- Advertisement -
Acasă Sport Volei masculin. Doar pentru moment, la fileu

Volei masculin. Doar pentru moment, la fileu

Unul dintre jocurile sportive în care nu există duel direct este voleiul. Dacă lucrurile au fost clare, la fileu, la un moment dat de la începutul pandemiei cauzate de coronavirus, lucrurile s-au modificat.

Dacă la nivel de prim eșalon valoric lucrurile au fost clare, pentru promovare la seniori și pentru turneele de juniori, la moment final, pentru cei mai mici situțaia este ”oablă”.

”Nu se știe acum pe ce ne putem baza. Este în mod clar faptul că nu se va mai putea vorbi de turnee organizate și de promovarea celor mai tineri, așa celor mai tineri. Nu este nimic oficial, deși lucrurile de Divizie A1 au fost cele mai rapid de expediat în sportul românesc. ”Chestiile” s-au decantat și s-a ajuns, ca peste tot, că viitorul este cel mai important, la nivel profesionist. În, principiu, turneele finale pentru promovare pentru eșalonul sunt pe nicăieri, iar în ceea ce privește cele de juniori sunt în ceață. Pentru noi, cei care ne-am luptat la nivel de juniori să ajungem la top, este frustrant. Micii noștri sportivi, se vor mai gândi pentru că oricum sunt ca vârstă mai mici decât adversarii lor să se lupte pentru o medalie la turneul final. Este greu să amânăm, dar poate că e mai bine așa!” a declarat profesorul fălticenean, Ionel Ciocan.

Dacă la nivel de juniori nu există pentru moment o chestie clară, din punct de vedere sportive, pentru cei din eșalonul secund lucrurile sunt neclare.

”Pentru moment nu știm nimic ce va urma și este absolut problematic ce se întâmpla la nivelul eșalonului secund. După așa o perioadă lungă de incertitudin este greu să ceri ceva performnanță. Este nevoie de o închidere , ca în filme, pentru că noi am muncit pentru acest lucru, cel puțin” a spus antrenorul echipei CSM Suceava, Tudor Orășanu.

top-bbc,-12-filme-de-vazut-in-luna-decembrie-printre-ele,-filmul-biografic-al-cantaretei-ma-rainey,-wonder-woman,-drame-(post-apocaliptice)-si-o-animatie-pixar.

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al...

0
Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...
ilfov-dsp-informeaza-ca-rata-incidentei-cazurilor-de-covid-raportate-la-mia-de-locuitori-este-de-fapt-6,89-in-bilantul-de-la-ora-13,-a-fost-anuntata-o-incidenta-gresita,-de-doar-3,41.

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori...

0
”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...
coronavirus-romania-5554-de-noi-cazuri,-in-ultimele-24-de-ore,-din-doar-16225-de-teste-(34,2%)-in-acest-interval,-148-de-persoane-au-decedat-la-terapie-intensiva-sunt-1250-de-pacienti-in-stare-grava.

Coronavirus România. 5.554 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore, din doar 16.225...

0
Grupul de Comunicare Strategică a raportat duminică (29 noiembrie) 5.554 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 161...
oamenii-de-stiinta-avertizeaza-ca-in-maximum-cinci-ani-nu-vor-mai-fi-disponibile-informatii-despre-calotele-glaciare-de-la-polii-pamantului:-”este-putin-probabil-ca-satelitii-insarcinati-cu-monitorizarea-sa-fie-inlocuiti-inainte-de-a-iesi-din-uz”.

Oamenii de știință avertizează că în maximum cinci ani nu vor mai fi disponibile...

0
”Este o durată decisivă care ne va degrada capacitatea de evaluare” informează, printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene și Agenției Spațiale Europene (ESA), un grup...
brasov-incendiu-in-moieciu-de-sus-pompierii-au-stins-flacarile-in-urma-unei-interventii-de-doua-ore.

Brașov. Incendiu în Moieciu de Sus. Pompierii au stins flăcările în urma unei intervenții...

0
Flăcările au fost stinse, după o intervenție de două ore. Celelalte două construcții învecinate au suferit pagube numai la nivelul acoperișului, potrivit reprezentanților pompierilor....

Related News

Top BBC, 12 filme de văzut în luna decembrie. Printre ele, filmul biografic al cântăreței Ma Rainey, Wonder Woman, drame (post-apocaliptice) și o animație...

Selecția a fost făcută de criticul Nicholas Barber pentru BBC Culture și include filme care se vor lansa pe parcursul ultimei luni din an. Ma...

Ilfov. DSP informează că rata incidenței cazurilor de COVID raportate la mia de locuitori este de fapt 6,89. În bilanțul de la ora 13,...

”Vă semnalăm comunicatul remis astăzi de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov cu privire la rectificarea incidenței cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la...

Coronavirus România. 5.554 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore, din doar 16.225 de teste (34,2%). În acest interval, 148 de persoane au...

Grupul de Comunicare Strategică a raportat duminică (29 noiembrie) 5.554 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 161...

Oamenii de știință avertizează că în maximum cinci ani nu vor mai fi disponibile informații despre calotele glaciare de la Polii Pământului: ”Este puțin...

”Este o durată decisivă care ne va degrada capacitatea de evaluare” informează, printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene și Agenției Spațiale Europene (ESA), un grup...

Brașov. Incendiu în Moieciu de Sus. Pompierii au stins flăcările în urma unei intervenții de două ore.

Flăcările au fost stinse, după o intervenție de două ore. Celelalte două construcții învecinate au suferit pagube numai la nivelul acoperișului, potrivit reprezentanților pompierilor....