- Advertisement -
Acasă Stiri Vacanţele din 2020, cu până la 10% mai ieftine decât în 2019...

Vacanţele din 2020, cu până la 10% mai ieftine decât în 2019 – 07.02.2020

Vacanţele la litoralul Mării Negre vor fi cu până la 10% mai ieftine decât cele din 2019, pe fondul falimentului cele mai vechi companii de turism din lume, Thomas Cook, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Rămaşi fără turiştii vestici încă din vara anului trecut hotelierii bulgari s-au adaptat cererii şi au scăzut preţurile pentru acest an.

În schimb, dacă vorbim de litoralul din România, ofertele mai mici se găsesc în extrasezon, în timp ce pentru ofertele din lunile de vară, românii vor trebui să plătească mai mult cu maximum 5%.

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, a declarat: ” „IRI Travel şi agenţiile partenere din întreaga ţară au negociat cu hotelierii bulgari să creştem reducerile, dar să şi prelungim perioada în care vindem în sistem Early Booking pe toată luna februarie. Hotelierii din Bulgaria s-au conformat cerinţelor noastre, mai ales că au pierdut piaţa adusă de Thomas Cook, iar acum nu mai vor să aştepte şi preferă să ştie că au hotelurile pline pe toată perioada verii. Efectele deja s-au văzut în vânzările noastre care au crescut pentru această perioadă cu peste 20%. De toate aceste super-oferte puteţi beneficia prin cele peste 1.000 agentii de turism partenere cu care IRI Travel are o colaborare foarte bună de peste 10 ani”.

Litoralul românesc se ieftineşte şi el, dar în extrasezon

Aurelian Marin, directorul general Paradis Vacanţe de Vis a declarat: ” „Şi în acest an, vânzarile pentru litoralul Mării Negre sunt în creştere cu aproximativ 25 – 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. În general, preţurile au crescut cu aproximativ 5% faţă de 2019, dar în acelaşi timp putem constata oferte mai mici ca preţ pentru perioada de extrasezon, respectiv lunile iunie şi septembrie. Pentru luna iunie avem oferte începând de la 199 lei / cameră dubla /5 nopţi Cazare în Neptun, hotel 2 sau 219 lei / cameră dublă / 5 nopti cazare hotel 3. Aceste oferte se vor menţine toată luna februarie”.

Ofertele din România nu au cunoscut scăderile de preţ de care se bucură turiştii care merg în Bulgaria dintr-un singur motiv: voucherele de vacanţă!

Sursa stire bursa.ro

csm-suceava,-lider-autoritar-dupa-ultimul-turneu

CSM Suceava, lider autoritar după ultimul turneu

0
Turneul cu numărul cinci al seriei de vest a Diviziei A2 de volei masculine a programat pentru CSM Suceava dispute cu Volei Club...
o-surpriza-placuta-pentru-sportul-sucevean,-profesorul-macedon-gheorghita-a-primit-calificarea-de-antrenor-emerit

O surpriză plăcută pentru sportul sucevean, Profesorul Macedon Gheorghiță a primit calificarea de antrenor...

0
Voleiul feminin sucevean se poate lăuda cu lansarea în sportul de mare performanţă a mai multor jucătoare. Majoritatea sportivelor care au ajuns să...
dobanzile-cresc-rapid-robor-(la-trei-luni)-a-urcat-astazi-la-1,68%,-de-la-1,61%-ieri-la-inceputul-anului,-se-situa-la-2%,-dar-coborase-la-1,5%-la-inceputul-lunii-februarie.

Dobânzile cresc rapid. ROBOR (la trei luni) a urcat astăzi la 1,68%, de la...

0
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a ajuns marți la 1,68%. ...
comisia-europeana-a-anuntat-lansarea-unei-investigatii-preliminare-asupra-practicilor-companiilor-aeriene-in-cazul-zborurilor-anulate-si-costurilor-nerambursate-decizia-vine-pe-fondul-a-„mii-de-plangeri-de-la-pasageri-nemultumiti”.

Comisia Europeană a anunțat lansarea unei investigații preliminare asupra practicilor companiilor aeriene în cazul...

0
Comisia demarează investigația în urma unor plângeri ale Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), care reunește asociațiile naționale de consumatori din statele UE. BEUC a...
constructorul-auto-britanic-aston-martin-va-prezenta-miercuri-primul-sau-monopost-de-formula-1,-dupa-mai-bine-de-60-de-ani-va-fi-pilotat-de-sebastian-vettel-in-urmatorul-sezon.

Constructorul auto britanic Aston Martin va prezenta miercuri primul său monopost de Formula 1,...

0
Strategia pe termen lung, potrivit directorului executiv Lawrence Stroll, este de a crea ”cel mai puternic profil al unui brand de automobile de lux”....

Related News

CSM Suceava, lider autoritar după ultimul turneu

Turneul cu numărul cinci al seriei de vest a Diviziei A2 de volei masculine a programat pentru CSM Suceava dispute cu Volei Club...

O surpriză plăcută pentru sportul sucevean, Profesorul Macedon Gheorghiță a primit calificarea de antrenor emerit

Voleiul feminin sucevean se poate lăuda cu lansarea în sportul de mare performanţă a mai multor jucătoare. Majoritatea sportivelor care au ajuns să...

Dobânzile cresc rapid. ROBOR (la trei luni) a urcat astăzi la 1,68%, de la 1,61% ieri. La începutul anului, se situa la 2%, dar...

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a ajuns marți la 1,68%. ...

Comisia Europeană a anunțat lansarea unei investigații preliminare asupra practicilor companiilor aeriene în cazul zborurilor anulate și costurilor nerambursate. Decizia vine pe fondul a...

Comisia demarează investigația în urma unor plângeri ale Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), care reunește asociațiile naționale de consumatori din statele UE. BEUC a...

Constructorul auto britanic Aston Martin va prezenta miercuri primul său monopost de Formula 1, după mai bine de 60 de ani. Va fi pilotat...

Strategia pe termen lung, potrivit directorului executiv Lawrence Stroll, este de a crea ”cel mai puternic profil al unui brand de automobile de lux”....

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here