- Advertisement -
Acasă Stiri TRANSFERGO: Transferurile din şi către România s-au dublat anul trecut faţă de...

TRANSFERGO: Transferurile din şi către România s-au dublat anul trecut faţă de 2018 – 10.02.2020

TransferGo, compania de transferuri online internaţionale rapide, a intermediat, în 2019, transferuri în valoare totală de 1 miliard de lire sterline la nivel global. TransferGo a înregistrat în 2019 dublarea numărului de clienţi la nivel global, până la nivelul de 1,8 milioane, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Fluxul de bani către India a crescut cu 150% faţă de anul 2018, graţie parteneriatului cu Ripple. În România, o ţară cheie pentru TransferGO, valoarea totală a transferurilor s-a dublat faţă de anul trecut.

Potrivit sursei citate, peste jumătate de milion de transferuri au fost operate către România prin intermediul companiei în 2019. Cele mai multe tranzacţii au fost efectuate prin intermediul aplicaţiei mobile, România fiind ţara cu cea mai mare rată de utilizare, de 80%.

Marius Nedelcu, Director of Brand Marketing & Market Expansion at TransferGo, a declarat: „Utilizatorii români se numără printre clienţii cei mai fideli ai noştri. Ei apreciază în special uşurinţa cu care pot trimite bani acasă şi costurile rezonabile, care pot fi şi cu 90% mai scăzute decât în cazul transferurilor bancare. În medie, un client român economiseşte 120 de lei în comisioane care le-ar fi plătit unor bănci, iar durata medie a transferului este de 2,5 ore. În 2020, ne propunem să dublăm baza noastră de clienţi la nivel global, dar şi în cazul clienţilor români”.

TransferGo oferă servicii rapide şi la costuri mici, sau chiar fără costuri pentru transferurile făcute prin serviciul TransferGO FREE, atât persoanelor fizice, cât şi companiilor. La nivel global, compania operează în 55 de ţări. Piaţa globală a remitenţelor a depăşit 500 de miliarde de euro in 2018, potrivit Băncii Mondiale.

Sursa stire bursa.ro

bucovina-radauti-a-remizat-in-amicalul-cu-dante-botosani

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

0
Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...
foresta-suceava-a-trecut-la-pas-de-stiinta-miroslava-intr-un-meci-de-pregatire

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

0
Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...
cel-mai-bine-vandut-ziar-din-germania,-bild,-a-ironizat-autoritatile-germane-printr-un-mesaj-“de-felicitare”-adresat-marii-britanii-pentru-campania-de-vaccinare-si-postat-pe-prima-pagina-a-editiei-de-ieri.

Cel mai bine vândut ziar din Germania, Bild, a ironizat autoritățile germane printr-un mesaj...

0
Mesajul de pe prima pagină a ziarului spunea: “Dragi britanici, vă invidiem. În timp ce britanicii își planifică deja vacanța de vară, Germania este...
in-romania-si-bulgaria-varsta-medie-la-care-o-femeie-naste-primul-copil-este-cea-mai-mica-din-ue-–-sub-27-de-ani-desi-a-crescut-cu-un-an-in-ultimul-deceniu,-aceasta-este-semnificativ-mai-mica-decat-in-tarile-vestice.

În România și Bulgaria vârsta medie la care o femeie naște primul copil este...

0
Deși a crescut de la 25,7 ani în 2012, la 26,9 în 2019, vârsta medie din România la care o femeie are primul copil...
agentia-britanica-de-spionaj-(gchq)-va-lansa-un-sistem-de-inteligenta-artificiala-pentru-a-gestiona-amenintarile-de-securitate,-de-la-dezinformare-si-pana-la-abuzul-sexual-asupra-copiilor.

Agenția britanică de spionaj (GCHQ) va lansa un sistem de inteligență artificială pentru a...

0
GCHQ a publicat o lucrare, Ethics of AI: Pioneering a New National Security, precizând că așezarea tehnologiei în centrul operațiunilor sale reprezintă preocuparea pentru...

Related News

Bucovina Rădăuți a remizat în amicalul cu Dante Botoșani

Bucovina Rădăuți a disputat la mijlocul acestei săptămâni un meci amical pe teren sintetic, la Stăuceni, în compania colegei de serie în Liga...

Foresta Suceava a trecut la pas de Știința Miroslava într-un meci de pregătire

Primele două clasate în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava și Știința Miroslava, s-au întâlnit la jumătatea acestei...

Cel mai bine vândut ziar din Germania, Bild, a ironizat autoritățile germane printr-un mesaj “de felicitare” adresat Marii Britanii pentru campania de vaccinare și...

Mesajul de pe prima pagină a ziarului spunea: “Dragi britanici, vă invidiem. În timp ce britanicii își planifică deja vacanța de vară, Germania este...

În România și Bulgaria vârsta medie la care o femeie naște primul copil este cea mai mică din UE – sub 27 de ani....

Deși a crescut de la 25,7 ani în 2012, la 26,9 în 2019, vârsta medie din România la care o femeie are primul copil...

Agenția britanică de spionaj (GCHQ) va lansa un sistem de inteligență artificială pentru a gestiona amenințările de securitate, de la dezinformare și până la...

GCHQ a publicat o lucrare, Ethics of AI: Pioneering a New National Security, precizând că așezarea tehnologiei în centrul operațiunilor sale reprezintă preocuparea pentru...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here