GEF), potrivit documentelor...